Horoscopul zilei de luni, 15 decembrie 2014

BERBEC – N-ai cum sa te simti bine intr-o atmosfera atat de sumbra ca cea in care nimeresti azi fara voia ta, ca atare, daca vrei sa salvezi ziua, trebuie sa iesi de urgenta din acel spatiu. Resimti incarcatura energetica negativa care planeaza peste tot in jurul tau, pentru ca, in preajma ta, s-au adunat numai oameni pesimisti, negativisti, care se plang de toate necazurile pamantului, or tu nu ai nicio legatura cu suferintele si grijile lor. Numai de tine depinde sa iesi de sub influenta lor nefasta, ca atare, daca nu ti-e pe plac ce vezi in jur, ajunge doar sa iesi afara. O gura de aer proaspat te va elibera de senzatia neplacuta!

TAUR – Nimic nu dureaza vesnic, deci nici relatiile in care esti implicat nu pot continua la fel toata viata, ca atare fii oricand deschis spre schimbari si din acest punct de vedere. Ca se mai schimba prietenii sau colegii, ca se mai schimba pana si partenerii, trebuie sa fii deschis spre nou, pentru ca relatiile respective au ajuns la un nivel care nu mai avea nimic bun de oferit li e mai bine sa se termine. Mergi mai departe cu recunostinta ca acei oameni au trecut prin viata ta pentru o vreme, dar nu te tine cu dintii de ei. In afara, poate, de familie, nimeni nu e legat de tine pentru totdeauna. Oamenii apar si dispar din calea ta: asa e viata!

GEMENI – Poate te-ai intrebat de multe ori care e misiunea ta principala in aceasta lume iar azi poti primi un indiciu interesant! Ai o discutie cu o persoana a carei intelepciune o admiri si de indrumarea caruia tii cont. Sau doar citesti o carte care iti ofera o posibila directie, deci deschide bine ochii, inima si sufletul, pentru ca raspunsul la aceasta intrebare existentiala poate sa vina printr-una din caile la care ai acces. Totul e sa ai curajul sa intrebi, sa cauti, sa cercetezi, si nu doar sa stai pasiv asteptand sa apara de undeva revelatia. Nu vine din senin, ci numai daca depui si tu un efort de vointa pentru a ajunge la capatul cautarilor tale!

RAC – Crezi in pisica neagra? Ok, milioane de alti oameni cred in acelasi lucru, si tu esti ca ei! Traiesti intr-o lume a simbolurilor si trebuie sa le acorzi mai multa atentie, pentru ca si ele pot juca un rol benefic in tot ce faci. Tine cont de ceea ce unii numesc a fi semne norocoase si evita-le pe cele care au o anumita reputatie negativa, si ai sa vezi ca multe lucruri din viata ta se vor aseza pe un teren mai bun. Om esti si tu, deci de ce n-ai avea si tu superstitiile tale sau semnificatiile dupa care iti croiesti existenta? Semne exista pe pamant de cand lumea, deci nu inseamna ca esti mai putin inteligent sau educat daca tu crezi in ele.

LEU – Incetul cu incetul se face otetul, asa spune o vorba, ca atare marile tale vise se ridica la fel! Esti pe calea cea buna spre prosperitate si belsug, fii sigur de asta, dar ai rabdare! Nicio recolta nu se coace peste noapte. E nevoie de timp si de asteptare, crezand cu tarie ca la finalul acestui drum lung se afla roadele cele mai bune! Continua sa investesti tot ce ai mai bun in tine pentru a cladi acel edificiu la care visezi, dar cu garantia mentala ca ceea ce vei obtine la capat va fi chiar mai bun decat ai fi putut vreodata crede. Creativitatea ta cladeste succesul. deci pune-o la treaba, etapa dupa etapa.

FECIOARA – Chiar daca nu esti pe deplin multumit de felul cum evolueaza anumite planuri, printr-o simpla schimbare a polaritatii gandurilor tale, lucrurile ar putea reveni foarte usor la normal. Incepe de azi sa-l inlocuiesti pe nu cu da, pe imposibil cu posibil, esecul cu succesul, supararea cu bucurie, si orizonturile se vor lumina ca prin farmec. Esti capabil de aceasta fantastica transformare a gandurilor tale, adu-ti aminte ce bine ai rezolvat unele aspecte in trecut doar pentru ca ai gandit pozitiv. Poti la fel si acum, deci ce schimbare trebuie sa faci? Il inlocuiesti pe nu cu da? Da! Deci vezi ca se poate!

BALANTA – Fii cinstit cu tine insuti si spune-ti, in sinea ta, ca e timpul sa te schimbi, sa modifici ceva la tine. Nu are rost sa-ti fie frica de aceasta renastere, pentru ca oricum presimteai ca vine, dar te tot tineai de ceea ce cunosteai deja, ca nu cumva sa gresesti. N-ai motive de teama, esti in cea mai buna perioada de remodelare a propriului tau eu, dar trebuie sa recunosti cat se poate de sincer ca nu tot ce ai, ce stii, ce faci e perfect, si de acolo e bine sa incepi marea transformare. Priveste-te ca si cum n-ar fi vorba de tine si spune cu mai mult curaj si cu sinceritate: ar trebui sa…, ar fi bine pentru tine sa…, e in avantajul tau sa… si apoi chiar sa pui in aplicare propriile indrumari.

SCORPION – Lumea si asa te priveste uneori ca si cum ai fi de pe alta planeta, pentru ca esti mai diferit, mai original, mai special din multe puncte de vedere. Dar nu trebuie sa renunti la viele tale inalte doar pentru a le fi lor pe plac. Fii tu asa cum esti, mergi pe drumul tau, chiar daca pare complet paralel fata de al multora din jurul tau. Tu esti cu un pas inaintea tuturor si e normal sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva. Esti mai evoluat din multe puncte de vedere, mental spiritual, emotional, si n-are rost sa renunti la stacheta ta foarte ridicata doar pentru a fi in rand cu restul lumii. N-au decat sa te urmeze ei pe tine acolo, sus!

SAGETATOR – Daca te simti un pic derutat in situatia in care te afli si nu detii informatii foarte clare, invata sa ceri indrumare de la cei care pot face lumina in problema ta. Nu le stii tu chiar pe toate si ai mereu ceva util de invatat doar prin simplul gest de a pune o intrebare. Recunoaste sincer ca nu stii ce e de facut in acest punct si imediat vor aparea, de pretutindeni, si raspunsurile cele mai bune. Nu e un semn de neputinta sau de lasitate sa spui nu stiu, ci ar fi mult mai rau sa ramai blocat intr-o imensa stare de confuzie sau iluzie, doar din jena de a intreba: ce sa fac? Exista alaturi de tine oameni intelepti dispusi sa te invete.

CAPRICORN – Pune-ti mai mult creativitatea la treaba, trecand la nivelul urmator al marilor tale planuri care evolueaza foarte bine. De fapt, esti prins intr-un angrenaj atat de pozitiv, incat treci din succes in succes, ca si cum ai urca pre o scara ce va duce in final la implinirea visurilor tale. Mergi mai departe in acelasi ritm, investeste aceleasi resurse minunate ce vin din mintea ta, pentru ca tu singur iti creezi lumea. Chiar daca unii vor spune ca visezi frumos si tu construiesti de fapt o lume de basm, atat timp cat tu crezi in ea, va capata contur foarte repede. Creezi cu gandul ceea ce vrei sa obtii iar reusita nu e departe!

VARSATOR – Renunta pentru o zi la orice grija si la orice frica, si comporta-te ca un copil liber, care nu stie nici ce probleme exista pe lume, nici ce-i aduce viitorul. El doar de bucura de gustul dulce al bomboanelor si de jucariile sale cu o atitudine naiv de optimista, dar care se va dovedi a fi potrivita si in cazul tau. Fii convins ca si in cele mai tensionate momente cineva are grija de tine, te protejeaza, te sustine, fie ca vezi concret sau nu acel ajutor minunat, deci bazeaza-te pe asta si zambeste larg! Stiind ca cineva te iubeste orice ar fi, nu-i asa ca deja ai abandonat toate grijile?

PESTI – Nimeni nu e perfect, iar oamenii cu care intri in contact au si ei defectele lor. Nu trebuie nici sa-i judeci, nici sa-i dai la o parte pentru ca nu se ridica la nivelul standardelor morale dupa care te ghidezi. Asa sunt oamenii: un bun prieten poate fi, cu altii, un mare mincinos, un coleg inteligent poate fi, in afara serviciului, foarte agresiv, persoana iubita pe care tu o invalui intr-o aura divina poate fi un mare fricos… Dar tu ii iubesti si ii accepti pe toti asa cum sunt. Si ei, la urma urmelor, te plac asa cum esti cu adevarat fara a incerca sa te schimbe. Cea mai mare dovada de iubire fata de ceilalti e sa-i tolerezi cu defectele si imperfectiunile lor.

Horoscopul va este oferit de acvaria.com