Mp3

La Tescani, “laboratorul” unde Enescu a creat “Oedip”, muzicienii omagiază “Orfeul Moldav”

Casa Memoriala Rosetti Tescanu

La Tescani, “laboratorul cu aură misterioasă” unde George Enescu a creat opera “Oedip”, muzicieni – solişti instrumentişti şi vocali, critici şi compozitori – s-au reunit, începând de joi, 25 august, pentru a-l omagia pe “Orfeul Moldav” în cadrul unui Festival internaţional ajuns la a XXXVII-a ediţie.

“Artişti de renume, români şi străini, vin la Tescani să se inspire, să delecteze publicul, să creeze şi să cutreiere acest loc mirific, unde poţi trăi miracolul prezenţei eterice a marelui compozitor, de la moartea căruia s-a împlinit în această vară o jumătate de secol”, a declarat Pavel Ionescu, directorul Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, instituţie organizatoare a Festivalului, având parteneriatul Consiliului Judeţean Bacău.

Potrivit directorului simfonicului băcăuan, evenimentul “nu este o manifestare paralelă” cu Festivalul Internaţional “George Enescu” găzduit de Bucureşti, ci se doreşte “o punere în valoare mai aparte scenic a creaţiei marelui compozitor român”, reunind de-a lungul anilor mai bine de 300 de muzicieni — solişti, instrumentişti şi critici — din 29 de state ale lumii într-un “loc de poveste”, parcul şi conacul de la Tescani, şi într-o sală de concerte, “Ateneu” din Bacău, a cărei construcţie “a fost posibilă ca urmare a influenţei benefice în mentalitatea autorităţilor, peste timp, a geniului enescian”.

În acest an, Festivalul “Enescu — Orfeul Moldav” are drept cap de afiş pe mezzosoprana Viorica Cortez, solista “apreciată de critica muzicală internaţională drept cea mai strălucitoare Carmen a secolului XX”, a precizat dirijorul Ovidiu Bălan, cel la iniţiativa căruia au fost puse bazele Festivalului Internaţional “Enescu — Orfeul Moldav” şi care s-a constituit de-a lungul celor 35 de ediţii în “sufletul şi mintea” derulării acestui eveniment.

Teatrul liric i-a oferit Vioricăi Cortez o multitudine de roluri. Strălucitoare în Carmen, de neuitat în Dalila ori Fedora, întruchipând pe Azucena, Amneris, Giulietta, Ulrica ori Elisabetta, mezzosoprana, stabilită din anii ’70 în Franţa, a concertat pe cele mai mari scene ale lumii: Scala din Milano, Carnegie Hall şi Covent Garden, la Opera din Paris, la Staatsoper şi Arena din Verona”, a completat şeful de orchestră.

Oferta generoasă de recitaluri camerale din programul actualei ediţii, ce vor fi susţinute de susţinute de muzicieni din România, Franţa şi Italia, se va derula, până duminică inclusiv, în parcul ori sala mare a conacului de la Tescani, iar concertul simfonic ce va încheia prestigioasa manifestare cultural-muzicală va avea loc în sala “Ateneu” din Bacău.

În cele patru zile de manifestări muzicale, melomanii vor putea audia lucrări de George Enescu, dar şi din creaţia compozitorilor Frederic Chopin, Maurice Ravel, Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Johannes Brahms, Manuel de Falla, Vittorio Monti, Pablo de Sarasate, Charles Sinding.

“Sunt extrem de fericit că s-a reuşit continuitatea, în ciuda problemelor financiare, a unei manifestări muzicale, unice ca organizare, de mare tradiţie şi valoroasă artistic. Este onorant faptul că prestigioşi muzicieni români şi străini au înţeles sensul demersului nostru”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Sorin Braşoveanu.

Publicul prezent în seara zilei de 13 martie 1936 în impunătoarea şi somptuoasa Operă “Garnier” din Paris pentru premiera mondială a Operei “Oedip”, aparţinând lui George Enescu, nu ar fi putut bănui şi nici măcar să se întrebe, după răsunătorul succes, unde a fost concepută această lucrare lirică, ce va deveni, potrivit criticilor timpului, una dintre “cele mai fertile” expresii muzicale a “gândirii” sufletului uman.

De altfel, nici publicul bucureştean ce a luat parte, mult mai târziu, la cea dintâi reprezentaţie în ţară a operei, pe 22 septembrie 1958, cu prilejul primei ediţii a Festivalului internaţional “George Enescu”, nu a părut interesat de “laboratorul” unde compozitorul pusese în “amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle “Oedip în Colona” şi “Oedip Rege”, condensate într-un libret aparţinându-i scriitorului francez Edmond Fleg.

Atunci, nimeni nu era interesat să ştie unde fusese realizată transpunerea muzicală a bogăţiei sufleteşti a miticului personaj, lucrare care, potrivit afirmaţiilor lui Enescu, i-a “ocupat gândirea” timp de 25 de ani şi pentru realizarea căreia a “lucrat efectiv”, în “suferinţă şi bucurie”, dar “cu toată inima” alţi zece ani. Enescu a considerat, de altfel, “Oedip” opera vieţii sale.

Dacă atunci se ştia că Enescu era un bun cunoscător al lucrărilor dramaturgiei antice greceşti, că muzica sa are caracteristicile “ritm şi simetrie”, întâlnite şi în “Oedip”, la multă vreme de la cele două premiere a fost identificat drept “catalizator” al creaţiei şi o locaţie, Tescani.

În coasta unui deal situat la marginea nord-vestică a acestei comune situată la 37 de km în vestul municipiului Bacău, într-o armonie perfectă cu natura, străjuit de păduri, o livadă de meri şi de apa Tazlăului Sărat, se ridica în mijlocul unui parc natural valoros, conacul vechii familii de boieri Rosetti Tescanu. O oază de umanitate şi cultură într-o Moldovă patriarhală, a cărui existenţă conduce pe urmele lui George Enescu la vârsta maturităţii creative, odată cu prezenţa sa, mai întâi ca invitat la serile muzicale de acolo, iar apoi ca soţ al Mariei Cantacuzino, una din cele două fiice ale proprietarului conacului, considerată a fi fost printre cele mai frumoase femei ale vremii.

Edificiul, influenţat arhitectonic de principalele stiluri şi curente curente ale vremii, a fost clasificat de către preşedintele Asociaţiei Colecţionarilor din România, Vasile Parizescu, în categoria “micilor palate”, iar aleea cu plopi ce borduieşte o latură a parcului se spune că i-ar fi inspirat lui Enescu finalul apoteotic al capodoperei sale “Oedip”.

În perioada lucrului la “Oedip”, George Enescu a terminat la Tescani şi o serie de lucrări simfonice ori camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestră nr. 2 în Do major, op. 20 (1915), Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 (1918 — 1921), precum şi Cvartetul de coarde în Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926).(Text: Agerpres, Foto: casememoriale.ro, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *