Mp3

Horoscopul zilei de marţi, 30 iulie 2019

BERBEC
Găseşti exact echipa potrivită pentru a rezolva o situaţie pe care, de unul singur, nu reuşeşti să o mai gestionezi. Ceilalţi privesc lucrurile mult mai limpede decât tine tocmai pentru că nu sunt implicaţi emoţional. Împreună cu ei, vei cântări problema pe toate feţele şi vei descoperi mult mai uşor, punctele slabe şi căile de rezolvare. Uneori, ai nevoie de cineva care să te completeze sau, în cazul în care ai deja nişte opinii formate, să te aprobe de pe margine, de parcă nu ai fi prea sigur pe părerile tale. Dacă primeşti de la ei o confirmare, ai mai mult curaj să le pui în aplicare.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Apreciezi mult compania femeilor, pentru că te simţi în largul tău printre ele. Chiar dacă te adaptezi preocupărilor lor, nu e nimic rău în asta, pentru că şi ţie îţi place uneori să mai bârfeşti, şi tu eşti preocupat de modă, de cosmetice sau eşti la fel de interesat de domeniile tipic femeieşti. Printre femei descoperi astăzi o prietenă cu care te înţelegi foarte bine, cu şansa de a lega o relaţie de durată. Oferi şi tu multă afecţiune, iar ea, la rândul său, are asupra ta un efect benefic, stimulativ.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Te afli într-un mediu populat cu foarte multă lume şi acolo unde e aglomeraţie, sunt şi personalităţi foarte diverse cu care trebuie să comunici tolerant şi cu multă răbdare. Fă un efort să te adaptezi tu acestui mediu, nu invers, pentru că nu-i poţi face tu pe ceilalţi să fie de acord cu tine. Majoritatea primează aici, ca atare trebuie să mai renunţi tu la principii sau la pretenţii ca să fii acceptat printre ceilalţi. Eşti doar o rotiţă într-un angrenaj, dar efectul creat prin unirea tuturor e fantastic.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI




RAC
Deşi eşti foarte sensibil la orice stimul negativ, azi ar trebui să te menţii tare pe poziţie şi să nu te laşi afectat de nimic trist. Dacă începi să sapi după motive de supărare, sigur vei găsi câteva, ca atare numai de voinţa ta depinde dacă ziua va fi liniştită sau agravată de tristeţe şi alte griji. Încearcă să nu te gândeşti la nimic din ceea ce te-ar putea supăra mai mult decât e cazul, pentru că există suficiente motive în jur. Lasă bilanţurile pentru altădată, când poate psihicul tău va fi mai liniştit.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Dacă cineva îţi cere să păstrezi taina pe care ţi-o împărtăşeşte, trebuie să fii discret şi să-i respecţi intimitatea, exact aşa cum doreşte. Eşti un confident de încredere, nimeni nu ştie să tacă mai bine ca tine, la nevoie. Oricât de mare sau de greu ar fi secretul pe care ţi-l spune între patru ochi, nu pica în ispita de a-l transmite la toată lumea, fiindcă îşi va pierde încrederea în tine. Dacă ai promis că taci şi nu mai spui la nimeni, aşa să faci, pentru că l-ai putea dezamăgi cumplit dacă vei răsufla informaţia spre alţii.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Planurile pe care le faci împreună cu ceilalţi membri ai familiei evoluează foarte bine datorită atitudinii optimiste şi pozitive pe care o abordează fiecare. Cât timp vâsliţi în acelaşi ritm şi cu acelaşi tonus spre un scop comun, totul merge de minune, pentru că vă completaţi unii pe alţii şi vă stimulaţi reciproc. Propunerile cu care vii în faţa celor dragi sunt imediat acceptate, dar şi tu trebuie să fii deschis la ideile lor, pentru că din unirea forţelor se va naşte un succes de toată frumuseţea.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Sentimentul cu care te trezeşti de dimineaţă e o combinaţie de echilibru, calm şi linişte interioară pe care vrei să le păstrezi cât mai mult. Simţi că ceva s-a mai liniştit în viaţa ta sau că urmează se revină la normal foarte curând, de aceea vrei să te bucuri de acest sentiment chiar din prima zi a lunii. Atitudinea cu care vei aborda evenimentele care vin trebuie să conţină exact aceste ingrediente: moderaţie, stabilitate emoţională, amabilitate, generozitate, prietenie. Acestea sunt punctele tale forte începând de azi!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Nu poţi ajunge încă la rezultatele la care ai visat atunci când ai pornit o activitate la care îţi aduci contribuţia şi în prezent. Ai impresia că nu se mai urneşte nimic şi eşti pus numai în faţa unor sacrificii continue. Te întrebi până când vei tot tolera situaţii din care nu ai nimic de câştigat ci doar de pierdut, dar trebuie să accepţi situaţia ca atare încă o vreme, pentru că orice sacrificiu va avea, într-un final, şi efectele dorite. Merită să faci diverse compromisuri din când în când.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Visezi frumos, dar acestea nu rămân simple vise, ci tu chiar găseşti azi mai multe căi de a transforma visele în realitate. Ai să descoperi că uneori apar chiar mai multe direcţii la fel de bune de evoluţie, ba chiar ai putea găsi o cale de a merge spre mai multe simultan, cu marea bucurie de a le vedea pe toate, într-un final, împlinite. Nu te opri la o singură direcţie de mers, când tu ai atâtea alternative la dispoziţie, pentru că un vis îl naşte pe altul, un succes îl generează pe altul, şi acelaşi sentiment îl ai şi astăzi: că ai pornit cu încredere şi bucurie spre un anumit scop şi descoperi că, pe parcurs, apar alte şi alte niveluri ale planurilor tale care prin contur din ce în ce mai frumos!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR




CAPRICORN
Iubirea nu e un episod de scurtă durată în care trebuie să-ţi investeşti toate resursele, ci este un proces neîntrerupt ce poate dura ani până când poţi ajunge la vârf. Nu te mulţumi cu un moment frumos, cu fluturaşii din stomac de acum, ci ai răbdare, pentru că relaţia ta e în continuă dezvoltare şi are un potenţial fantastic de creştere. Investeşte tot ce ai, nu aştepta să vezi cu ce intră celălalt în ecuaţie, ci tu, dacă tot ai ce dărui, dăruieşte cu toată inima, pentru că roadele vor fi pe măsura energiei vărsate în acest demers. Eşti pe drumul cel bun în iubire, relaţia pe care o clădeşti acum are mari şanse de reuşită, deci nu-ţi pierde speranţa, încrederea, optimismul că se poate şi mai mult, şi mai bine de atât!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Este o zi agitată în care vei cădea de multe ori în tirul altora şi mai nervoşi decât tine. Se ştie că ai limba ascuţită, dar de data aceasta nimereşti în medii în care ceilalţi sunt şi mai agresivi, şi mai furioşi, încât nu ştii cum să le ţii piept. Te poţi aştepta la afronturi dure din partea unora care îţi seamănă. Deci ai ocazia să vezi, prin intermediul lor, cum arăţi şi tu când îţi sare ţandăra. Ei sunt oglinda propriilor tale manifestări violente, deci poţi învăţa ceva din asta: să îţi mai domoleşti furia atunci când ceva nu-ţi convine.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Recunoaşte-ţi blocajul în care te afli şi dă-l afară din calea ta, pentru că sigur stă în puterea ta să faci asta! Nu tu l-ai pus acolo, tu doar l-ai acceptat şi l-ai lăsat să crească, până într-un punct în care ai crezut că singura soluţie e să i te abandonezi neputincios şi pesimist. Nici vorbă de aşa ceva: undeva în adâncul minţii tale se află o scânteie de idee, mică, neobservată, dar care poate genera exact furtuna de schimbări pozitive pe care o aştepţi. Miracolele se întâmplă, dar numai de tine depinde să le laşi să se manifeste. Miracolul e acum acolo, în mintea ta, ca cea mai plăpândă lumină de speranţă, dar ia să vezi cum creşte dacă deschizi uşa minţii şi a sufletului. (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com



Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *