Horoscopul zilei de joi, 13 noiembrie 2014

BERBEC

TAUR – Stresul te face sa vezi in jur numai pericole si piedici si simti ca bati pasul pe loc. Nu intalnesti oameni care te pot ajuta cu adevarat in ceea ce ai de facut, pentru ca ai ghinionul de a atrage in calea ta oameni pesimisti, exagerat de critici, care comenteaza malitios fiecare pas al tau, inamici care-ti pun bete in roate si, in asemenea cadru tensionat, e si normal sa te copleseasca gandurile negative. Lupta impotriva celor care ti se opun cu atata vehementa, pentru ca efectele lor pot fi contracarate printr-o atitudine puternica, increzatoare in fortele proprii si neaparat… optimista!

GEMENI – Cu multa intelepciune si fara pic de graba, poti extrage azi o concluzie foarte utila pentru planurile ajunse in impas. A fost nevoie de o analiza atenta si indelungata pentru a ajunge aici, deci nu mai dai dovada nici de impulsivitate, asa cum faci uneori, nici de nerabdare, ci le faci pe toate cu calm si cumpatare, constient de greutatea acestui moment. Ba chiar ti-e si putin teama sa-ti exprimi ultimul cuvant ca nu cumva sa deranjezi pe cineva, sa superi, sa iriti, preferand parca sa mai lasi timpul sa treaca si sa se clarifice lucrurile mai bine. Ai curajul raspunderii si spune ce ai decis!

RAC – Esti foarte ferm in deciziile acestei zile si nu lasi loc de intoarcere. Ai ales o alta cale, complet diferita de tot ce se petrecea inainte, si nu mai vrei sa privesti inapoi. Dai dovada de tarie de caracter, de determinare, pentru ca vrei o schimbare majora in viata ta. Daca te-ai tot intoarce inapoi de unde ai plecat, daca ai regreta alegerea facuta, nu ar insemna decat sa ramai blocat intre doua lumi, intre trecut si viitor, intre da si nu, nestiind clar in ce ape te scalzi. Asa, spui foarte sigur pe tine: gata, si pornesti pe noua cale cu capul sus, chiar daca nu stii, deocamdata, incotro duce. Fii sigur ca faci pasul cel bun!

LEU – Nu te lasa intimidat de cei care te ataca azi nejustificat. Cat timp tu esti convins ca ceea ce faci e perfect corect, legal, sincer, nu ai motive sa te aperi, deci mergi pe calea ta cu incredere. Unii oricum nu stiu altceva decat sa comenteze rautacios reusitele tale si, se comporta precum vulpea: daca nu ajung la struguri, spun ca sunt acri. Adica daca nu pot ajunge la nivelul tau, la valoarea ta, incep sa te barfeasca, sa te critice si sa te judece, cautandu-ti nod in papura. Nu vor reusi, pentru ca nu au de ce sa se lege, ca atare n-au decat! Stii cum se spune: cainii latra, ursul trece, iar ursul aici esti tu!

FECIOARA – Viitorul e foarte generos in oferte pentru tine, incat ai avea chiar si mai multe variante la fel de interesante de ales si nu stii foarte clar pe care s-o alegi. Greu de crezut ca te vei putea folosi de toate in mod egal, deci trebuie sa depui un oarecare efort acum, ca sa alegi doar una dintre caile asupra careia sa te concentrezi serios dupa aceea. Daca vei incerca sa joci pe doua planuri simultan, s-ar putea sa nu iasa bine nici unul, dar nici sa alegi o cale si tu sa ramai obsedat de cealalta (ce-ar fi fost daca alegeam planul B?) nu e in avantajul tau. Daca tot te-ai decis, mergi pe calea aleasa si du la indeplinire sarcina asumata. Va iesi foarte bine!

BALANTA – Intotdeauna exista altul mai experimentat alaturi de la care poti primi raspunsurile de care ai nevoie. Desi esti tentat sa privesti un pic superficial sfaturile celor mai maturi, va veni o zi in care te vei convinge singur ca au avut dreptate si ar fi fost tare bine daca i-ai fi ascultat! Ai norocul de a te afla in compania unei persoane mai in varsta, cu multa experienta de viata, bun cunoscator al unui domeniu in care tu abia faci primii pasi, si care se arata dispus sa-ti ofere raspunsuri la marile tale intrebari existentiale. Sa n-o faci pe atotstiutorul, pentru ca nu detii toate informatiile necesare, dar acu aceasta ocazie iti poti imbogati cunostintele spre un nivel care te va face mandru de tine!

SCORPION – Iubirea are nevoie uneori si de mici linguseli amagitoare, pentru ca si ele fac parte din recuzita seductiei, totul e sa nu devina o practica obisnuita. Cel drag isi doreste sa mai auda uneori si povesti frumoase, idilice, planuri imposibile de viitor, promisiuni pompoase, chiar daca sunt simple iluzii, dar asa e iubirea: ca din basme! Chiar daca cel drag nu crede in ele, i le poti sopti cu un ton senzual si tandru pentru a-i rasfata astfel urechile si inima. Totusi, ai grija cum spui toate acestea, ca sa nu fie chiar minciuni sfruntate, pentru ca altfel ori tu ori el veti pica intr-o mare capcana si, cand va iesi la lumina adevarul, s-ar putea ca balonul de sapun sa se sparga iar dezamagirea, oh, va fi mare!

SAGETATOR – Refrenul acestei zile e: n-am timp, de parca ai intrat in panica impins de la spate de niste termene limita carora nu mai stii cum sa le faci fata. Daca ai mai scoate de pe agenda ta de lucru unele lucruri de care nu e obligatoriu sa te ocupi chiar azi, ai descoperi ca faci rost dintr-o data de cateva ore numai bune pentru a fi folosite in directia care te apasa. Incepe sa mai lasi si pe altadata si sa mai spui si nu la unele cerinte, pentru ca nu le poti duce pe toate pe umeri. Om esti si tu, ai si tu limitele tale, dar mai ales ai viata ta personala care nu trebuie sacrificata doar pentru ca altul iti da ordine de genul: am nevoie acum!

CAPRICORN – Fii foarte atent la informatiile, sfaturile, ponturile pe care ti le transmite astazi un amic, pentru ca efectele celor tocmai aflate vor fi foarte profitabile pentru tine. Ori e o mana concreta de ajutor intinsa spre tine de cineva drag pentru a duce la indeplinire un proiect care te preocupa, ori e o idee rentabila care merita pusa in aplicare imediat, pentru ca nici nu stii cate vor veni dupa aceea. Ba ai putea primi si bani de undeva, poate complet dezinteresat si neconditionat, bani pe care ii poti folosi in avantajul tau pentru o vreme. Nu te gandi ce se ascunde in spatele acestui gest: e chiar prietenie pura!

VARSATOR – Azi se confirma cel mai bine proverbul: prietenul la nevoie se cunoaste! Cineva iti arata o cale care merita valorificata din plin, cu incredere, dar cum nu ai inca toate informatiile, te lasi un pic dus de val, ca sa vezi totusi incotro duce acest nou sens. Lasa-te ghidat de el, pentru ca are o idee buna ce va duce intr-o directie benefica tie. E un sfat avizat, un ajutor binevenit, o solutie salvatoare pentru tine, ca atare trebuie s-o accepti cu inima si cu mintea deschise, fiind exact raspunsul pe care-l asteptai pentru clarificarea anumitor aspecte din viata ta. Fii recunoscator pentru portita deschisa!

PESTI – Prietenul tau cel mai bun iti ridica unele semne de intrebare, pentru ca nu-l simti cu adevarat alaturi de tine, asa cum te-ai fi asteptat. Ba chiar s-ar putea sa auzi unele vorbe prin anturaj care te fac sa te indoiesti de bunele sale intentii, de ceea ce simte el pentru tine. Daca intuitia iti atrage atentia asupra unei fete ascunse a prieteniei sale, fa tot posibilul sa afli mai mult. E posibil sa ascunda ceva in spatele amabilitatii sale, si ar fi bine sa afli ce inainte de a te pacali. Nu inseamna ca il vei da afara din viata ta, renuntand la o prietenie, ci doar ca e bine sa stii realitatea, sa nu mai crezi chiar tot ce spune, altfel te poate manipula cum doreste.

Horoscopul va este oferit de acvaria.com