Mp3

“În Paşi Rotunzi” – primul Festival de Modă destinat persoanelor cu dizabilităţi

In-pasi-rotunzi-05

“În Paşi Rotunzi”, primul Festival de Modă din ţară destinat persoanelor cu dizabilităţi s-a desfăşurat la Braşov în data de 29 şi 30 iunie, 2016.  

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România – CNDR în parteneriat cu Asociaţia ‘Paşi Rotunzi’, Bya Fashion şi Fundaţia UMANĂ.

În prezenţa a peste 350 de persoane, prima zi a festivalului s-a desfăşurat în Coresi Shopping Resort, iar a doua zi în Piaţa Sfatului în faţa a peste 300 de persoane.

În cadrul primului Festival de Modă destinat persoanelor cu dizabilităţi au defilat 19 modele cu diferite dizabilităţi, dintre care cinci băieţi. Numărul acestora a crescut faţă de cel stabilit iniţial datorită perseverenţei academice a noilor modele.

In-pasi-rotunzi-01

Aceştia au prezentat creaţii marca Doina Levintza, Cătălin Botezatu, Patuschinsky, Bya Fashion şi o colecţie de accesorii Le Bebe.

Doina Levintza şi Cătălin Botezatu au oferit cadou modelelor ţinutele prezentate pe scenă, în prezentările lor. În plus, fiecare model a beneficiat de o şedinţă foto gratuită din partea fotografilor prezenţi la eveniment.

‘Mă bucur că am putut să aduc atâta încântare în sufletul acestor fete superbe, a fost o reală plăcere să fiu parte a acestui eveniment’, a declarat Doina Levintza după prima zi a evenimentului.

‘Întotdeauna, persoanele cu dizabilităţi sunt marginalizate. Trebuie să privim în jurul nostru, să ne dăm seama că aceşti oameni fac parte din viaţa noastră. Și ei fac parte din această societate! Trebuie ajutaţi, trebuie să-i tratăm ca pe nişte oameni normali, pentru că sunt nişte oameni normali, şi tocmai de aceea noi, împreună cu dumneavoastră, împreună cu această asociaţie (CNDR n.a) ne-am hotărât să-i ajutăm’, a subliniat Cătălin Botezatu în mesajul pentru festival.

In-pasi-rotunzi-02

Una dintre surprizele evenimentului a fost prezentarea unei colecţii de rochiţe pentru fetiţe, marca Patuschinsky. Micuţele modele sunt voluntare în cadrul Asociaţiei Distroficilor Muscular din România, a Asociaţiei Copiii de cristal, iar cea mai mică, Sarra, de trei ani şi 11 luni, este voluntară a Fundaţiei Umană din Braşov. Grupul micuţelor modele a fost compus din 12 fetiţe cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, dintre care două cu dizabilităţi.

Pe tot parcursul evenimentului, în afara părinţilor, fetiţele au fost în grija Teodorei Dobrescu, din Braşov, studentă la psihologie în Anglia, şi ea voluntară la Fundaţia Umană. Ele s-au jucat, au cântat, iar Teodora le-a plimbat cu trenuleţul, acesta fiind premiul din partea ei.
Micuţele modele au primit daruri şi din partea Coresi Shopping Resort.

Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, depăşirea barierelor mentale şi a prejudecăţilor autoimpuse. Prin modă, muzică, dans şi momente artistice unice s-au promovat persoanele cu dizabilităţi.

In-pasi-rotunzi-06

‘Când am început să organizez acest eveniment am crezut că dorinţa de implicare, atât a persoanelor cu dizabilităţi, cât şi a partenerilor va veni ca urmare a ecourilor desfăşurării acestei ediţii, dar am avut plăcuta surprindere să constat, pe măsură ce le vorbeam oamenilor, că foarte mulţi au dorit să fie parte a acestei acţiuni, ceea ce arată disponibilitatea de participare la scena publică a vieţii sociale. Acest fapt mă determină să afirm că Festivalul ‘În Paşi Rotunzi’ este dovada solidarităţii şi bucuriei societăţii civile’, a afirmat Daniela Tontsch, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, în prima zi a evenimentului.

Rozalina Lăpădatu, preşedinta Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA s-a alăturat evenimentului aducându-i plus valoare. A două zi a Festivalului “În Paşi Rotunzi” a cuprins mesajul ‘Nu sunt invizibil’ ce face parte din proiectul cu acelaşi nume lansat de APAA în urmă cu o lună, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România.

“Modelele festivalului «În Paşi Rotunzi», alte persoane cu dizabilităţi din Braşov şi din ţară au plecat în şir indian de la Casa Armatei din Braşov până în Piaşa Sfatului. Am văzut uimire pe chipul oamenilor, probabil nu înţelegeau de unde au apărut atâtea persoane cu dizabilităţi, grupul avea aproximativ 40 de persoane în scaun rulant. Dacă cei care ne-au privit venind către Piaţa Sfatului erau uimiţi, spectatorii adunaţi pentru prezentare nu şi-au ascuns emoţiile. Fetiţele au împărţit flori publicului, iar la defilarea de final publicul a oferit aceleaşi flori modelelor şi artiştilor cu dizabilităţi, ceea ce arată apreciere şi respect”, a declarat Rozalina Lăpădatu.

In-pasi-rotunzi-03

Ileana Gafton Dragoş, preşedinta Fundaţiei UMANĂ a sprijinit evenimentul în relaţia cu autorităţile: ‘Evenimentul nu ar fi fost posibil dacă nu am fi primit aprobare din partea Primăriei Municipiului Braşov. Am primit autorizaţia, după care am luat legătura cu IPJ Braşov, Poliţia Locală, Jandarmeria Braşov, pentru asigurarea bunei desfăşurări a festivalului. Mulţumesc pe această cale tuturor autorităţilor care s-au implicat şi ne-au fost alături pe tot parcursul evenimentului. Totodată, mulţumim Cercului Militar Braşov pentru susţinerea activităţii noastre. Împreună cu colegii de redacţie ai revistei Inside Braşov România şi cei ai ziarului CoronaPress am apelat la rude, prieteni şi voluntari.

Mulţumim DJ-ului Mihai care a asigurat sonorizarea în Piaţa Sfatului. De asemenea, mulţumim Bistro 2003 care a organizat masa festivă pentru 65 de persoane, persoane cu dizabilităţi şi însoţitori. Sunt bucuroasă pentru că am pus umărul la îndeplinirea unui vis, împreună cu echipa mea, pentru că am văzut oameni cu dizabilităţi fericiţi şi pentru că ei au reuşit să demonstreze că nu sunt invizibili. Toată lumea a fost vădit emoţionată, am văzut în public oameni care îşi ?tergeau lacrimile, inclusiv poliţişti şi jandarmi care au asigurat buna desfăşurare a festivalului. Îi felicit pe toţi: Aţi reuşit!’

In-pasi-rotunzi-04

Pe scenă au evoluat:

Cristinel Capus cunoscut sub numele de scenă Chriss de Gall, are 43 de ani şi a absolvit în anul 1997, cu nota 10 ‘Școala de Artă Populară’ din Galaţi, secţia acordeon, iar în anul 1999 a absolvit, tot cu nota 10, secţia de canto a aceleiaşi şcoli. Chriss de Gall spune că nu poate face muncă fizică din cauza distrofiei musculare de care suferă, astfel că se dedică muzicii în totalitate. Chriss de Gall este compozitor şi textier.

Ciprian Dachi, un tânar braşovean cu studii aprofundate de canto.

TRUPA JUST DANCE din Braşov – este formată din tineri cu dizabilităţi şi dansatori profesionişti care au găsit o cale de comunicare sublimă: prin dans şi prin artă. Ei sunt coordonaţi de inimosul coregraf Marius Grancea. Sunt echipa fantastică, hotărâtă să arte întregii lumi o altă faţă a dizabilităţii.

Din 2010 trupa participă la mai multe festivaluri europene dedicate persoanelor cu dizabilităţi, cel mai cunocut fiind ‘MODE H EUROPE’, festival organizat de Asociaţia Mode H din Franţa. Just Dance a prezentat o coregrafie după melodia lui Michael Jackson — Will you be there!

Emilia şi Dorin Mirea – doi balerini braşoveni care formează un cuplu, atât din punct de vedere profesional de 28 de ani, dar şi în viaţă, de 21 ani. În prezent sunt prim balerini la Opera din Braşov. Sunt părinţii unui singur copil, diagnosticat cu autism. Emilia şi Dorin Mirea se implică des în acţiunile care vizează îmbunătăţirea imaginii persoanelor cu dizabilităţi.

Încheierea s-a realizat prin intrarea în scena a unui grup de copii şi tineri format din cele mai bune voci braşovene care au interpretat ‘We are the Wold’.

La ora actuală, în România există 750.000 de persoane cu dizabilităţi. (Sursa text: CNDR, Foto: libertatea.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *