Leacuri din grădină: GHIOCEI

ghiocei

Ghiocelul înfloreşte primăvara devreme, uneori chiar din ianuarie şi februarie în zonele temperate nordice, fiind considerate primele flori care apar la începutul primăverii.

Ghiocelul comun (Galanthus nivalis) face parte din familia Amaryllidaceae şi este cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus, specii caracterizate de bulbi, frunze liniare de culoare verde închis şi tulpini drepte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf.

Floarea ghiocelului este solitară, aplecată, în formă de clopot. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formează un fel de tub şi se intercalează cu cele trei petale albe, mari. Fructul este o capsulă ovoidală alungită. Seminţele sunt de culoare maro şi au o lungime de aproximativ 0,4 cm, potrivit site-ului kew.org.




Există numeroase varietăţi de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus „Flore Pleno”), care diferă în principiu prin mărime şi floare şi prin perioada de înflorire. Aceste flori sunt originare din Europa şi Asia.

În flora spontană a României, ghioceii cresc în pădurile de foioase, în tufărişuri, prin poieni şi prin pajişti umede şi umbrite, la câmpie, la deal şi la munte. Cu o frecvenţă mai mare, ghioceii se întâlnesc în zona fagului (făgete). Din flora spontană a ţării noastre, ghiocelul lipseşte doar din Dobrogea.

Fiind o plantă entomofilă, înmulţirea prin seminţe este secundară la ghiocel (insectele polenizatoare sunt puţine în perioada de înflorire a acestei plante), predominând calea de reproducere vegetativă (din muguri vegetativi aflaţi la baza bulbului, se dezvoltă planutule noi).

În ghiocei, mai ales în bulbi, se află unele substanţe mai mult sau mai puţin toxice, majoritatea din rândul alcaloizilor, precum: galantamonul, galatidină, galantamina, nivalină şi anticolinesteraza.

Substanţa activă din ghiocel numită galantamină poate fi utilă în tratamentul bolii Alzheimer, deşi nu este un leac. Substanţa este conţinută şi în alte plante, precum narcisa. Galantamonul şi galantamina, în doze mici, prezintă efecte citostatice şi tonice asupra plăcilor neuromusculare. Extractele precis dozate din bulbii de ghiocei, din această substanţă, prezintă acţiune curativă în astenia mialgică şi în reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei.

În medicina populară, sucul obţinut din presarea plantei proaspete de ghiocel se utiliza pentru combaterea pistruilor şi a parezelor. Compresele cu infuzie din ghiocei sunt eficiente împotriva petelor care, odată cu înaintarea în vârstă, se formează pe piele.

În prezent, în fitoterapie, se recomandă utilizarea întregii plante de ghiocel (bulb, tulpină, frunze şi flori), numai sub formă uscată şi doar ca decoct, în tratamente indicate şi coordonate de specialişti.




Ceaiul din ghiocei are efect antispastic şi relaxant, fiind indicat în dureri reumatice şi dureri de cap. Infuzia, câte o ceaşcă, este recomandată pentru combaterea crampelor musculare. Florile de ghiocei se pot pune în apa de baie pentru a calma durerile reumatice.

Ghioceii sunt plante tinctoriale, fiind folosite pentru colorarea fibrelor textile naturale în galben. Toate speciile de ghiocel sunt toxice, îndeosebi părţile subterane ale acestora, administrarea lor empirică dovedindu-se riscantă. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *