Interpreta de şansonetă Juliette Greco s-a născut, la 7 februarie 1927, la Montpellier, Franţa.
Perioada de şcoală şi-a petrecut-o într-o severă instituţie religioasă.
În 1933, împreună cu mama ei s-a mutat la Paris, unde Juliette s-a dedicat cu pasiune dansului şi a intrat la Opera din Paris. În această perioadă, mama sa devine membru activ al Rezistenţei şi este arestată de Gestapo în 1943. Charlotte şi mama sa sunt deportate, însă Juliette, din cauza vârstei, scapă, potrivit www.juliettegreco.fr.
După război, convinsă de câţiva prieteni, Juliette se lansează în muzică, iar numeroşi poeţi îi vor scrie textele. Imediat ea va impune un stil lejer şi intens şi, în acelaşi timp, grav şi senzual. În ciuda succesului imediat, ea nu a fost cunoscută marelui public. Stilul său foarte intelectual şi literar rămâne însă foarte departe de repertoriul popular al unei vedete precum Edith Piaf.
La sfârşitul anilor 1940, romancierul Raymond Queneau şi filosoful Jean-Paul Sartre au semnat primele succese ale cântăreţei Juliette Greco: „Si tu t’imagines… ” şi „La Rue des Blancs-Manteaux”.
Textele pieselor sale au fost scrise de Robert Desnos, Jacques Prévert, Bertolt Brecht, Boris Vian sau Françoise Sagan. În 1951, înregistrează primul album având ca titlu „Je suis comme je suis” pe versuri de Jaques Prevert şi muzica de Joseph Kosma. Acest material discografic va rămâne unul din emblemele muncii sale. Înainte de a se urca pe scenele franceze, în 1952, merge în Brazilia şi Statele Unite unde are un real succes în revista „April in Paris”, potrivit universalmusic.fr.
Consacrarea sa a avut loc în 1954 când a urcat pe scena de la Olympia, ajungând apoi la New York. A devenit atunci un simbol al cântecului francez peste hotare. În acelaşi an, Societatea Autorilor şi Compozitorilor îi decernează Marele Premiu pentru piesa „Je hais les dimanches”.
În Statele Unite, partenerul ei, producătorul american Darryl Zanuck, a distribuit-o în „Bonjour tristesse”, film al regizorului Otto Preminger (1958), „Les racines du ciel” al lui John Huston (1958) şi „Drame dans un miroir” de Richard Fleischer (1960). Se va face cunoscută şi în domeniul teatrului.
În perioada anilor ’70, marea majoritate a pieselor pe care le scoate sunt semnate de Gerard Jouannest, care devine pianistul privilegiat. Va continua să cânte pe versurile poeţilor Pierre Seghers — „Les voyous” (1975), sau Henri Gougaud — „Le Merle blanc” (1975), rămânând fidelă autorilor favoriţi precum Gainsbourg — „Le 6-eme sens” (1975) şi Brel — „J’arrive” (1970).
În 1982, îi apare autobiografia intitulată „Jujube”, pentru ca, apoi, în octombrie 1983, să lanseze albumul „Greco 83”. Juliette Greco continuă să cânte şi să călătorească în vreo zece ţări pe an. În 1988, participă la o manifestaţie muzicală consacrată culturii mediteraneene, la „Cafe de la Danse”, la Paris.
Începând cu anii ’90, Juliette Greco devine din ce în ce mai prezentă pe scena muzicală franceză. În perioada care a urmat a revenit pe scena de la „Olimpia” şi apoi a susţinut recitaluri triumfale la New York. A continuat să dea recitaluri în Franţa, Germania, Suedia, Portugalia şi în Canada. Au urmat albumele: „Je Me Souviens De Tout” (2009), „Ça Se Traverse et C’est Beau… ” (2012), „Gréco Chante Brel” (2013), „Merci!” (2015). În ultimii ani a înregistrat discuri alături de reprezentanţi ai noilor generaţii de muzicieni, printre care Benjamin Biolay, Olivia Ruiz sau Abd Al Malik. La diverse ocazii, cântă acompaniată la pian de soţul ei Gérard Jouannest.
Anul trecut, la împlinirea vârstei de 89 de ani, Juliette Greco a sărbătorit pe scena „Théâtre de la Ville”, în faţa unui public numeros venit să-i asculte cântecele, dar şi să-i ureze „La mulţi ani”. Îmbrăcată în catifea neagră, cântăreaţa a împărtăşit cu cei aproximativ o mie de spectatori cele mai mari succese muzicale ale sale, compuse de autori celebri precum Léo Ferré, Serge Gainsbourg şi Jacques Brel: „Paris Canaille”, „L’Accordéon”, „La Javanaise”, „Ne me quitte pas” sau „Amsterdam”.
Acompaniată de pianistul şi soţul său Gerard Jouannest şi de un acordeonist, Gréco a terminat recitalul cu piesa „Merci” pe care i-a dedicate-o compozitorului Christophe Miossec, sub o ploaie de confeti roz şi în faţa unui public emoţionat.
După o relaţie de durată cu trompetistul de jazz Miles Davis, Juliette Greco s-a căsătorit cu actorii Philippe Lemaire (în 1953), tatăl fiicei ei, Laurence-Marie, şi Michel Piccoli (în 1966), de care a divorţat în 1977. În 1988 s-a căsătorit cu fostul pianist al lui Jacques Brel, Gérard Jouannest. (Text: Agerpres, Foto: babelio.com, Video: youtube.com)
