Horoscopul zilei de vineri, 9 septembrie 2016

horoscop-zodii

BERBEC
Gata, s-a terminat furtuna in care ai fost prins o perioada, deci acum iti poti permite o pauza. Nu te precipita spre altceva, ci profita de linistea care s-a lasat pentru a te relaxa si tu un pic. Chiar daca nu e neaparat finalul pe care l-ai dorit, fii recunoscator ca s-a ajuns la capat si acum te poti detasa. Profita de calmul care se aseaza peste toate caci, dupa o vreme, vei putea sa o iei de la capat sau sa continui din acelasi punct, dar nu acum, imediat. Resursele tale de energie s-au terminat si ar fi bine sa stai o vreme pe margine pana ridici din nou nivelul de energie in baterie. Daca te-ai apuca acum de altceva, ai ramane foarte repede fara benzina!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Intri in legatura cu persoane oficiale, cu reprezentanti ai institutiilor statului, de la care astepti un document, o aprobare sau o solutionare a unei chestiuni care depinde numai de ei. Te rogi sa-i gasesti in toane bune, pentru ca nu ai tolera ideea sa mai vii si maine. Birocratia e cel mai mare inamic al planurilor tale, caci, peste tot unde te-ai duce, esti nevoit sa astepti, sa te ploconesti, sa ceri smerit ceea ce ai nevoie, si cum alta solutie nu ai, trebuie sa joci cum ti se canta, altfel nu ti se rezolva doleanta.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR




GEMENI
Conflictele dintre generatii sunt inevitabile, dar trebuie sa iti asumi cu responsabilitate varsta pe care o ai, fie ca esti printre cei necopti sau printre cei deja invechiti, din punctul de vedere al celor aflati in zona diametral opusa varstei pe care o ai. Trebuie sa fii mandru de anii pe care ii porti dupa tine. A fi prea tanar poate fi un dezavantaj in unele situatii, tot asa cum a fi prea batran e pentru unii un handicap, dar gaseste-ti spatiul si tonul potrivit pentru ca varsta ta sa devina un atu, nu o problema! Spune cu incredere cati ani ai, aratand ca, la varsta ta, ai alte calitati care conteaza! In fond, varsta nu e decat un numar: important e ce stii la aceasta varsta!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI

RAC
Ai nevoie de ajutorul cuiva drag pentru a repara o problema de care nu te poti inca detasa. O discutie lucida cu cineva din afara iti va deschide perspective diferite asupra situatiei care te preocupa si ai putea observa ca, ceea ce pe tine te face sa suferi si nu te lasa sa te simti bine, de fapt nu are nicio importanta. Sunt fleacuri, la urma urmei, dar pe care psihicul tau sensibilizat le ridica la rang de drame personale. Lasa-l pe cel de langa tine sa te ajute, spune-i pe ai pe suflet si cere-i sfatul, pentru ca e acolo pentru a-ti prezenta problema care te framanta dintr-un unghi pe care tu, deocamdata, nu-l vezi.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Uneori e bine sa te retragi din lumina reflectoarelor si sa-ti oferi o clipa de meditatie smerita, in care sa te apleci asupra nevoilor tale cele mai ascunse. Vei descoperi ca ai scapat din vedere cateva puncte nevralgice pe care le-ai tot ascuns sub pres, dar, mai devreme sau mai tarziu, ele trebuiau sa iasa la lumina. Asculta-ti vocea interioara care are ceva sa-ti transmita! Opreste-te un pic din iuresul cotidian si adu-ti aminte de suferintele tale interioare, de ranile ramase deschise in inima ta, pentru ca ai nevoie de aceasta intoarcere spre sinele tau cel mai profund. Dandu-i putina atentie, te vei elibera de o povara pe care o tot cari cu tine de atata timp.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Este o zi pe gustul tau, care iti rasfata toate simturile si iti ofera o senzatie placuta de liniste si confort. Este exact ce aveai nevoie pentru a te relaxa si tu, ca atare te vei lasa invaluit de emotii si senzatii excelente. Daca in acest peisaj mai este loc si de iubire sau de cumparaturi, doua din subiectele tale preferate, se poate spune ca e o zi perfecta, dar cum nu le poti avea pe toate simultan, ar fi bine sa te multumesti ori cu una, ori cu alta, la fel de placute tie! Daca dragostea lipseste, poti compensa cu o partida de shopping ce iti distrage atentia de la orice alta problema neimportanta.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Ar fi trebuit sa faci azi o mare schimbare de directie, dar apare ceva care iti strica tie planurile, fiind nevoit sa amani totul pe alta data. Devine frustrant, pentru ca tu erai pregatit pentru marea noutate si, cand colo, nu-ti ies treburile conform planurilor. Cum nimic nu e intamplator, ai putea trata acest hop ca pe o sansa de a revedea inca o data decizia luata, pentru ca ar fi nevoie de unele ajustari, pe ici, pe colo. O zi in plus de repaus pentru a gandi strategia aleasa ti-ar putea oferi idei noi, solutii la care nu te-ai gandit initial, sau poate chiar o cu totul alta directie. Un hop nu e un dezastru, ci poate fi chiar un atu!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Esti multumit de spatiul in care evoluezi, fie ca e vorba de propria ta locuinta, fie ca e vorba de locul de munca, de spatiul unde te duci in fiecare dimineata. Se resimte o atmosfera pozitiva in jurul tau, ceea ce te ajuta sa lucrezi cu pasiune, cu placere, cu spor, si daca mai atragi alaturi de tine si alte persoane cu acelasi chef de munca si cu aceleasi interese, succesul este din ce in ce mai aproape. Dar atentie: multe din reusitele acestei zile depind de spatiul in care te afli, ca atare arunca o privire in jurul tau sa vezi daca toate sunt in regula. Lumina e potrivita? Aerul e proaspat? Sunetele care se aud sunt la volumul sau tonalitatea adecvata? Biroul e confortabil? Da, toate aceste detalii vor avea un rol in reusita planurilor incepute, deci nu le neglija!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Retrage-te un pic din galagia din jurul tau, pentru ca altfel nu vei putea auzi sfaturile pe care ti le transmite intuitia. Esti persoana care isi aduna cel mai bine gandurile in liniste deplina, in izolare perfecta, ca atare gaseste macar cateva clipe in care sa stai doar tu cu tine insuti. Iti vei recapata echilibrul interior in acel moment de meditatie, de reculegere, de discutie cu eul tau interior, pentru ca de acolo vor veni la suprafata idei sau solutii la problemele cu care te confrunti in viata de zi cu zi, dar pe care, stresat si captiv in mijlocul emotiilor negative, nu le poti auzi. Permiteti o oaza de liniste doar pentru tine!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR

CAPRICORN
Nu te amagi singur ca directia in care mergi e perfecta, cand intuitia iti spune ca nu e chiar asa. Poate esti influentat de cineva sa vaslesti spre un punct care se va dovedi a fi mai degraba o iluzie, decat un fapt real. Deschide bine ochii si nu te increde in toate promisiunile pompoase care ti se fac, pentru ca exista in preajma ta persoane care viseaza aiurea si te trag si pe tine in visul lor imposibil. Mai bine le spui verde-n fata ca se mint singuri, pentru ca tu vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva. Nu e visul tau, deci poti vedea realitatea cu maturitate si poate ii tragi si pe ei de maneca la timp.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Nu te tine cu dintii de o stare de lucruri doar pentru ca te-ai obisnuit cu ea. Nu-ti fie frica de schimbare si, mai ales, e bine sa accepti ideea ca lucrurile se mai modifica in timp. Si tu te schimbi, si oamenii din jur se schimba, ca atare, daca ai pornit pe un drum cu anumite principii foarte bine batute in cuie, nu inseamna ca trebuie sa respingi alte directii. Fii deschis spre alte pareri, accepta idei din afara, pentru ca vine spre tine un val imens de noutati si informatii, care, daca le respingi doar pentru ca esti obisnuit cu ceea ce stiai deja, ar putea duce la ratarea unor ocazii excelente. Nu spune nu noului!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Gesturile de simpatie si de afectiune vin din toate partile, incat esti de-a dreptul fericit. Ai alaturi de tine oameni care te indragesc, care te completeaza perfect in planurile tale, care te privesc cu prietenie, si in asemenea atmosfera toate ar trebui sa-ti mearga excelent. Ai numai motive de veselie si de distractie, si in acest mediu tonic, pozitiv, se pot ivi si sanse superbe de iubire. Iesi in lume, imbraca-te bine si comporta-te exemplar, pentru ca ochii multor persoane s-ar putea indrepta catre tine, incat ai putea face o cucerire! (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *