Leacuri din grădină: BULGĂRI DE ZĂPADĂ

bulgare-de-zapada

Arbustul Bulgăre de zăpadă (Viburnum Opulus), denumit şi Călin, anterior inclus în familia Caprifoliaceelor, în prezent face parte din familia Adoxaceae.

Are o creştere rapidă şi este foarte apreciat datorită inflorescenţelor globulare mari, de culoare albă de unde şi numele de „boule de neige”. Creşte prin păduri, liziere, tufărişuri, dar este prezent şi în parcuri sub forma unor tufişuri ornamentale.

Viburnum este un gen ce cuprinde între 150 şi 220 de specii care pot fi întâlnite în multe părţi ale globului. Cele mai multe se întâlnesc în emisfera nordică temperată, dar şi în regiunile tropicale din America de Sud, Ucraina, Rusia şi Asia de Sud-Est.



Călinul creşte până la o înălţime medie de 2-3 metri, rareori ajungând până la 5 metri. Aşa cum se întâmplă şi la Forsythia, binecunoscutul arbust cu flori galbene, şi la Bulgărele de zăpadă apar mai întâi mugurii de flori şi abia după aceea mugurii de frunze. Frunzele au mai mulţi lobi, maxim cinci. Florile sunt grupate şi au culoarea albă variind până la nuanţe de crem sau roz. La unele specii florile sunt puternic parfumate. Perioada de înflorire este în lunile mai-iunie, seamănă cu cele ale hortensiilor şi rezistă mult, circa două săptămâni.

Fructele sunt sferice, dispuse în ciorchini, au culoarea de la roşu la violet, albastru sau negru, conţinând o singură sămânţă, potrivit finegardening.com. Unele sunt comestibile, dar cel mai multe sunt otrăvitoare. Călinele americane (Viburnum edule şi Viburnum tribulum) sunt comestibile şi au fost o sursă de hrană pentru triburile native americane din cele mai vechi timpuri. În Canada, încă se mai fac gemuri, compoturi şi jeleuri din fructe.

Această plantă a fost folosită în special pentru uz medicinal. Substanţele active importante sunt viburnina (specifică acestei plante), salicilina, taninul, acizii (acid valerianic) şi răşini. Mai conţine sulfaţi, cloruri de calciu, magneziu, potasiu şi fier ce acţionează ca sedativ natural. Preparatele din această plantă au fost utilizate şi ca antispastice, tonice, astringente.

Recoltarea se face primăvară, înainte de a înflori, când seva începe să circule mai intens.




Decoctul din scoarţa de Călin, cu un miros caracteristic astringent şi gust amar, a fost folosit de-a lungul mileniilor ca remediu în ameliorarea crampelor musculare, în special pentru calmarea durerilor mestruale sau a contracţiilor la naştere, contribuind la destinderea întregului organism în condiţii de emoţie puternică sau stres.

Preparatele obţinute din coaja arbustului sunt diuretice, astringente şi mai ales sedative. Specialiştii recomandă aceste preparate pentru disfuncţiile pe fond nervos, disfuncţii ce apar în timpul sarcinii şi alăptării, potrivit www.henriettes-herb.com.

Având proprietăţi sedative, extractele de Călin pot preveni infarctul. Acţiunea astringentă recomandă preparatele în afecţiuni precum diaree şi dizenterie. (Text: Agerpres, Foto: plantlust.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *