Horoscopul zilei de duminică, 14 aprilie 2019

BERBEC
Sfatul pe care îl primeşti astăzi de la un prieten va avea efecte grozave dacă te foloseşti imediat de el. Deschide o perspectivă nouă în planurile pe care le construieşti, pentru că e, de fapt, un stimulent, o încurajare care vine exact când aveai mai mare nevoie de o vorbă bună. El devine exemplul tău că se poate, pentru că îţi împărtăşeşte din experienţa sa cu privire la un eveniment similar celui prin care treci tu acum, şi dacă lui i-a ieşit atât de bine, la fel se va întâmpla şi în cazul tău dacă îi asculţi poveţele oferite cu dragă inimă şi cu intenţii pozitive. Îi vei mulţumi într-o zi.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
Atmosfera din casă e cam tensionată, pentru că s-au ivit unele aspecte neprevăzute care strică armonia de familie. Apar certuri între soţi, între părinţi şi copii, aproape că nici nu stai prea mult între pereţii casei, pentru că planează o energie care nu face nimănui plăcere. Cineva trebuie să calmeze spiritele, iar aceasta va fi figura feminină centrală a casei, care îi va aduna pe toţi în jurul ei şi îi va obliga să facă pace. Şi tu poţi fi liantul întregii familiei, pentru că prin tonul tău amabil şi împăciuitor, poţi dezamorsa chiar şi cele mai aprinse conflicte.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Ai trecut cândva printr-o situaţie care n-a ieşit tocmai bine, iar acum, când eşti pus într-o situaţie similară, nici nu ai curajul să mai încerci ceva, ca nu cumva să se repete totul. Se presupune că ai învăţat deja din lecţiile trecutului, ca atare nu are rost să fii acum atât de temător şi excesiv de prudent. Da, poţi lua măsuri de precauţie ca să nu repeţi aceeaşi greşeală, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să faci nimic. Ia-ţi inima în dinţi şi fă ceva, pentru că vei regreta mai târziu că nici măcar n-ai încercat. E greu de crezut că vei greşi de două ori în acelaşi loc… deşi nu e imposibil.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI




RAC
Iubirea e la cote maxime astăzi pentru tine, şi ai o relaţie cu totul specială cu oameni faţă de care simţi o anumită afinitate sufletească. Prietenia contează enorm, dragostea e la loc de cinste, gesturile de simpatie şi de tandreţe nu lipsesc din peisaj, dar vei vedea că acestea se vor amplifica şi mai mult dacă eşti tu cel care le dăruieşte primul. Nu se poate să nu ţi se răspundă frumos, amabil, afectuos, dacă tu eşti cel care oferă aceste gesturi de afecţiune, ca atare fii generos şi dăruieşte cu inima deschisă. Primeşti înzecit, pentru că ai norocul de a atrage alături de tine oameni care ţin la tine cu adevărat.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Ia taurul de coarne şi spune odată pentru totdeauna ce vrei, pentru că decizia ta de azi va restabili ordinea într-o stare de lucruri care nu te avantaja. Aşa arăţi cât de ferm poţi fi atunci când în joc sunt interesele tale. Cineva a avut numai de câştigat de pe urma indulgenţei de care ai dat dovadă sau a pasivităţii cu care ai tratat anumite aspecte, dar de data aceasta ţi-a ajuns cuţitul la os şi spui tare: gata! Şi bine faci, pentru că aşa opreşti intenţiile unui rival să te tot depăşească prin mijloace incorecte, arătându-i că eşti dispusde luptă dreaptă până la victoria finală.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Nu te afli în cel mai bun mediu pentru planurile tale. Ai nimerit printre oameni pesimişti, negativişti, conservatori, fricoşi, care spun nu la tot ce le propui. Nici să lupţi de unul singur nu e bine pentru că rezultatele nu vor apărea prea curând, dar nici nu te simţi în largul tău în acest anturaj în care planează numai energii ostile. Poţi privi la cei din jurul tău pentru că ei pot fi sfătuitori foarte buni, care te învaţă lecţia răbdării şi a prudenţei, dar dacă eşti în faţa unui mare test, te vor trage înapoi, pentru că vor începe orice propoziţie cu: nu se poate. Tu simţi că se poate, dar nu alături de ei.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ




BALANŢĂ
Chiar şi în iubire e nevoie de raţiune, ca atare tu vei fi azi capul cel limpede care va lua decizii bune pentru amândoi. Dacă partenerul trăieşte într-o lume visătoare, cu fluturaşi şi îngeraşi, îndrăgostit lulea, revino tu un pic cu picioarele pe pământ şi priveşte lucrurile aşa cum sunt, fără a le idealiza şi a le vedea mai frumoase decât sunt! Dacă amândoi aţi fi la fel de orbiţi de amor, aţi putea scăpa din vedere unele detalii importante care, mai devreme sau mai târziu, vă vor cere mai multă atenţie. Tu eşti cel care analizează azi lucrurile la rece, aşezând mintea înaintea inimii, şi bine faci!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Fii critic, ai tupeu, fii stăpân pe tine, fă un pas înainte şi arată la ce eşti cel mai bun, fii tu însuţi pentru că e un moment în care aceste trăsături ale tale joacă un rol esenţial pentru rezolvarea unei probleme. Dacă ai sta modest în banca ta şi ai trece cu vederea lucrurile care nu-ţi convin, nu ai face altceva decât să laşi nepricepuţii să te depăşească. Trebuie să arăţi că nu eşti dispus să faci compromisuri ci că ai nişte principii solide de la care nu te abaţi şi că eşti gata să te lupţi pentru a arăta că tu ai dreptate! Cu siguranţă azi eşti cu un pas înainte şi cu un cap deasupra!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Un succes de demult devine punctul de plecare spre un ţel nou, pentru că, dacă a mers bine atunci, de ce nu s-ar repeta încă o dată reuşita? Merită să-ţi aduci aminte o reţetă de succes care a funcţionat şi să o refoloseşti sau măcar să o împărtăşeşti şi altora, pentru că ar putea fi de folos şi în alte împrejurări. Transmite cu bucurie şi generozitate tot ceea ce ştii, pentru că există alături de tine oameni care au nevoie de acest impuls. Dacă te vor asculta, vor avea numai de câştigat, pentru că sfatul tău a avut efecte excelente la tine. de ce nu şi la ei?
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR




CAPRICORN
Nu te simţi în largul tău într-un anturaj mai numeros format din persoane necunoscute. Deşi de obicei găseşti uşor subiecte de conversaţie pentru a intra în vorbă cu oricine, azi nu reuşeşti deloc să te apropii de ceilalţi. Simţi o uşoară ostilitate din partea lor, dar nici tu nu ai prea multe în comun cu ei şi preferi să faci opinie separată sau să stai pe margine. Dacă ar exista măcar o figură prietenoasă printre aceşti oameni, ţi-ar fi mult mai uşor, dar aşa toate încercările tale de a lega o conversaţie se lovesc de tăceri, de antipatii, de limite intelectuale peste care nu poţi trece.
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
La câtă pasiune pui tu în relaţiile cu cei din jur, te-ai aştepta ca şi ceilalţi să-ţi răspundă la fel, dar te înşeli. Nu ai parte nici de amabilitatea sperată, nici de semne de afecţiune sau de simpatie, de parcă ai atrage alături de tine inamici, nu prieteni. Fii deci mai atent cum te dedici lumii pentru că, orice ai facem tot va ieşi cineva şifonat şi îşi va elibera nervii pe tine. Fii sigur că nici nu merită să investeşti atâta energie în relaţiile cu cei din preajma ta azi, pentru că, mai devreme sau mai târziu, îşi vor arăta latura ostilă. Dacă dispar din cercul tău de amici, nu e nicio pagubă!
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Modul unora ceva mai jucăuş şi mai superficial de a trata lucrurile te cam debusolează, pentru că nu ştii foarte bine cum să tratezi impasul de faţă. Ei iau în glumă astfel de momente, le fac să pară mai simple decât sunt în realitate. Ignoră riscurile şi piedicile şi vor să te influenţeze şi pe tine să le priveşti la fel, ca şi cum ar fi floare la ureche. Poate chiar merită să abordezi această atitudine lejeră, semn că întotdeauna gândirea pozitivă te scoate din impas! Ce rost să vezi numai probleme la tot pasul când cu un zâmbet poţi trece peste toate? (surse foto: lovetoknow.com, tumblr.com)
ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com



Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *