ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC: Schi şi biatlon

Cercetările arheologice efectuate în spaţiul carpatic, care au dus la descoperirea a numeroase aşezări din epoci foarte îndepărtate, au scos la iveală, printre alte obiecte, rachete de călcat zăpada sau schiuri.

Astfel, în anul 1958, la Cavadineşti în Râpa Dracului (judeţul Galaţi) a fost găsită o patină din os, apreciată ca având o vechime de aproximativ 3.000 de ani.

Alte două patine au fost descoperite în anul 1959 la Cluj-Napoca, datând din perioada 800-450/300 î.Hr. Totodată, la Muzeul Sporturilor din România din Bucureşti se află o patină apreciată a fi din secolul al XI-lea d.Hr.

Potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România — Volumul I, Bucureşti 2002, primele ştiri despre schi ca sport au apărut în “Revista Automobilă” în anul 1920, unde este menţionată Societatea de schi “Karpathia” din Braşov, înfiinţată în anul 1880. Cartea lui Valentin Borda, “Călătorie prin vreme”, constituie de altfel o veritabilă sursă de investigare a evoluţiei schiului ca sport.

Legătura intrinsecă dintre turism şi schi va condiţiona dezvoltarea ambelor activităţi de-a lungul timpului. Ca urmare, apare spre sfârşitul secolului al XIX-lea preocuparea pentru înfiinţarea unor societăţi şi asociaţii de turism. Începând cu 1837, odată cu constituirea la Braşov a Societăţii Carpatine Ardelene şi în 1869 a “Trinităţii vremelnice” (promotori: Nicolae Grigorescu, Alfred Bernath şi Dimitrie Grecescu) şi probabil şi a altor grupări, s-a creat o atmosferă propice evoluţiei ideii de turism organizat. Anul 1880 marchează înfiinţarea uneia dintre cele mai puternice societăţi, “Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor” (“Siebenburgische Karpathenverein”—SKV), cu sediul la Sibiu, care avea secţii regionale în diferite zone ale ţării. Una dintre realizările SKV a fost tipărirea unui “Anuar al SKV”, apărut între anii 1881-1944, în care erau tratate şi problemele specifice muntelui pe timp de iarnă, inclusiv amenajarea unor pârtii de schi, case de adăpost etc.

În anul 1893, ia fiinţă prima societate turistică românească cu activitate efectivă cunoscută: “Societatea Carpatină Sinaia”. În statutul său, alături de obiectivele turistice, ştiinţifice şi culturale, întâlnim şi preocuparea pentru activităţi sportive ca tirul, vânătoarea şi sporturile de iarna (schi, bob — sanie). În 1892, se semnalează un grup de schiori condus de Carol Ganzer, care parcurge Clăbucetele Predealului. Un an mai târziu, revista “Hercules” îşi informa cititorii că “săniuşul pe picioare” se practica în multe localităţi ardelene, mai ales în zona Clujului şi Bihorului.

Din preajma anului 1900, ne parvin informaţii mult mai ample din centre ca Braşov, Cluj, Sibiu sau de pe Valea Prahovei. Schiul sportiv apare mai întâi în Transilvania, ca urmare a practicării lui intense de germanii şi austriecii existenţi acolo, iar mai târziu în Bucegi (în special la Sinaia), ca divertisment al protipendadei bucureştene.

În anul 1903, ia fiinţă “Societatea Turiştilor din România” (STR), ai cărei fondatori au fost Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Ludovic Mraszec, G. Munteanu-Murgoci, dr. Alecu Urechia şi Alexandru Vlahuţă. În cei 13 ani de funcţionare neîntreruptă, STR a căutat soluţii de revigorare şi amplificare a activităţii, prin dinamizarea laturii sportive: şi-a afiliat “Societatea Românească de Sport” din Bucureşti, apoi în 1912, la iniţiativa sa, a luat fiinţă Federaţia Societăţilor de Sport din România — FSSR.

În anul 1905 se înfiinţează “Societatea de Schi Braşoveană” aparţinând locuitorilor de naţionalitate germană (“Kronstadter Ski Vereinigung” — KSV), iar în 1909 se organizează primul concurs de schi la noi. Doi ani mai târziu s-a disputat şi prima cursă de coborâre din Postăvar până în Poiana Braşovului, învingător fiind W. Janesch. Au participat 11 concurenţi. Tot în aceşti ani încep să fie organizate şi întreceri feminine pe distanţe scurte.

Anul 1913 consemnează construirea primei trambuline de sărituri cu schiurile în Poiana Postăvarului de către KSV.

În perioada anilor 1920-1930, se continuă acţiunea de promovare a schiului în întreaga ţară. După câteva concursuri desfăşurate la Sinaia şi Râmnicu Vâlcea, în 1927, are loc primul Campionat Naţional (CN) disputat la Sinaia. Primul campionat interuniversitar are loc la Predeal în 1930. Contactele internaţionale se intensifică. În 1925 se participă la un concurs de schi fond în Cehoslovacia.

Gh. Leurzeanu primeşte “Cupa pentru cea mai bună performanţă”, ca urmare a bravurii de care a dat dovadă, concurând cu o mână fracturată. Suntem prezenţi la startul JO de iarnă din 1928 de la St. Moritz (Elveţia), cu o echipă de patrulă militară (Zăgănescu, Rucăreanu, Pascu, Calista) şi un concurent la proba de skijoring (ambele probe fiind demonstrative). Patrula se clasează pe locul VIII.

În 1930, participăm la Jocurile Internaţionale de Iarnă de la Davos (Elveţia). Luăm parte la Campionatele FIS (CM de mai târziu) de la Zakopane (Polonia), cu o patrulă militară şi doi coborâtori (1929). De asemenea, am participat la concursurile internaţionale de schi fond din Cehoslovacia (1924, 1925, 1926 şi 1928), din Polonia (1927) şi Iugoslavia (1930), toate pe line militară. Organizăm două concursuri internaţionale de schi la Predeal şi Poiana Braşov (1929), cu participarea schiorilor din Iugoslavia, Polonia şi Cehoslovacia, şi la Sinaia, în 1930.

Deceniul trei debutează cu înfiinţarea Federaţiei Române de Schi (1931), eveniment hotărâtor în viaţa acestui sport. Au loc concursuri de schi pentru toate categoriile de schiori. CN se desfăşoară cu regularitate, în mai multe localităţi: Sinaia, Poiana Braşov, Predeal, Vatra Dornei, Păltiniş — Sibiu.

Se participă la JO din 1936, de la Garmisch-Partenkirchen din Germania, cu o delegaţie numeroasă de 29 de sportivi, din care numai două erau femei, înscrierea se va face la probele de schi alpin, ştafetă, schi fond şi sărituri. În anii 1931, 1933, 1934 la Predeal şi în 1932 la Miercurea-Ciuc se organizează competiţii internaţionale, în anii 1936 şi 1939, schiorii noştri participă la concursuri în Iugoslavia şi respectiv Polonia. După mai multe participări la probele de schi fond, la Sinaia se organizează şi o competiţie de schi alpin.

Deşi în anul 1941 majoritatea CN de la alte discipline se suspendă, schiul continuă să organizeze concursuri, iar în 1942 activitatea competiţională se desfăşoară normal. Începând cu anul postbelic 1944, ca urmare a transformărilor prin care trecea ţara, schiul devine un sport popular. Primul impuls spre popularizare este dat de Organizaţia Sportului Popular (OSP) care, sprijinită de Comisiile judeţene, preia toate sarcinile organizatorice. Se reiau CN şi sunt organizate numeroase şi variate concursuri şcolare, sindicale, studenţeşti, militare etc.

În anul 1949, se instituie “Crosul popular de schi”, la care participă 18.000 de tineri! Se participă la JO de la St. Moritz — Elveţia, la probele alpine şi militare; rezultatele sunt mediocre. Totuşi, în epocă se remarcă schiori ca: Ion Coliban, Dumitru Sulică, Radu Scârneci — la probele alpine, Ștefan Ionescu, Constantin Vlădea, Cornel Crăciun, Ion Koschi — la patrule militare.

Perioada 1951-1960 debutează cu organizarea Universiadei de Iarnă (1951) la Poiana Braşov. Mihai Bâră devine campion mondial universitar la slalom (şi locul II la combinată), iar Dumitru Sulică obţine medalia de bronz la slalom.

Pe plan extern, participăm la JO de iarnă din 1952 de la Oslo (Norvegia), cu o echipă de 17 sportivi, la schi alpin şi probe nordice. Rezultatele au fost onorabile: locul X la ştafeta 4×10 km schi fond (Moise Crăciun, Manole Aldescu, Dumitru Frăţilă, Constantin Enache); Cornel Crăciun, locul XIX la combinata nordică, George Olteanu, locul XXII la 50 km schi fond şi Mihai Bâră, ocul XXXV la coborâre.

În 1954 participarea la CM din Suedia nu s-a soldat cu rezultate semnificative pentru noi. Dar la “Universiada” din acelaşi an de la Zakopane (Polonia), Magdalena Marotineanu va cuceri medalia de argint la slalom şi coborâre. În 1956 la JO de la Cortina d’Ampezzo (Italia) din cei 21 de sportivi se remarcă Nicolae Pandrea, Gh. Cristoloveanu şi Magdalena Marotineanu (schi alpin), Manole Aldescu şi Iuliana Șimon (schi fond), clasaţi în primele 30 de locuri.

Perioada 1961-1975 poate fi considerată cea mai fructuoasă pentru schiul românesc. În 1965 la Mamaia are loc cel de-al XXV-lea Congres al Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS), înfiinţată în 1924, eveniment care onorează schiul românesc. În anul 1964 participăm la JO de iarnă de la Innsbruck (Austria) la schi fond şi biatlon, unde Gh. Vilmoş ocupă locul V (proba individuală). La CM din anii 1965 şi 1966, performanţele se află la cote ridicate prin rezultatele realizate de Gh. Vilmoş, Gh. Cimpoia şi N. Bărbăşescu, iar la CM pentru tineret din 1967, Gh. Cercel obţine medalia de bronz la proba individuală.

Rezultatele obţinute la JO de iarnă din 1968 de la Grenoble (Franţa) sunt mulţumitoare: locul VII la ştafetă biatlon (Gh. Cimpoia, Constantin Carabela, N. Bărbăşescu, Gh. Vilmoş), locul XIV la proba individuală de biatlon (Constantin Carabela) şi locul XXV la slalom — Dan Cristea. Participarea la CM de biatlon din 1969 este modestă. În schimb, participările la Jocurile Balcanice, Spartachiade şi alte competiţii internaţionale dau satisfacţii, schiorii noştri ocupând frecvent primele trei locuri.

Sporeşte baza materială a schiului: la Reghin se fabrică schiuri, se amenajează pârtii noi, poligoane pentru biatlon, se construiesc mijloace mecanice moderne de urcare (telecabine, telescaune, telelifturi) în multe staţiuni montane. La CM de biatlon din 1971 şi la JO din 1972 de la Sapporo (Japonia) nu se obţin rezultatele scontate. Nu se participă la JO din 1980 de la Lake Placid — SUA.

În anul 1977, FR de Schi-Bob se divide în două organisme independente, schiul având ca for conducător Federaţia Română de Schi — Biatlon, bobul şi sania — FRBS. Perioada 1981-2000 este marcată de o căutare continuă pentru revitalizarea schiului. Din păcate, condiţiile materiale şi contactele internaţionale nesemnificative au impietat asupra obţinerii unui salt calitativ.

În anul 1988, FRSB revine la mai vechea structură, incluzând bobul şi sania. Se participă la JO de iarnă din 1984 la Sarajevo (Iugoslavia) cu schiori alpini, fondişti şi biatlonişti. Rezultatele sunt modeste. Situaţia se repetă şi la JO din 1988 de la Calgary (Canada) şi la JO din 1994 de la Lillehammer (Norvegia). La JO din 1998 de la Nagano (Japonia) participăm cu biatlonişti (bărbaţi + femei), schiori alpini şi fondişti. Rezultate sunt slabe.

În anul 1998, federaţia se desparte din nou în două organisme independente: Federaţia de Schi — Biatlon şi Federaţia de Bob — Sanie.

Biatlon

În România sunt semnalate întreceri de patrule militare (biatlon) încă din anul 1920. Ele făceau parte din programul de pregătire a unităţilor de Vânători de Munte. Constituirea, în 1924, a “Comisiei Centrale de Schi”, detaşată de “Comisia Sporturilor de Iarnă” a FSSR, are darul de a stimula activitatea competiţională. Sub aceste auspicii, armata îşi desfăşoară cu regularitate campionatele la schi fond şi patrule formate din 15 militari.

În 1931, ia fiinţă Federaţia Română de Schi, eveniment hotărâtor în viaţa biatlonului. Concursurile interne şi internaţionale militare se desfăşoară în Iugoslavia în anii 1931, 1932, 1933, 1934, 1936 şi în Polonia — 1939. Reorganizarea FR de Schi în 1936 are darul să impulsioneze întrecerile combinate de schi fond şi tragere cu arma.

Cel de-Al Doilea Război Mondial va întrerupe activitatea competiţională. Abia în 1948 vom lua startul la proba demonstrativă de patrule (de această dată cu sportivi civili — în formaţia Ștefan Ionescu, Constantin Vladea, Cornel Crăciun, Ion Koschi), unde ne clasăm pe locul VIII. În anii care au urmat, valoarea deosebită a schiorilor fondişti şi pregătirea specifică la tir, efectuată în unităţile militare, au impus orientarea spre proba de biatlon. Un rol deosebit au jucat AS “Armata” şi “Dinamo” Braşov.

În perioada 1961-1970, au loc evenimente importante pentru biatlon. El îşi capătă un loc bine definit în cadrul FR de Schi, care se va afilia la Federaţia Internaţională de Biatlon. În 1964, se organizează primul CN de biatlon bărbaţi (o probă individuală de 20 km). Proba de ştafetă 3×7,5 km este introdusă în 1966. Ea va fi înlocuită cu cea de 4×7,5 km în 1969. Participarea la JO de iarnă din 1964 de la Innsbruck (Austria), în proba individuală, se soldează cu locul V (Gh. Vilmoş). La CM din 1965 şi 1966, ştafeta (Gh. Vilmoş, Gh. Cimpoia, N. Bărbăşescu) se clasează în primele 10 locuri.

Un rezultat deosebit — locul III la proba individuală — este obţinut de Gh. Cercel la CM pentru tineret din 1967. A urmat clasarea pe locul VII la ştafetă (Gh. Cimpoia, C. Carabela, N. Bărbăşescu, Gh. Vilmoş) la JO de iarnă din 1968 de la Grenoble (Franţa); locul IX la ştafeta de la JO din 1972 de la Sapporo (N. Vestea, V. Fontana, I. Țeposu, Gh. Vilmoş); o medalie de argint în proba individuală de 20 km, la CM din 1974 de la Minsk, prin Gheorghe Gârniţă; locul X la ştafetă la JO din 1976 de la Innsbruck (Gh. Voicu, V. Fontana, Gh. Gârniţă, N. Cristoloveanu).

În 1989, se organizează primul CN de biatlon feminin. Sportivele noastre vor lua startul la JO de iarnă din 1992 de la Albertville (Franţa), unde se clasează pe locul X la ştafetă (Adina Șotropa, Mihaela Cârstoi, Ileana Hangan-Ianoşiu). La JO de iarnă din 1994 de la Lillehammer (Norvegia), ştafeta (Adina Șotropa, Mihaela Cârstoi, Ileana Hangan-Ianoşiu, Ana Roman) ocupă locul XVI, iar Adina Șotropa locul XVI în proba individuală. Un rezultat bun va fi obţinut de junioara Eva Tofalvi la JO din 1998 de la Nagano (Japonia), locul XI în proba individuală de 15 km. La începutul anului 2001, Eva Tofalvi obţine locul VI la CM de seniori.

În anul 2001, biatlonul românesc şi-a înscris în palmares o medalie de argint, prin Dana Cojocea, la CM de juniori (12,5 km), şi o medalie de bronz, prin Dana Cojocea, Alexandra Rusu şi Simona Crăciun, la CM de juniori-role (3×4 km).(Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *