Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Racla-Sf.parascheva-600px

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită cea nouă, de la Iași, a Moldovei luminătoare și lauda întregii Ortodoxii, este pomenită în calendarul creștin ortodox la 14 octombrie.

În această zi la Catedrala Mitropolitană de la Iași și în toate bisericile ce o au ca ocrotitoare pe Preacuvioasa Maică Parascheva, la sfintele slujbe participă mulți credincioși care cer în rugăciunile lor ajutorul Sfintei Parascheva, cunoscută ca rugătoare și mai ales grabnic ajutătoare a tuturor credincioșilor.

Prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva face ca la Iași să aibă loc un adevărat pelerinaj bisericesc național, care durează mai multe zile.

Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, la începutul secolului al XI-lea, într-o familie de neam bun și cu credință în Dumnezeu. Parascheva a primit o creștere aleasă și educație religioasă.

A intrat într-o mănăstire de fecioare din orașul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, s-a dus apoi să viziteze Mormântul Domnului, din Ierusalim, unde a rămas într-o mică așezare de călugărițe pustnice de pe Valea Iordanului.

După un timp s-a reîntors în locurile natale, aici s-a nevoit doi ani în biserica satului înainte de a trece la cele veșnice.

IMG_6231

Câțiva ani mai târziu, în urma unor minuni petrecute la mormântul său, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi și neputrezite, fiind depuse în biserica Sfinților Apostoli din satul Epivat, pentru închinare și cinstire. Acolo au stat timp de 175 de ani.

În anul 1223, țarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea a strămutat moaștele Sfintei Parascheva la Târnovo, în Bulgaria, în catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

După căderea Bulgariei sub dominație otomană, în anul 1393, moaștele sale au fost dăruite, pentru trei ani, domnului Țării Românești (1386-1418), Mircea cel Bătrân, ca apoi să ajungă în Serbia, la Belgrad, unde au rămas timp de 125 de ani.

Când turcii au ocupat și Serbia, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost duse la Constantinopol, rămânând în Catedrala patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În 1641, însă, acestea au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653), drept recunoștință pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci.

În același an, moaștele Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iași, fiind așezate în biserica cu hramul Sfinții Trei Ierarhi. În anul 1889, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași, locul unde se află și astăzi. (Text: Agerpres, Foto: Liviu Chirica/ZoomArt)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *