Irina Begu, nominalizată pentru Premiile Inimii

Irina-Begu

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost nominalizată (marţi, 24 martie 2015) pentru Heart Award (Premiile Inimii) pentru participarea sa în meciul României cu Spania din Grupa Mondială II a Fed Cup, au anunţat organizatorii pe conturile social media ale competiţiei.

Begu a fost prima nominalizată din Grupa Mondială II, după ce a reuşit să câştige meciul de simplu cu Silvia Soler Espinosa, cu 6-2, 6-4, la scorul general de 2-1 pentru iberice, iar apoi a adus punctul decisiv, alături de Monica Niculescu, în meciul de dublu, 5-7, 6-3, 6-2 cu perechea Anabel Medina Garrigues/Garbine Muguruza.

Graţie acestui succes, România va juca baraj pentru Grupa Mondială pentru prima oară din 1992, urmând să întâlnească echipa Canadei, pe 18 şi 19 aprilie, la Montreal. Votul va începe în data de 30 martie pe site-ul Fed Cup.

Simona Halep a câştigat în aprilie anul trecut Heart Award 2014 pentru zona Europa/Africa a Cupei Federaţiei. Heart Award recunoaşte meritele jucătorilor care îşi reprezintă ţara în mod deosebit, arătând sacrificiu, curaj şi ataşament în timpul meciurilor din Fed Cup.

Simona fusese nominalizată pentru revirimentul său din meciurile desfăşurate în primul tur al Fed Cup, când a pierdut primul meci în trei seturi în faţa unguroaicei Timea Babos, dar apoi le-a învins în două seturi pe următoarele două adversare, britanica Johanna Konta şi ucraineanca Elina Svitolina, ajutând echipa României să se califice la barajul pentru Grupa Mondială II.

Fiecare câştigătoare zonală va primi un cec pe care îl va dona într-un scop caritabil la alegere. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Irina-Camelia-Begu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *