Horoscopul zilei de marţi, 9 octombrie 2018

BERBEC
Eşti într-o pasă bună ce te avantajează, mai tonic şi mai optimist ca de obicei. Parcă ai fi la un început de drum într-o relaţie promiţătoare, pentru că ai în preajmă o persoană care va avea un efect foarte stimulativ asupra ta, jucând rol de „hei-rup” în cazul unei situaţii în care dai semne de oboseală sau de plictiseală. Poate fi un coleg, din colaborarea cu el ieşind proiecte deosebite. Ai numai de câştigat de pe urma acestei cunoştinţe, deci fă tot posibilul să-i intri în graţii. Ai contacte frecvente şi importante cu superiorii sau alte persoane din conducere, de parcă s-ar decide ceva major pentru cariera ta, deci fii atent la impresia pe care o laşi.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Este o perioadă bună în plan financiar, te-ai putea bucura atât de sumele obişnuite de bani, cât şi de nişte recompense suplimentare. Îţi permiţi nişte cumpărături pe care ţi le doreşti de multă vreme, poate o investiţie în imaginea ta publică, cea care atrage atenţia asupra ta. Vei primi veşti importante legate de situaţia materială viitoare, existând mari şanse ca bugetul să se îmbunătăţească simţitor printr-o mărire de salariu sau o promisiune în perspectivă, pe care abia aştepţi să o obţii pentru că simţi că aduce o senzaţie de confort, de bunăstare, poate chiar de fericire în viaţa ta.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Relaţia de iubire capătă din ce în ce mai multă stabilitate. A trecut vremea incertitudinii şi a tatonării, ajungi la un răspuns clar prin care ştii exact dacă poţi avea încredere în partener. Ajungi la concluzia că e nevoie de un angajament oficial pentru a fi mai sigur de viitorul relaţiei, de aceea te gândeşti la un pas major: la logodnă, la căsătorie sau la o promisiune însoţită de dovezi palpabile prin care te arăţi dispus să vă creaţi un drum comun împreună.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI




RAC
Bucură-te şi de cele mai mărunte lucruri frumoase care îţi ies azi în cale. Nu aştepta evenimente ieşite din comun, spectaculoase, strălucitoare, pentru că bucuria poate veni şi din mărunţişuri. Comportă-te ca un copil care descoperă în jurul lui atât de multe lucruri minore, dar atât de frumoase care îl fac să se simtă bine. Joacă-te cu un dram de inocenţă, nu pune la suflet nimic ci descoperă ceea ce, ca om mare, nu ai timp să observi: o pisicuţă la geam, o floare apărută pe un strat, un nor de formă ciudată pe cer. Ai să vezi că astfel de atitudine, uşor infantilă, dar relaxată, te bine dispune imediat!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Visele pe care le construieşti acum îi vizează pe toţi cei dragi, de aceea ar fi bine să-i atragi şi pe ei alături de tine, pentru a construi împreună. Tu poate doar propui ideea iniţială, după care se vor alătura şi ceilalţi membri ai familiei cu alte şi alte idei suplimentare, ca în final să se nască un plan bine conturat. Ajută-i să-şi pună toţi mintea la contribuţia, să-şi exprime clar dorinţele şi scopurile, pentru că veţi naşte, laolaltă, un plan detaliat care va evolua foarte bine. Nu trebuie să duci singur tot greul viitorului, ci să-i stimulezi şi pe ceilalţi să-şi aducă în felul lor contributia pentru un succes comun de toată frumuseţea.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Nu-i picta pe cei din faţa ta în alte culori decât merită, pentru că a privi realist relaţiile în care eşti implicat te ajută să le dezvolţi pe terenul potrivit. A idolatriza pe un om banal sau a reduce la zero pe un geniu nu par a fi cele mai corecte moduri de a privi pe cel din faţa ta, ca atare cunoaşte-l mai bine înainte de a-l caracteriza şi eticheta. Azi ai putea fi tentat să-l priveşti prin nişte ochelari care îi schimbă acestuia culoarea, deci dă jos ochelarii şi vezi cu ochii tăi, aşa cum e el cu adevărat. Nimeni nu e perfect, tot aşa cum nimeni nu e demn de critică pe nedrept, deci fii just în aprecieri.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Eşti obligat să reacţionezi rapid în situaţii urgente. Nu ai timp nici să analizezi situaţia, nici să stai să te gândeşti ce e mai bine pentru tine, deci fii pe fază şi nu pierde vremea meditând. Dacă nu eşti suficient de spontan, altul va fi mai iute decât tine şi va obţine ceea ce ţi se oferă acum cu un mic efort de voinţă. Orice competiţie cu tentă intelectuală te poate avea printre învingători, pentru că îţi merge mintea brici şi găseşti imediat răspunsurile sau soluţiile cele mai bune.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Toate problemele vin şi trec, sunt evenimente ciclice în viaţa oricui, de aceea nu are rost să-ţi torni cenuşă în cap dacă azi treci printr-o astfel de situaţie. Nu e nici prima nici ultima oară când trăieşti un astfel de moment cu o încărcătură energetică predominant negativă, dar există ceva bun în toate. Fără câte un mic motiv de suferinţă, din când în când, nu ai lua măsurile care se cer pentru a echilibra balanţa în viaţa ta. Dacă toate ar curge lin şi frumos, te-ai mulţumi cu acea stare de fapt, ori, câte un mic cutremur, ca cel de azi, cere de la tine gesturi decisive.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Tu ai principii foarte ferme pe care te bazezi, nu îţi schimbi opinia de la o stare la alta, după cum bate vântul. Dacă ai spus ceva, aşa rămâne, şi-ţi susţii punctul de vedere până în pânzele albe. S-ar putea să auzi de la unii că e semn de încăpăţânare, de rigiditate, de teamă de schimbare, dar nu e nimic din toate acestea: e o împământare a ta în ceea ce crezi cu adevărat! Nu te abaţi de la propriul tău adevăr şi lupţi pentru a-l demonstra prin cele mai corecte mijloace. Nu accepţi ca altul să pună la îndoială declaraţiile tale cât timp sunt documentate, argumentate şi susţinute cu dovezi clare!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR




CAPRICORN
Poate apărea şansa unui împrumut oficial de la o bancă sau altă instituţie de profil sau intri în posesia unui onorariu pentru o muncă prestată deja, sumă ce ţi de cuvine de drept. Te bucuri de nişte bani promişi de ceva vreme. Orice ai face, trebuie să respecţi legea, condiţiile impuse, să nu te abaţi de la corectitudinea acţiunilor financiare pe rol, pentru că, în caz contrar, aceasta poate fi şi o zi a penalităţilor, în care orice neregulă poate fi depistată şi sancţionată imediat. Ajungi în faţa unei echilibrări financiare: ori ceva în plus, ori ceva în minus, exact cât e nevoie pentru a ajunge pe linia de plutire.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Trebuie să lucrezi pe două planuri complet diferite şi fiecare cere altceva de la tine, cel mai bine ar fi să nu le combini, să nu aduni mere cu pere, ci să te apuci de unul din planuri, să-l duci la îndeplinire, şi abia după aceea să te gândeşti la celălalt. Lucrând pe două fronturi rişti să le strici pe amândouă, pentru că zilele acestea nu prea te poţi concentra să faci mai multe deodată. Dacă insişti să le cari pe amândouă după tine în acelaşi timp, la final nu vei fi mulţumit de niciunul! Alege.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Dacă dai acum startul unei acţiuni îndrăzneţe, sub imperiul nerăbdării şi ai impulsivităţii, vei dori şi rezultate imediate, or nimic nu se clădeşte peste noapte. Da, important e şi tonusul cu care dai startul acestei acţiuni, dar încearcă să-ţi dozezi mai bine eforturile, ca nu cumva să-ţi pierzi interesul şi entuziasmul acesta de început când vei descoperi că totuşi e cale lungă până departe. Educă-ţi răbdarea, demonstrează că te-ai maturizat şi nu te comporta ca un copil care vrea o jucărie, acum, imediat! Vei ajunge acolo, fii sigur de asta, deci menţine acest elan creator până la capăt, dar conştient că e o acţiune care necesită răbdare şi evoluţie lentă. (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com



Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *