Leacuri din grădină: PĂRĂLUŢE

paralute

Deşi au fost şi sunt cultivate masiv pentru folosirea lor în scopuri ornamentale, părăluţele sunt cunoscute şi apreciate şi pentru calităţile terapeutice.

Părăluţele (Bellis perennis) sunt plante erbacee ce fac parte din familia Ateraceae. Cunoscute popular sub denumirea de margarete comune, bumbişori sau bănuţei, se întâlnesc în flora spontană, frecvent pe pajiştile umede, în luminişurile de pădure, în grădinile sau pe terenurile cu soluri argiloase din ţările Europei şi ale Asiei. Locul preferat de părăluţe este unul cu mult soare. Deseori cresc pe văile râurilor, în zonele de coastă, la mare sau la poalele munţilor şi pe culmile acestora, la altitudini de până la 2000 m.

Plantă de talie mică, părăluţa are rizomul târâtor, tulpina înaltă de până la 10-15 cm, frunzele spatulate, bazale, întinse pe pământ, în formă de rozetă de culoare verde. Florile marginale sunt în formă de coşuleţ sau clopoţel, când încă nu sunt deschise. Cele deschise au petalele de culoare albă, roşie, roz sau roz cu alb şi partea centrală galbenă. Perioada de înflorire a lor este din luna martie până în luna august.

Conţin substanţe saponine, substanţe amare, mucilagii, taninuri, uleiuri esenţiale, substanţe glicozide, acizi (malic, acetic, oxalic), rezine, inulină şi minerale.

De la părăluţe se recoltează mugurii, frunzele şi florile, care se pun la uscat în locuri ferite de lumină, pe coli de hârtie, produsul obţinut fiind păstrat în pungi de hârtie timp de un an. Se prepară infuzii, tincturi şi se extrage ulei din părţile proaspăt recoltate. În practica medicinală, se fac şi comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze şi flori.




În gastronomie, se folosesc frunzele tinere de părăluţe la realizarea unor salate, în amestec cu frunze de păpădie, spanac, pentru a face o cură de purificare a sângelui şi curăţare a organismului la început de an. Au gustul puţin acrişor-amar, pentru unii pare plăcut şi este preferat pentru aroma delicată. Bobocii de flori sunt consumaţi cruzi în sandwich-uri sau fierţi în supe, fiind folosiţi drept condiment.

Din punct de vedere terapeutic, părăluţele sunt considerate un medicament natural, a cărui eficacitate este în general de a stimula metabolismul organismului.

În tradiţia populară, aceste flori erau leacul bronşitelor. Planta era spălată, pisată şi stoarsă pentru a obţine sucul ce se amesteca cu zahăr candel şi se lua de mai multe ori pe zi sau se obţinea un decoct, ce se amesteca cu miere, formând un sirop din care se ingerau 1-2 linguri pe zi pentru a trata forma de bronşită cronică.

Mirosul puternic al părăluţelor era folosit în vechime ca somnifer. Împotriva temperaturii crescute a corpului, medicina tradiţională recomanda, printre altele, şi ceaiul de părăluţe. În cazul migrenei şi al durerii de cap, grecii şi romanii apelau la tratamentul cu scorţişoară, mere, miere şi balsam din lavandă sau părăluţe.

Florile şi frunzele plantei au proprietăţi analgezice, antiinflamatorii, oftalmice, laxative, antitusive, purgative, expectorante, astringente, analgezice, de reglaj intestinal şi diuretice. Sunt folosite în diferite aplicaţii terapeutice, atât pentru uz intern, cât şi extern.

Infuzia din flori de părăluţe este un bun remediu pentru tratarea afecţiunilor tractului respirator superior, dar şi al bolilor antiinflamatorii.

Florile şi frunzele pot fi folosite în stare proaspătă, sub formă de decoct, unguent şi cataplasme pentru tratarea rănilor. O infuzie de flori poate descongestiona tractul respirator şi calma tusea. Un unguent preparat din frunzele acestor plante poate fi aplicat extern pentru vindecare rănilor şi a contuziilor, potrivit kew.org.

O infuzie de flori poate ajuta şi în cazul răguşelii, guturaiului, bolilor de rinichi, afecţiunilor gâtului. Părăluţele reprezintă unul dintre cele mai bune remedii pentru tulburările de natură renală, potrivit site-ului terapii-naturiste.com.




În afecţiuni ale ficatului, este recomandat ceaiul de părăluţe sau rozmarin, precum şi ca instrument de purificare a sângelui, de stimulare a diurezei şi vindecare a bolilor de piele neinfecţioase.

Bellis perennis este cunoscută pentru că ajută femeile care dezvoltă cancer de sân, planta fiind considerată remediul numărul unu în această afecţiune, potrivit site-ului homeopathyforhealth.net.

Având un puternic efect de neutralizare a durerii, ceaiul de părăluţe este un element important în lupta cu orice formă de artrită, gută sau reumatism.

Datorită substanţelor glicozide, părăluţa se remarcă prin proprietăţile spasmolitice, sub formă de infuzie, fiind recomandată în reducerea spasmului muşchilor sau a altor stări spasmodice.

Infuzia din această plantă este recomandată şi copiilor cu sistemul imunitar fragil, precum şi celor care sunt apatici. Persoanele care suferă de ulcere ale cavităţii bucale pot mesteca câteva frunze de părăluţe şi rănile se vor vindeca mai rapid. (Text: Agerpres, Foto: foxhillgardens.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *