IAŞI: Casa cu Turn, una dintre casele memoriale Sadoveanu

Casa_Sadoveanu_Iasi-000

Iubitorii literaturii lui Mihail Sadoveanu nu pot trece cu nepăsare pe lângă urmele lăsate de scriitor pe acest pământ. Una dintre aceste urme este, fără îndoială, casa în care a locuit la Iaşi, aşa-numita Casă cu Turn din Dealul Copou.

Nu este chiar uşor de găsit, mai ales din cauză că se află în afara oraşului, pe unde treci în viteză de obicei, din cauză că are porţi şi garduri serioase şi că este înconjurată de o vegetaţie care seamănă mai mult cu una sălbăticită. Îndeosebi liliacul, printre care se află tufe plantate de celebrităţi cum ar fi Valeria Sadoveanu, Marin Sorescu şi Grigore Vieru, formează acum garduri vii impenetrabile.

Dar dacă reuşeşti să te opreşti pentru câteva zeci de minute spre a vizita una dintre casele în care a a trăit şi a creat Sadoveanu, răsplata este nepreţuită.

Casa_Sadoveanu_Iasi-01

În afară de foi manuscrise, din care afli că limba română era uşor diferită pe vremea aceea, de volume legate de acel loc, importante sunt obiectele care refac o atmosferă de „dincolo de neguri“.

Casa_Sadoveanu_Iasi-02

Şahul cu „decalogul chibuţului“, cărţile de joc, undiţa şi toate cele necesare pescuitului ne aduc aproape statura vie a scriitorului.

Casa_Sadoveanu_Iasi-03-Portret_Profira

Casa_Sadoveanu_Iasi-03-Portret_Teodora_Sadoveanu

Un loc aparte îl au cele două tablouri semnate de mult prea puţin cunoscutul pictor Aurel Băieşu, tablouri din care ne surâd abia schiţat Teodora şi Profira Sadoveanu, fiicele scritorului.

Istorie culturală

Casa de la Copou este unul dintre cele mai importante din istoria culturală interbelică a Iaşiului şi a culturii româneşti. Nu de puţine ori aici era locul de întâlnire a scriitorilor ieşeni de la „Viaţa românească“. Având legături profesionale cu Sadoveanu sau de viaţă, aici puteau fi întâlniţi Otilia Cazimir, George Topîrceanu, Păstorel şi Ionel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sevastos, Grigore T. Popa, Demostene Botez, Sergiu Celibidache.

Casa cu Turn este celebră mai ales datorită personalităţilor de care îşi leagă existenţa. Ea a fost construită de Mihail Kogălniceanu, în 1842, în mijlocul podgoriilor vechi de la porţile Iaşului, în care avea şi el o vie. Conform istoricului Dan Bădărău, Kogălniceanu şi-a satisfăcut, astfel, o fantezie, din care a făcut parte şi turnul în patru muchii, „din care cuprinzi cu vederea Moldova cu tot latul ei, din valea Prutului şi până la Ceahlău“.

Pe fondul unor probleme financiare, Kogălniceanu închiriază vila, în 1856, iar trei ani mai târziu o vinde baronului austriac Neuschotz, bancher milionar. Noul stăpân face primele modificări, mai ales în ceea ce priveşte înfăţişarea interiorului şi tâmplăria. „A înfrumuseţat-o, introducând parchete înstelate, precum şi ferestre şi uşi aduse de la Viena. Pe acestea din urmă, Neuschotz n-a uitat că se cuvenea să le orneze cu câte o coroană de baron; iar aceste embleme, Sadoveanu s-a grăbit să le înlăture, la rândul său. Și tot din timpul lui Neuschotz este şi sala de baie de patrician roman, în plăci de faianţă, cu mica ei piscină îngropată în planşeu“, scrie Dan Bădărău.

Între anii 1916-1919, vreme de aproape trei ani, în această casă a locuit George Enescu, împreună cu Maruca Cantacuzino. Este o perioadă în care compozitorul înfiinţează orchestra ce-i poartă numele şi finalizează simfoniile a II-a şi a III-a.

Mihail Sadoveanu era director al Teatrului Naţional din Iaşi de mai mulţi ani, dar făcea naveta la Fălticeni, pe Dealul Rădăşenilor. Acolo, în singura casă construită de la temelie de Sadoveanu în timpul vieţii lui, locuia numeroasa sa familie. Pentru a scăpa de aceste drumuri lungi, în 1919, împreună cu fratele său Vasile, cumpără Casa cu turn. Până să se mute de acolo George Enescu, timp de câteva luni, acesta şi fraţii Sadoveanu au împărţit, practic, aceeaşi casă.

Donaţie statului

Casa cu turn rămâne, până la urmă, doar a lui Mihail Sadoveanu, care se mută aici cu numeroasa lui familie. Aici scrie nu mai puţin de 35 de volume de proză, printre care unele dintre cele mai importate opere ale sale: „Venea o moară pe Siret“ (1925), „Hanul Ancuţei“ (1928), „Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă“ (1929), „Baltagul“ (1930), „Creanga de aur“, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic“ (1933) şi două dintre cele trei volume din „Fraţii Jderi“.

Tot aici se afla când a început mânia legionară şi demonstraţiile cu arderea cărţilor lui în pieţele oraşului. În această casă Sadoveanu a început să se teamă că ar putea fi asasinat. Din această cauză, el se retrage/ascunde în Transilvania pentru o bucată de vreme.

În 1947, Mihail Sadoveanu a donat Casa cu Turn şi terenul pe care se afla Institutului de Agronomie din Iaşi. Acesta, la rândul său, a transferat domeniul Academiei Române.

Actuala Casă memorială „Mihail Sadoveanu“, de la adresa Aleea Sadoveanu nr.12, ţinând de Iaşi, a fost deschisă publicului la 100 de ani de la naşterea scriitorului, la 6 noiembrie 1980.

Prin contribuţia celei de-a doua soţii supravieţuitoare, Valeria Sadoveanu, şi a celui care şi-a dobândit titlul de secretarul marelui scriitor, Constantin Mitru, frate cu Valeria, contribuţie ofertată sau donată, a fost refăcută atmosfera de interior din vremea povestitorului.

Casa_Sadoveanu_ansamblu_sculptural

Astăzi, în faţa casei se află un ansamblu sculptural realizat de Dan Covătaru, compus dintr-o bancă din piatră pentru odihnă, străjuită, de o parte şi alta, de bustul lui Sadoveanu şi de un monument în care se află urna funerară a Valeriei Sadoveanu. De asemenea, la baza scărilor de la intrarea principală, în lateral, se află bustul lui George Enescu.

Gând de veşnicie

Într-un moment festiv, dar cuprins de efuziune melancolică, la 6 februarie 1938, cu prilejul conferirii de către Universitatea ieşeană a titlului de doctor „honoris causa“, Sadoveanu doreşte ca odihna veşnică să şi-o petreacă aici: „Oriunde m-ar purta valurile vieţii, dumneavoastră ştiţi că mă întorc aici aşa cum albina, după ce explorează câmpia şi cerul, se întoarce la roiul său, fără de care nu poate trăi. Nădăjduiesc ca şi popasul meu din urmă, cel definitiv, tot aici va fi. Doresc ca acest popas să fie cât mai întârziat, surprizele existenţei şi fragilitatea fiinţei noastre l-ar putea face, însă, şi foarte apropiat“.

Destinul i-a scos în cale, însă o altă casă minunată, cea a mitropolitului Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ, în liniştea căreia s-a retras pentru ultimele clipe ale vieţii. (Text şi foto: Mihael Balint)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *