Leacuri din grădină: CONOPIDĂ

conopida

Conopida, leguma lunii octombrie, denumită de scriitorul Mark Twain “varza cu studii superioare”, are o istorie lungă de 2.500 de ani. Din punct de vedere botanic, aceasta este un membru al familiei cruciferelor, din care mai fac parte broccoli şi varza.

La fel ca broccoli, conopida este alcătuită din bucheţele bine grupate care încep să se formeze, dar se opresc în faza de boboc. Predominant are culoare albă, însă există şi variante de culori, verzuie, orange sau, foarte rar, liliachie. Această legumă a sezonului rece preferă un sol fertil cu o umiditate adecvată ca să înflorească. Pentru a menţine capetele de flori alb-crem, acestea trebuie să fie protejate de lumina soarelui.

Provenită din zona mediteraneană, conopida a fost cultivată în Persia antică şi în Egipt, Italia, iar în secolul al XVI-lea a ajuns şi pe continentul european. La noi în ţara se cultivă în toate regiunile, fiind cunoscute multe varietăţi, soiuri de vară şi soiuri de toamnă, printre care se întâlneşte soiul numit “bulgăre de zăpadă”.

În bucătăriile contemporane este utilizată în special la ciorbe şi supe sau în felurile de mâncare cu legume. Se serveşte fiartă în întregime sau crudă în salate. Conţine vitaminele din complexul B, C, K şi minerale, precum potasiu, calciu, mangan, zinc sau cupru, acid folic şi fibre.

Conopida proaspătă este o sursă excelentă de vitamina C, 100 g oferind 80% din valoarea zilnică recomandată. Datorită conţinutului ridicat în vitamina C, protejează corpul împotriva artritei reumatoide şi a altor boli inflamatorii, mai ales cele de toamnă.

Este dovedit că vitamina C este un antioxidant ce ajută în lupta împotriva radicalilor liberi, creşte imunitatea şi poate preveni infecţiile şi cancerul. Conopida poate fi considerată o legumă anticancerigenă. Fitonutrienţii (antioxidanţi care luptă împotriva radicalilor liberi) din conopida contribuie la optimizarea funcţiilor ficatului, care neutralizează substanţele toxice. Diverse alte cercetări efectuate în Olanda, SUA şi alte ţări au arătat beneficiile acestei legume, în lupta împotriva cancerului (de colon, de prostată, de sân, etc).

Pentru a micşora riscul de apariţie a cancerului avem nevoie de trei până la cinci porţii de legume crucifere pe săptămână. O porţie este considerată a fi o ceaşcă (124 de grame).

Cercetătorii de la Universitatea din Hawaii au realizat studii din care a reieşit faptul că legumele crucifere aduc beneficii sistemului cardiovascular. Fitonutrienţii din crucifere menţin un nivel optim al colesterolului şi acţionează pozitiv asupra sintezei grăsimilor, trigliceridelor.

Consumul regulat de conopidă poate avea efecte benefice pentru hipertensivi. S-a constatat că o porţie de conopidă pe zi ajută la detoxifierea organismului. Conopida nu ar trebui să lipsească din dieta celor care suferă de sindromul intestinului iritabil, colite şi boala Crohn. Alte proprietăţi importante ale conopidei sunt prevenirea atacului cerebral, energizant natural, analgezic antianemic, oftalmologic şi sprijină sistemul imunitar. Datorită conţinutului de fosfor, conopida are un efect benefic asupra dentiţiei.

Este săracă în calorii, dar duce rapid la saturaţie şi este ideală pentru persoanele supraponderale care vor să slăbească, sau pentru persoanele care vor să scape de kilogramele în plus, uşor, fără să se înfometeze.

Consumul excesiv de conopidă poate provoca umflarea glandei tiroide şi o deficienţă a producerii hormonilor tiroidieni. Acest lucru se datorează prezenţei de compuşi de plante cunoscute ca anumiţi estrogeni în aceste grup de legume. Prin urmare, se recomandă evitarea de către persoanele cu disfuncţii ale glandei tiroide.

O altă cauză care impune restricţie la consumul de conopidă este conţinutul de purine – compuşi organici din acidul uric. Acest acid este produs în exces de ficat când alimentaţia este bogată în purine şi trebuie eliminat pe cale renală. Cei care au gută (un tip de artrită), pietre la rinichi sau alte afecţiuni care sunt provocate de excesul de purine trebuie să evite sau să limiteze consumul de conopidă. (Text: Agerpres, Foto: bonduelle.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *