Leacuri din grădină: MANDARINE

mandarine

Mandarinele fac parte dintre fructele pe care le consumăm mai ales în sezonul rece, dar pe de altă parte, sucul de mandarine este perfect pentru potolirea senzaţiei de sete în timpul verilor călduroase.

Mandarinii (citrus reticulata) sunt pomi fructiferi mici, care fac parte din familia Rutaceae. Citricele în general sunt originare din zona de sud a Chinei şi sud-estul Asiei, unde au fost cultivaţi de aproximativ 4000 de ani. Au fost duşi în Europa şi pe ambele continente americane în anii 1800.

Mandarinul are frunzele mereu verzi, în formă de lance iar coroana este bogată, rotundă şi simetrică. Florile albe apar în martie şi aprilie şi sunt foarte parfumate. Fructul portocaliu este zemos, dulce şi uşor de decojit. Mandarina este asemănătoare portocalei, dar de obicei mai mică, iar coaja nu este la fel de puternic lipită de fruct. Mandarinele sunt coapte complet în noiembrie sau decembrie.

Există numeroase varietăţi de mandarini. Cele mai cunoscute sunt: Clementine, Cleopatra (folosită ca portaltoi), Dancy (cea mai vândută mandarină din Florida, SUA), Ponkan (varietate cu fruct mai mare, nu foarte acidă) şi Changsha (poate varietatea cea mai rezistentă la frig din toate citricele).



Mandarinele conţin o cantitate mare de beta-caroten, precursorul vitaminei A, de aceea şi au culoarea portocalie (ca morcovul). În pulpa fructului se găsesc pectina, vitaminele B1, B2, A, C, E, D, P, K, precum şi glicozide, săruri minerale (calciu, fosfor, fier etc.) şi uleiuri esenţiale. Fructele mandarinului mai conţin şi fibre, dar şi proteine, fiind astfel deosebit de utile în digestie. Coaja acestui fruct, conţine la fel de multe vitamine precum miezul.

Este bogată în uleiuri esenţiale, pectină, caroten, acizi organici, flavonoide şi vitmina C, dar se recomandă folosirea ei doar în cazul în care se cunoaşte că frutul nu a fost tratat cu pesticide sau substanţe pentru prelungirea timpului de păstrare.

Mandarinele au fost foarte apreciate de civilizaţiile asiatice, în medicina tradiţională chineză ele fiind recomandate pentru reglarea energiei vitale. Iar în medicina ayurvedică uleiul cojilor de mandarine este folosit pentru eliminarea stresul, a insomniei şi pentru a induce starea de calm.

Îmbunătăţirea procesului de digestie, prevenirea bronşitei, tratamentul durerii abdominale sunt doar câteva din beneficiile aduse organismului nostru, de aceste fructe. La fel ca multe alte citrice, mandarinele, odată digerate, au un efect alcalinizant asupra organismului.

Datorită compoziţiei lor, mandarinele acţionează benefic asupra sistemului nervos şi participă la formarea oaselor, îmbunătăţirea vederii, au acţiune revitalizantă asupra pielii şi conferă elasticitate vaselor sangvine.

Studiile au arătat că un consum regulat de mandarine sau suc de mandarine scade riscul de a dezvolta arteroscleroza. Consumul acestora ajută la combaterea mai multor tipuri de cancere, dar şi a diabetului şi a bolilor ficatului.

Prin conţinutul de vitamina C şi fier, mandarina este benefică în tratarea anemiei.O sigură mandarină aduce 45% din necesarul zilnic de vitamina C. Este deosebit de utilă în curele de slăbire, conţinutul de fibre creând senzaţia de saţietate şi având puţine calorii. De asemenea, mobilizează grăsimile din depozite şi intensifică arderile, crescând uşor metabolismul. Au efect şi asupra constipaţie prin conţinutul mare de fibre. Se recomandă asocierea fructelor cu iaurt pentru şi miere pentru a combate constipaţia cronică.

Consumul unei mandarine pe zi poate scădea concentraţia colesterolului din sânge, deoarece conţine o combinaţie ideală de fibre şi pectine. De asemenea, datorită vitaminelor pe care le conţine poate îmbunătăţi funcţiile vederii, oferă protecţie împotriva arsurilor solare, creşte rezistenţa împotriva infecţiilor şi îmbunătăţesc sistemul imunitar.

Mandarinele sunt folosite în tratamentele cosmetice pentru tenul gras, sensibil sau iritat. De asemenea, uleiul de mandarin este utilizat în tratamentele tonice pentru piele, dar şi în aromaterapie.

Au proprietăţi antioxidante şi detoxifiante. Concentraţia de antioxidanţi (carotenoizi, zeaxantină, luteină şi hesperidină) din mandarine este chiar mai mare decât cea din portocale. Mandarinele pot fi utilizate în curele de detoxifiere, alături de alte fructe, dar cura nu trebuie să dureze mai mult de trei zile. Atenţie însă, înainte de a începe orice tip de cură se recomandă consultul medicului.

Cei cu ulcer gastric, duodenal, gastrită şi cu aciditate ridicată trebuie să fie prudenţi la cantitatea consumată, ea trebuie să fie limitată. (Text: Agerpres, Foto: healtheatingfood.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *