Leacuri din grădină: PĂTLAGINA

patlagina

Pătlagina (Plantago major L.) este o plantă ierboasă din familia Plantaginaceae care creşte în grădini, la marginea culturilor sau a drumurilor.

Pătlagina îngustă (Plantago lanceolata L.,o specie de pătlagină cu frunze înguste) şi Pătlagina moale (Plantago media L., cu frunzele moi) cresc prin fâneţe, livezi, păşuni şi conţin aceleaşi principii active ca şi pătlagina comună, conform ”Enciclopediei de etnobotanică românească” (1979).

Cunoscută la noi în limbaj popular şi ca ”iarba grasă”, ”iarba mare” sau ”iarba bubei”, a fost folosită din timpuri străvechi ca remediu la înţepături de insecte, muşcături de şarpe, diverse infecţii, răni, tăieturi.

Pătlagina conţine, mai ales în frunze (Folium Plantaginis), mucilagii, tanin, glucozizi, vitaminele A, C şi K, caroten, minerale, enzime, pectine, flavonoide, substanţe antibiotice, aucubină. Are proprietăţi antiinflamatoare, analgezice, antibiotice, cicatrizante, antiseptice, hemostatice etc. şi contribuie la creşterea imunităţii.

De la pătlagină se folosesc îndeosebi frunzele, sub formă de ceai, siropuri, tinctură, cataplasme sau unguent. Planta poate fi folosită şi în stare crudă, atât frunzele cât şi mugurii şi florile fiind comestibile.

Ceaiul şi siropul de pătlagină sunt folosite îndeosebi împotriva tusei şi a infecţiilor respiratorii. Pătlagina are efecte deosebite şi în cazuri de diaree, astm, bronşită, hipertensiune arterială, reumatism, stomatite, faringite ş.a. De asemenea, are proprietăţi depurative şi reglează secreţia gastrică. Ceaiul de pătlagină se prepară, de regulă, punând 1-2 linguriţe de plantă la 250 ml apă clocotită. Se lasă cca 10 minute, apoi se strecoară. Se pot bea câte 3-4 căni de ceai pe zi.

Sub formă de extract este foarte utilizată ca tratament naturist în afecţiunile respiratorii, având efect expectorant, precum şi efect de relaxare asupra căilor respiratorii.

În uz extern poate trata abcese, herpesul, acneea, diverse bube, tăieturi, furuncule, zona zoster.

Din tradiţia utilizării acestei plante în medicina populară amintim folosirea frunzei ca leac pentru răni, bube, umflături. La răni se punea zeama din frunze proaspete strivite, iar la umflături se făceau oblojeli cu frunzele opărite. Brânca se trata cu abureli de pătlagină, după ce se făceau mai întâi cataplasme din frunze.

Se mai punea în cataplasme şi băi calde la inflamaţiile articulare de natură reumatismală. Zeama de pătlagină se dădea copiilor contra limbricilor, conform ”Enciclopediei de etnobotanică românească”.

Ceaiul din frunze se lua contra tusei, tusei măgăreşti, răguşelii, năduşelii. În Vlaşca, spre exemplu, pătlagina se fierbea înăbuşit în vin alb şi aşa se lua contra tusei. Decoctul din rădăcini şi frunze se lua contra tuberculozei. În Teleorman, se culegeau frunze şi rădăcini, se tocau mărunt, se fierbeau în lapte dulce, care apoi era strecurat. Din acest preparat se dădeau bolnavului câte trei ceşti pe zi, iar resturile se puneau calde pe piept, făcându-se astfel un tratament de şase săptămâni.

La Nereju, pătlagina şi fereguţa se pisau şi se puneau în ţuică, preparat care se lua contra durerilor de stomac. În Muscel, rădăcina de pătlagină, rădăcina de osul-iepurelui şi ismă se plămădeau în rachiu, din care se bea dimineaţa pe nemâncate, contra ”boalei de rânză”. La Iaşi, pătlagina se vindea în piaţă pentru ceaiuri contra bolilor de ficat şi de splină. Decoctul de rădăcini fierte în apă în amestec cu zahăr era luat contra durerilor de stomac. (Text: Agerpres, Foto: newpix.ru)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *