Horoscopul zilei de marţi, 21 august 2018

 width=

BERBEC
Ai o direcţie clar stabilită de mers, dar ceva nu-ţi convine la ea. Parcă ai dori altceva sau poate cineva din jur îţi propune o altă idee care ţi se pare mult mai interesantă. Nu renunţa la prima variantă, încearc-o să vezi unde duce, şi doar după ce vei da piept cu cine ştie ce piedici să te gândeşti şi la planul de rezervă. Nu e soluţia cea mai bună să abandonezi un drum deja început doar pentru că te atrage altul, ci te poţi ocupa, cumva, de amândouă, succesiv. După prima încercare, poate vei descoperi dacă merită sau nu să încerci şi a doua variantă.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Nu te grăbi să extragi o concluzie cu iz negativ doar din cauza unui răspuns care, la prima vedere, te dezamăgeşte. E posibil ca după o vreme să mai apară informaţii care să repare situaţia de acum, încât vei regreta că te-ai pripit în concluzii. Unele lucruri au nevoie de mai mult timp pentru a se aşeza pe teren sigur, ca atare, în cazul problemei care te frământă acum nu se poate spune că ai ajuns încă la nivelul cel mai bun. Sunt probele inerente de pe parcurs ca în final să primeşti exact rezolvarea cuvenită. Mai ai răbdare înainte de a spune ce crezi despre această situaţie.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Te poţi împotmoli într-o mulţime de lucruri mărunte încât vei pierde timp preţios fără rost. Mai bine le ignori, chiar dacă eşti genul de om căruia îi cam place să caute nod în papură, dar, de data aceasta, a te apleca spre aceste mărunţişuri nu e deloc în avantajul tău. Nu descoperi nimic folositor din analiza ta minuţioasă, ci doar informaţii eronate, piste false şi minciuni inofensive. Prefă-te că nu le vezi, ca să nu-ţi consumi energia pe lucruri atât de minore care ar merita trecute cu vederea!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI


RAC
Nu te aştepta ca toţi oamenii cu care intri azi în contact să se comporte exemplar şi corect cu tine, ci fii pregătit şi pentru unele animozităţi. Unii te judecă pe nedrept, dar şi tu îi critici pe alţii tu fără motiv, pentru că nu vă acordaţi unii altora suficient timp în a vă cunoaşte atât de bine încât să vă priviţi corect. Nu te grăbi să etichetezi pe cineva fără să-i fi oferit suficient timp înainte de a-ţi da cu părerea despre cum e el cu adevărat, nu poţi cataloga pe cineva corect privindu-l doar dintr-o singură direcţie. Oferiţi-vă unul altuia mai mult timp de aprofundare a relaţiei!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Veştile bune vin in toate părţile şi cum să nu te bucuri şi tu de ceea ce auzi? Cei dragi au multe lucruri frumoase de transmis despre evenimentele din viaţa lor care îi fac acum atât de fericiţi şi simt nevoia să împărtăşească şi cu tine tot ce li se întâmplă. Felicită-i, transmite-le numai gânduri bune şi laude, pentru că îi va ajuta enorm susţinerea celor dragi! Şi tu ai face la fel în momentele tale de sărbătoare, pentru că nimic nu adună mai bine familia aproape decât la bucurie! Ba chiar se poate ivi şi şansa unei petreceri ad-hoc: spune da imediat!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Ai nevoie de ceva care să te liniştească, să-ţi potolească furtuna de emoţii şi gânduri care te-a copleşit. Te afli în faţa unui eveniment care generează o stare psihică greu de controlat, ca tracul de dinaintea intrării în scenă. Cum singur nu găseşti cârligul de care să te agăţi pentru a te relaxa cât de cât, profită de prezenţa unor persoane care au acest efect asupra ta. Cu vocea lor domoală, cu ton scăzut şi liniştitor, cu atitudinea lor detaşată de orice, te pot ajuta şi pe tine să revii la o stare mai bună, ţinând în frâu emoţiile negative scăpate de sub control: teama, panica, anxietatea.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Lasă toate fobiile deoparte, nu au ce căuta la o persoană care a trecut prin atâtea în ultimii ani, acum eşti mult mai matur, mai puternic, ai învăţat că nimic nu te poate afecta dacă nu permiţi tu, deci toate aceste motive care îţi creează încă neplăceri la nivel psihic, ar trebui ignorate. Nici tu nu-ţi dai seama de unde ai atâtea frici – să vorbeşti în public, să dai un telefon, să îţi exprimi părerea, să circuli noaptea etc – dar nu contează de unde provin, ci cum le poţi şterge de pe creierul tău. Prin stăpânire de sine, prin care să demonstrezi că eşti acel om puternic pe care îl cunoaşte lumea, şi măcar de ochii lumii, îţi poţi înfrâna fricile. Doar nu ai vrea ca lumea să te vadă că tremuri de la un fleac!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Ai mare noroc azi să te afli în compania unei persoane net superioare ţie ca experienţă de viaţă, ca pregătire profesională, ca atare profită de fiecare clipă în care stai în preajma ta. Deschide urechile şi ochii pentru că vin spre tine atât de multe răspunsuri utile, informaţii necesare şi sfaturi bune pe care le poţi pune în aplicare imediat în beneficiul tău. Cel care îţi transmite azi toate aceste informaţii devine profesor pentru tine, un mentor care şi-a asumat rolul de a fi sursa de informaţie pentru alţii care abia acum fac primii paţi pe calea pe care el a devenit deja expert. Bucură-te de asemenea şansă!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
E timpul să spui foarte clar ce ai hotărât într-o situaţie dezechilibrată, pentru că nu mai poţi continua la fel. Ţi se cere o intervenţie salvatoare şi rapidă, acum, nu mai e vreme de gândire. Caută ce anume îţi doreşti cel mai mult şi treci la fapte. Numai de deciziile tale de acum depinde echilibrarea cu succes a acestei probleme, de parcă leacul ar depinde de un da sau un nu pe care chiar tu îl poţi afirma sus şi tare. Tu eşti un as când vine vorba de hotărâri prompte, lucide şi corecte, deci vei alege cea mai bună variantă.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR


CAPRICORN
Unii chiar nu pot face ceea ce promit azi cu atâta vehemenţă, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că n-a fost decât gura de ei! S-au aventurat în direcţii pe care nu le pot atinge, au făcut angajamente pe care nu le pot respecta, şi e frustrant să stai pe loc din cauza exagerărilor celor care nu au ştiut să-şi calculeze bine forţele. Decât să depinzi de ei şi mai apoi să-ţi încurce ţie toate planurile, mai bine nici nu ai asculta ceea ce promit. Doar se bat cu pumnu-n piept de ceea ce pot face, dar vei vedea că nu au cum să se ţină de cuvânt. Nu te încrede în astfel de oameni lăudăroşi, dar neputincioşi!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Cu unii oameni nu te poţi purta brutal, ci trebuie să-i menajezi ca şi cum ar fi nişte flori. E vorba de cei dragi, de copii, de femei sensibile, ca atare lasă atitudinea agresivă care te încearcă şi fii delicat. Chiar dacă nu e genul tău să fii aşa, e compromisul care şi se cere acum pentru a fi pe placul unora mai fragili din fire. Opreşte-ţi cuvintele impulsive, controlează-ţi nervii şi fii blând şi bun. Ai să primeşti din partea celuilalt un zâmbet cald care îţi va topi inima instantaneu, descoperind că, într-adevăr, aceasta era atitudinea cea mai bună pentru a-i arăta celuilalt că îţi pasă.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Ce creezi tu nu e înţeles sau poate nici apreciat de toată lumea, dar, la urma urmei, nu trebuie să faci totul după un şablon ca să fii acceptat. Fii tu însuţi, un original, dacă asta simţi, un străin dacă nu te adaptezi, pentru că atunci când e vorba de produsul imaginaţiei, nu există un limbaj stas care se poate aplica la toată lumea. Tu vezi cerul mov şi merele albastre, ei şi? Ai tot dreptul să îţi manifeşti spiritul artistic aşa cum îţi dictează propria fantezie. Nu spune nimeni să fii ca toată lumea, deci mergi pe calea ta, chiar dacă, momentan, nu prea te aplaudă nimeni. Într-o zi vei fi înţeles! (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com