Jules Verne, călătorul extraordinar al literaturii universale

Citat-Jules-Verne

Scriitorul Jules Verne s-a născut la 8 februarie 1828, la Nantes, în Franţa. Spirit inventiv şi vizionar, Jules Verne este, prin suita lui de “călătorii extraordinare”, creatorul romanului de anticipaţie. Tatăl său, dorind ca fiul să-i urmeze cariera de avocat, l-a trimis, în 1847, la studii la Paris.

Decizia a fost luată şi în contextul în care verişoara sa, de care era îndrăgostit, se căsătorise cu un alt bărbat. După primul an de Drept, revine la Nantes, unde trăieşte o nouă iubire, de data aceasta împărtăşită. Dar, pentru că părinţii fetei nu vedeau relaţia lor cu ochi buni, din pricina faptului că tânărul Verne nu avea încă un viitor asigurat, aceştia decid să-şi căsătorească fiica cu un bărbat mai în vârstă, ceea ce-i provoacă o nouă lovitură lui Verne. Astfel, în 1848, pleacă definitiv la Paris. Aici, tânărul student se îndrăgosteşte de literatură, îndeosebi de teatru.

Este introdus de către unchiul său în saloanele literare ale doamnei de Barrere şi ale doamnei Mariani. Este perioada în care Verne este fascinat de literatura lui Victor Hugo. În 1848, începe să lucreze la operete muzicale, împreună cu Michel Carre. Tatăl său află, însă, că pe primul loc în viaţa fiului său se află literatura şi nu studiul Dreptului şi decide să nu-l mai susţină financiar. Frecventând saloanele literare, însă, Jules Verne îl cunoaşte pe Alexandre Dumas, căruia îi prezintă manuscrisul comediei “Les Pailles rompues”. Împreună, cei doi fac câteva corecturi, iar Alexandre îi solicită tatălui său, pe atunci director al Teatrului Istoric, acordul şi sprijinul pentru a o pune în scenă.

În 1851 l-a cunoscut pe redactorul-şef al revistei “Musee des familles”, Pierre-Michel-François Chevalier, care îi publică nuvela “Les Premiers Navires de la marine mexicaine” şi “Un voyage en ballon”. După preluarea conducerii Teatrului Istoric de către fraţii Seveste, acesta devine Teatrul Liric, iar Verne este angajat ca secretar (1852-1854), fiindu-i permis să-şi pună în scenă piesele. Literatura de debut a scriitorului este compusă din piese de teatru, nuvele şi eseuri ştiinţifice.

În 1857, Verne s-a căsătorit cu Honorine de Viane Morel (1830-1910), o văduvă cu două fiice, Suzanne şi Valentine, şi cu care Verne a mai avut un copil, pe Michel Jean Verne. Timp de câţiva ani, a lucrat la Bursa din Paris, dar visa la un nou gen literar, care să împletească elementele ştiinţifice cu cele de aventură. După ce l-a cunoscut pe editorul şi publicistul Pierre Jules Hetzel, s-a lansat adevărata carieră literară a lui Jules Verne.

Opera literară a lui Verne poate fi împărţită în trei perioade distincte, conform site-ului oficial al Enciclopediei Britanice, britanica.com. Prima dintre acestea, din 1862 până în 1886, este considerată perioada optimistă. În 1863, a publicat “Cinq Semaines en Ballon”, prima carte din seria de “călătorii extraordinare”, care a fost foarte bine primită de public. La scurt timp a fost urmată de “Voyage au centre de la terre” (1864), “De la terre a la lune” (1865), “Autour de la Lune” (1870), “Vingt Mille Lieues sous les mers” (1870), “Le Tour du monde en quatre-vingts jours” (1873).

Multe dintre operele lui Verne au fost publicate iniţial în revista “Magazine d’Education et de Recreation” a lui Hetzel, care i-a propus autorului încheierea unui contract pe termen lung. Verne a renunţat atunci la postul de la Bursă şi s-a dedicat exclusiv literaturii. Cei doi au avut o colaborare extraordinară, de peste 40 de ani, care s-a materializat în publicarea a peste 60 de lucrări din seria “călătorii extraordinare”.




Jules Verne s-a stabilit cu familia la Amiens, de unde au făcut o scurtă călătorie în Statele Unite, unde au vizitat New York City şi cascada Niagara. De asemenea, cei doi soţi au călătorit foarte mult pe mare, pe propriul lor vas, vizitând multe ţări europene. Propriile aventuri pe mare au constituit o adevărată sursă de inspiraţie pentru scriitor. “The Adventures of a Special Correspondent” (1872) a fost urmată de “L’Ile mysterieuse” (1874), “Le Chancellor” (1875), “Michael Strogoff” (1876), “Les Indes Noires” (1877) şi “Un Capitaine de quinze ans” (1878).

Cea de-a doua perioadă, din 1886 până la moartea sa, în 1905, este considerată perioada pesimistă a scriitorului. În 1888, a fost ales consilier local în Amiens, funcţie pe care a îndeplinit-o timp de 15 ani. A continuat, însă, să scrie şi să călătorească. În 1881 a publicat “L’Ecole des Robinsons”, urmată, printre altele, de “L’Archipel en feu” (1884), “Robur le conquérant” (1886), “Un Billet de loterie” (1886), “Sans dessus dessous” (1889), “L’Ile a Helice” (1895), “Face au Drapeau” (1896) şi “Maître du Monde” (1904).

În această perioadă, stilul din seria “călătoriilor extraordinare” a început să se schimbe, autorul trecând de la explorarea ştiinţifică la explorarea pericolelor tehnologice. Această schimbare de abordare în lucrările literare s-a suprapus unor dificultăţi din viaţa personală: probleme cu fiul rebel, dificultăţi financiare care au dus la vânzarea iahtului, moartea mamei şi a mentorului Hetzel şi atacul din partea unui nepot cu probleme psihice, Gaston, care l-a împuşcat în picior, Verne rămânând pentru tot restul vieţii şchiop. Bolnav de diabet, a murit la 24 martie 1905, lăsând numeroase manuscrise aproape finalizate.

Cea de-a treia şi ultima perioadă din clasificarea operei lui Jules Verne este cuprinsă între 1905 şi 1919, după moartea scriitorului, şi este considerată perioada fiului lui Verne, Michel, când au fost publicate lucrările sale postume, care au suferit, însă, modificări faţă de manuscris. Acestea includ “Le Volcan d’or” (1906, 1907), “La Chasse au météore” (1908), “Le Pilote du Danube” (1908), “Les Naufrages du ‘Jonathan”‘ (1909), “Le Secret de Wilhelm Storitz” (1910), “Hier et demain” (1910), şi “L’Etonnante aventure de la mission Barsac” (1919). Comparând manuscrisele originale ale lui Jules Verne cu versiunea publicată de fiul său, cercetătorii au descoperit că Michel Verne nu doar le-a editat, ci, în majoritatea cazurilor, le-a rescris, modificând chiar firul narativ, adăugând personaje şi adoptând un stil melodramatic.

Jules Verne a rămas pentru posteritate precursorul literaturii ştiinţifico-fantastice. În secolul XX, operele lui Verne au fost traduse în peste 140 de limbi străine. Multe dintre romanele sale au fost ecranizate, începând din 1916, cu “Vingt Mille Lieues sous les mers” şi continuând cu “L’Ile mysterieuse” (1929 şi 1961), “De la terre a la lune” (1958), “Voyage au centre de la terre” (1959) şi “Le Tour du monde en quatre-vingts jours” (1956).

Moştenirea lăsată de Verne trece dincolo de literatură şi de cinematografie către domeniul ştiinţei şi tehnologiei.

Conform site-ului oficial al Enciclopediei Britanice, în 1954, Statele Unite ale Americii au lansat primul submarin nuclear, botezat după numele vasului prezentat în romanele lui Verne, “Nautilus“. În următorul secol, numeroase persoane s-au aventurat într-un ocol al pământului după modelul personajului lui Verne, Phileas Fogg, demonstrând încă o dată că ceea ce cineva îşi poate doar imagina, altcineva va putea cândva realiza.

Majoritatea scrierilor sale au fost traduse şi în limba română: “Cinci săptămâni în balon” (1863), “De la Pământ la Lună” (1865), “Copiii căpitanului Grant” (1868), “20.000 de leghe sub mări” (1870), “Ocolul Pământului în 80 de zile” (1873), “Insula misterioasă” (1874), “Căpitan la 15 ani” (1878), “Mathias Sandorf” (1885), “Robur cuceritorul” (1886), “Nord contra Sud” (1887), “Castelul din Carpaţi” (1892). (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *