Horoscopul zilei de miercuri, 11 septembrie 2019

BERBEC
Nu pleca urechea la criticile răutăcioase ale celor din jur, pentru că ei nu au cum să-ţi înţeleagă planurile. Important e să crezi tu cu tărie în ele şi să nu te laşi oprit din elan de astfel de oameni puşi mereu pe comentarii maliţioase. Unii nu fac altceva decât să taie aripile celor care au curaj să viseze, de aceea trebuie să te înarmezi cu mult curaj şi optimism, pentru a trece peste piedicile puse de cei care nu sunt în stare de nimic altceva decât să strice visele altora.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Participi la o întrevedere din care ar putea ieşi mai târziu nişte bani, fiind obligat să-ţi pui în joc toată puterea de convingere pentru a atrage succesul financiar de partea ta. Pot apărea conflicte legate de bani, neînţelegeri şi confruntări aprinse din această cauză, de parcă e timpul să-ţi ceri drepturile în cazul în care cineva uită să te plătească sau să-ţi returneze vreo datorie. Se simte o stare tensionată în jurul bugetului, dar vei face tot posibilul să faci rost de banii necesari, chiar şi cu riscul unor dispute aprinse în care fiecare emite opinii adverse. Nu te lua după nici unul, căci fiecare are modul propriu de a-şi administra şi câştiga banii.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Prietenii sunt foarte importanţi pentru tine azi şi iei legătura cu câţiva dintre ei pentru a vă pune la curent cu ultimele veşti din viaţa fiecăruia. Un plan comun ar fi de preferat, pentru că e o zi perfectă pentru toţi dacă aţi ieşi într-o excursie sau la un grătar. Distracţia, conversaţiile, mişcarea în aer liber vor fi liantul ideal pentru a vă apropia mai mult sau pentru a-ţi face noi prieteni în medii neexplorate încă. Ai putea sta ore în şir la palavre la telefon sau pe mess cu amicii pentru că ai multe subiecte noi de discutat.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI




RAC
Nu te lăsa influenţat de cei din jur care au tendinţa de a trata o problemă ca pe o bagatelă, pentru că se va dovedi a fi cu mult mai serioasă decât cred ei. Nu glumi pe seama lucrurilor importante, ci priveşte cu atenţie fiecare detaliu. Dacă ignori cine ştie ce aspect, cu gândul că e nesemnificativ pentru ceea ce faci acum, va veni o zi când exact acel lucru banal va ieşi la lumină şi va cere de la tine un bagaj de experienţe pe care nu l-ai acumulat la vremea potrivită pentru că ai crezut că nu va fi niciodată necesar.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Chiar dacă acum, pe moment, eşti nevoit să ţii sub control bugetul şi să renunţi sau să limitezi anumite cheltuieli care nu sunt urgente, va veni o zi când vei aprecia prudenţa de care ai dat dovadă. Vei ieşi din această zonă mai fragilă în plan financiar şi te vei simţi din nou liber să investeşti. Scapi, încetul cu încetul, de jugul datoriilor şi al facturilor restante, dar până atunci cheltuieşte cu cap, fără să te arunci în lucruri prea scumpe. Atracţia spre lux sau spre obiecte costisitoare poate fi riscantă, dar dacă nu faci cheltuieli inutile, vei depăşi cu bine acest blocaj financiar. Curând, se deschide poarta spre prosperitate, dar nu cheltui peste măsură acum!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Nu poţi colabora la fel de bine cu cei care îţi sunt alături, chiar dacă unii promit marea cu sarea pentru a te convinge, ai unele îndoieli cu privire la capacitatea unora de a-şi duce promisiunile la îndeplinire, pentru că ţi-au oferit şi altădată ocazia de a te îndoi de calităţile lor. S-ar putea ca adevăratul ajutor să vină din cu totul altă direcţie decât ai avea la îndemână, deci nu te mulţumi cu cei pe care-i ai aproape. Treci dincolo de limitele grupului tău obişnuit de prieteni, pentru că există şi alte persoane cu care poţi lucra foarte eficient.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Nu te baza pe ce îţi spun alţii că e mai bine să faci, pentru că tu vei obţine cele mai bune rezultate prin experimente proprii. Eşti mult prea creativ şi liber ca să urmezi ordine date de alţii, deci permite-ţi libertatea de a o lua şi pe alte căi decât ţi se spune, de a mai încerca şi alte variante, pentru că vei descoperi căi mult mai interesante. Fii tu temerarul, deschizătorul de drumuri, exploratorul trăsnit care vine şi cu alte idei decât toată lumea şi, chiar dacă mulţi nu sunt de acord cu ideile tale, nu le abandona. Într-o zi îţi vor da dreptate şi te vor urma şi ei, dar, la început, orice pionier e privit cu un dram de ironie. Nu pune la suflet glumele lor, ci mergi pe calea ta cu elan!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Începi ziua cu o stare de calm binefăcătoare, de parcă nu te-ar aştepta planuri prea urgente astăzi, te poţi mişca în ritmul propriu, fără să te bată nimeni la cap, şi tocmai pentru că ai suficient timp la dispoziţie, te poţi ocupa de unele aspecte la care înainte nu te puteai concentra, fiind mereu tras în alte direcţii. Apleacă-te pe îndelete asupra acelor mărunţişuri banale pe care altă dată le terminai în grabă, din lipsă de timp. Acum le poţi organiza altfel, cu răbdare, fără să apară nimic brusc în program.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Ţine cont de sfatul foarte bun care vine azi din partea unei persoane mai mature sau cu mai multă experienţă, pentru că ştie ce spune şi merită ascultat. Îţi oferă un pont, o soluţie practică, o idee salvatoare care poate echilibra ca prin farmec una din problemele care te frământă. Nu sta să o analizezi pe toate feţele, pentru că sfatul e verificat şi şi-a arătat de multe ori eficienţa. Dacă pui la îndoială, nu faci altceva decât să consumi timp şi energie pentru a ajunge la aceleaşi rezultate şi la aceeaşi concluzie: că e soluţia optimă, Foloseşte-te de acest pont preţios, pentru că lucrurile revin la normal dacă îl valorifici cu încredere.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR




CAPRICORN
Planurile tale sunt dărâmate de o veste proastă care cade în calea ta ca o bombă. Te trezeşti brusc la realitate şi suferi amarnic, pentru că nu ţi-ai luat măsuri de precauţie din timp. Ai fost avertizat, pe diverse căi, că se va ajunge aici, dar tu ai continuat să te joci cu focul. Dacă te-ai fi oprit la timp, dacă nu ai fi continuat în ciuda avertismentelor să mergi pe gheaţă subţire, ai fi putut evita acest mic dezastru, dar acum vezi cu ochii tăi efectele propriilor imprudenţe. O lecţie bună ca altădată să nu te mai încăpăţânezi!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Atmosfera este foarte plăcută în mediul familial şi e o bucurie să te întorci acasă după o zi de lucru, pentru că acolo te aşteaptă persoane dragi care te primesc cu braţele deschise. Veştile care vin de la rudele de departe sunt şi ele motiv de sărbătoare, pentru că afli numai lucruri bune despre viitoare căsătorii, despre copii nou-născuţi, despre mutări în casă nouă, vacanţe reuşite sau orice alte evenimente importante şi fericite din viaţa celor la care ţii.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Persoana care îţi apare astăzi în cale ar putea avea un rol major în viaţa ta de acum înainte. Te poate completa într-un mod în care nici nu ştiai că ai avea nevoie, deci priveşte-l ca pe jumătatea care completează întregul. Că poate fi un potenţial partener de viaţă sau de afaceri, un prieten foarte bun sau sufletul tău pereche cu care vei trece printr-o mulţime de lecţii, ascultă cu atenţie ce are de transmis, pentru că adeseori îţi vei extrage energia pozitivă din îndrumările sale. El poate deveni motorul tău principal de propulsie! (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com



Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *