Horoscopul zilei de sâmbătă, 9 martie 2019

BERBEC
Ai senzaţia că toată lumea are ceva cu tine, dar nu e deloc aşa. Cei care te critică, o fac cu un ton constructiv, prin care chiar vor să-ţi fie de ajutor, nicidecum să-ţi taie elanul. Ascultă părerile altora, chiar dacă nu eşti de acord cu ele, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge la vorba lor. Merită să ţii minte opiniile care se vehiculează, nu le ignora, pentru că vei regreta într-o zi că nu ai ascultat ba de unul ba de altul care ţi-au oferit informaţii folositoare cândva. Dacă acum spui nu, când vei da piept cu ceea ce ţi-au spus ei acum, vei încerca să-ţi aminteşti ce ai trecut cu vederea.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
E o zi cu două feţe, de parcă treci de la o extremă la alta de câteva ori. Ceea ce începe rău, tinde ulterior spre bine, dar nu ţine mult şi aluneci înapoi în zona sensibilă, dar această oscilaţie sus-jos se va menţine pe tot parcursul zilei, încât nici nu vei putea spune, la final, dacă ziua a fost bună sau rea, de vreme ce cunoşti ambele feţe ale monedei. Nu trata nimic la extreme: bucură-te cu moderaţie iar problemele tratează-le cu umor, deoarece o atitudine de mijloc – nici plus, nici minus – ar fi de preferat. Conştient că ai parte şi de bine şi de rău la pachet, în acelaşi timp, vei şti să depăşeşti cu bine orice situaţie.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Un hop financiar te obligă să opreşti orice afacere în derulare până la noi ordine. Posibil să resimţi un gol în portofel, peste care vei trece, dar cât timp nu primeşti bani în plus care să acopere lipsa, nu poţi merge mai departe în ce ţi-ai propus. Poate e vorba de o amânare a unei plăţi, de incapacitatea de a-ţi achita o datorie mai veche, de imposibilitatea de a cumpăra acum un obiect pentru care ai făcut deja sacrificii, ca atare e bine să laşi investiţiile pe altădată. Momentan, nu mai sunt posibile şi nici recomandabile, dar în curând se va reechilibra balanţa.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI




RAC
Dacă vrei să ai o zi de succes, încearcă să faci echipă cu persoane mai mature, cu mai multă experienţă, de la care ai şi tu încă foarte multe de învăţat. Stai mai mult în compania celor în vârstă, a fraţilor mai mari, a părinţilor, a prietenilor dintr-o generaţie superioară celei din care faci parte, pentru că sfaturile lor se vor dovedi a fi extrem de utile. Cere-le părerea, pentru că ei văd lucrurile cu totul altfel decât tine, de la nivelul experienţei lor bogate de viaţă şi se arată dispuşi să ţi-o împărtăşească şi ţie, cu drag.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Ceva placut se apropie de sfârşit deci trebuie să te obişnuieşti cu ideea că nu te vei mai bucura de această senzaţie plăcută multă vreme. Tot ce-i frumos se încheie, la un moment dat, vei rămâne cu amintirile plăcute, cu trăirile acumulate, dar trebuie totuşi să te detaşezi şi să treci mai departe fără a te crampona de senzaţii. Nimic nu-i veşnic: nici iubirea, nici fericirea, nici vacanţa, deci de mâine te vei gândi la aceste plăceri cu jind, cu dor, cu nostalgie, dar mulţumit că ai avut parte de ele.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Banii nu sunt pe un teren prea bun ca să-ţi faci planuri costisitoare, ca atare trebuie să drămuieşti cu prudenţă fiecare leuţ, ca să nu dezechilibrezi balanţa. Nu înseamnă că nu vei plăti tot ce ţi-ai propus, ci doar că, după ce lista da datorii va fi adusă la zi, nu prea vei mai rămâne cu nimic pe lângă. Fă un efort să ţii sub control cheltuielile acestei perioade, pentru că te afli pe un teren cam sensibil în care orice abatere inutilă se poate solda cu alte şi alte datorii. Dacă anumite cumpărături nu sunt obligatorii chiar acum, mai bine renunţi la ele sau le laşi pentru altădată, când vei sta mai bine cu banii.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Eşti nostalgic şi îţi aduci aminte de vremuri de demult, poate de pe vremea copilăriei tale sau de când erau copii tăi mai mici. Poate ai ocazia de a trece prin locuri de care eşti ataşat emoţional, de care te leagă amintiri intense şi pe care le credeai demult uitate, dar iată că ele mai au şi astăzi efecte dintre cele mai profunde. Ceva important din trecut revine acum în actualitate dându-ţi liniştea peste cap, pentru că nici tu nu ştii clar ce este: fericire sau regret? Poate retrăieşti aceleaşi emoţii de atunci!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Compania persoanei iubite are un efect fantastic asupra ta. De altfel e un schimb reciproc excelent de energii aici, pentru că şi tu îi faci bine celui drag ori de câte ori îi stai alături. Fiecare intră în joc cu alte resurse, completându-vă perfect unul pe altul. Când unul conduce, celălalt urmează îndeaproape, investind pasiune şi încredere în deciziile liderului. Când primul propune o cale, partenerul îl susţine moral şi emoţional cu toată dragostea, iar acest dialog va merge de minune azi în cuplu.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Nu renunţa nicio clipă să crezi cu tărie în norocul tău, în şansa ta de a-ţi îndeplini un mare vis, pentru că eşti pe drumul cel bun. Trebuie să rămâi concentrat permanent la scopul tău cel mare, deoarece e o călătorie care durează şi în care fiecare pas făcut contează. Crede cu tărie în succesul final şi investeşte în ceea ce te aşteaptă la capăt toată energia ta, toată gândirea pozitivă, toate speranţele, pentru că ele devin resursele unui succes de care te vei bucura ani de zile. Eşti încă la faza construcţiei, ridici acum zidurile puternice ale clădirii de mai târziu, dar fii sigur că fiecare cărămidă e pusă la locul potrivit. Continuă cu răbdare!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR




CAPRICORN
Dacă atmosfera e tensionată în jurul tău, apelează la toate instrumentele diplomatice pentru a restabili armonia, Deţii cele mai bune resurse pentru a aşeza la masa tratativelor chiar şi pe cei mai aprigi inamici, pentru că ai un talent aparte de a le vorbi, de a le explica anumite lucruri. Parcă ai fi un politician bun care convinge masele printr-un discurs alert şi tonic, ce stimulează pe toată lumea spre o direcţie pozitivă. Foloseşte-ţi aceste calităţi pentru a motiva pe cei care stau pe loc, pentru a restabili liniştea într-o dispută, pentru a deschide o cale nouă de mers, în care tu vei fi conducătorul, căpitanul, preşedintele!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Decât să stai şi să-ţi faci atâtea procese de conştiinţă că nu ştii cum să ieşi dintr-un impas, mai bine te-ai elibera de griji şi temeri şi ţi-ai pune imaginaţia bogată la treabă. Eşti plin de idei excelente, numai gândirea negativă te blochează să te manifeşti în voie, ca atare e nevoie de un efort de voinţă din partea ta ca să te rupi de starea sumbră în care ai alunecat. Nu te mai plânge, nu te mai teme de orice, nu mai vedea în jur doar riscuri şi pericole, ci lasă-ţi mintea să inventeze liberă, pentru că propria ta creativitate va găsi azi cele mai interesante soluţii. Ştii ce ai de făcut, doar că preferi să spui prea repede: nu pot.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Ai mereu de învăţat din experienţele nefaste, deci nu trebuie să aluneci spre pesimism sau spre severe procese de conştiinţă doar pentru că nu ţi-a ieşit un plan în care ai investit energie. Ascultă de la cei care au trecut prin situaţii similare pentru a auzi cum s-au descurcat ei în momentele critice şi urmându-le exemplul. Ai noroc să primeşti un sfat bun de la cineva care a făcut aceeaşi greşeală în trecut şi a depăşit cu brio momentul, ca atare poţi face ce-ţi spune ca să nu duci prea departe o situaţie neplăcută. O poţi evita ascultându-l cu luare aminte! (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com



Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *