Horoscopul lunii martie 2017

BERBEC
Cu Marte în zodia ta, de luna trecută şi încă în prima decadă a lui martie, eşti o furtună de energie, şi începi luna în forţă, cu o conjuncţie de zile mari dintre Uranus şi Marte chiar în curtea ta. Una rară, căci acum 2 ani a mai avut loc una similară, dar de data aceasta e implicat acolo şi Jupiter, ca atare, sub o astfel de configuraţie agresivă, fii sigur că nu te-ai mai aflat poate niciodată. Totul pare o luptă pentru tine acum: o luptă a ta cu toată lumea, un afront permanent al tuturor împotriva ta, un conflict acerb cu partenerul, deci nu sună deloc plăcut, aşa e… Fii deci pregătit pentru o adevărată confruntare de forţe, de idei, de păreri, şi ai mereu senzaţia că-ţi ieşi din fire şi nimeni nu te înţelege.

Chiar aşa şi e, iar primul care parcă se opune e partenerul tău, care o ţine pe a lui aşa cum poate, dar nici tu nu te laşi mai prejos. E nevoie de imensă înţelegere pentru a depăşi atmosfera, şi tu nu prea ai aşa ceva luna aceasta, eşti mult mai agresiv, mai impulsiv, mai nervos. Ai grijă la decizii pripite, la alegeri bruşte, la cuvinte aruncate la primul impuls, pentru că planează riscul peste inima ta, peste mintea ta, peste acţiunile tale, indiferent de planul în care se resimt. Încăpăţânarea ta caracteristică parcă iese şi mai şi la iveală!

Dacă ai folosi această fantastică energie şi încăpăţânare în plan profesional, ar fi o sursă bună de motivaţie şi ambiţie, pentru că încerci să le faci pe toate bine. E spiritul tău de perfecţionist care te obligă să le faci pe toate ireproşabil, iar această ambiţie se poate solda cu aprecieri şi laude la adresa ta, ca atare această energie poate fi folosită şi în mod constructiv, pentru a-ţi da examenele importante, pentru a-ţi exprima punctele de vedere în faţa şefilor, poate de a prelua o sarcină dificilă care cere mult de la tine. Ai grijă: energia aceasta care dă năvală în calea ta poate fi folosită în două sensuri: ori poate strica multe, dacă nu o ţii sun control, ori poate ridica multe, dacă o pui la treabă în beneficiul lucrurilor cu adevărat utile realizării tale.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BERBEC

TAUR
După 10 martie, Marte intră în zodia ta şi îl aştepţi aici de vreun an de zile să anime un pic spiritele, să-ţi dea curaj, să te împingă de la spate. Dar vai, dacă Marte vine aici, guvernatoarea ta Venus dă bir cu fugiţii, pentru că tocmai luna aceasta i-a venit să de înapoi, prin retrogradare. Şi aşa se afla într-o zonă un pic defavorabilă, şi, prin retrogradare, te trimite şi mai tare în umbră, în anonimat, într-o zonă care nu e deloc compatibilă cu energia şi tupeul pe care eventual Marte ţi le oferă.

Pe 4 martie, Venus intră în retrogradare şi o ţine aşa toată luna, ba chiar şi luna viitoare, ceea ce face să nu te simţi deloc în apele tale. Parcă nu te poţi bucura pe deplin de aerul primăvăratec, de trezirea la viaţă a naturii care are efecte şi asupra psihicului uman, pentru că tu te retragi un pic de iureşul lumii, parcă nu găseşti locul, parcă nu te poţi adapta pe deplin. Dacă, însă, poţi ţine sub control vaga depresie care te paşte sau lupta de emoţii contradictorii care te copleşeşte, ai putea avea parte şi de câteva momente frumoase în relaţia cu partenerul.




Dacă inima nu primeşte tot ce are nevoie, te poţi refugia în muncă, deşi nici acolo nu e linişte. Ai mereu impresia că se coace ceva în umbră, apar la iveală inamicii şi rivalii, piedicile şi situaţiile conflictuale, îţi pui singur beţe în roate de multe ori, ca atare progresele nu prea se văd, deocamdată. Cam baţi pasul pe loc, deşi tu îţi dai tot interesul n ceea ce faci, dar nu prea iese. Multe vor fi momentele de reală tensiune, pentru că acum dau buzna în calea ta criticile, lecţiile de viaţă, judecăţile de valoare nu tocmai juste, poate chiar şi unele hopuri profesionale peste care e greu să treci cât timp nici psihicul tău nu e la cote maxime. Tendinţa generală e aceea de a te retrage, de a te izola, de a lucra singur, de a nu coopera, de a nu te concentra, de a lucra pe prea multe planuri fără să te concentrezi la niciunul, roadele acestei atitudini temătoare se vor vedea.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia TAUR

GEMENI
Bazează-te pe principiul încetul cu încetul se face oţetul, şi nu te aştepta luna aceasta la progrese majore, la salturi mari înainte. Totul merge mult mai lent, dar mult mai bine dacă nu grăbeşti lucrurile şi nu vrei să sari peste etape. Retrogradarea lui Venus şi atmosfera cam tensionată a lunii fac ca viaţa în doi să fie de multe ori un teren minat, şi numai de nervi sau agresivitate nu ar fi nevoie acum, altfel îţi aprinzi singur paie în cap.

Calmează-te înainte de orice, mai bine o laşi mai moale cu planurile de viitor, cu visele măreţe, cu promisiunile, cu dorinţele de a începe ceva nou, ca să mai laşi lucrurile să curgă şi de la sine. Cu cât priveşti mai detaşat şi mai matur lucrurile, cu atât mai bine evoluează, deci nu te grăbi. Iubirea curge în voia ei, deci a încerca tu să înteţeşti focul, nu ajută la nimic, decât la iritare şi nervi. Acceptă ritmul mai lent dar mai bun de a înainta, deci cine te grăbeşte? Chiar dacă ai vrea rezultate mai rapide, cu cât sufli mai tare în foc, cu atât te poţi arde mai tare, deci… calm! De ce vrei să sari peste etape?

Nici la serviciu lucrurile nu înaintează mai uşor, şi, chiar dacă eşti acum în faţa unui nou început, a unei noi aventuri, a unui nou proiect, nu pretinde rezultate imediate, altfel rişti să fii dezamăgit. Mai degrabă faci totul lent, în planul doi, fără să spui la nimeni, pregăteşti terenul în cele mai mici detalii, şi abia după ce se va vedea deja o formă coerentă, să o scoţi la iveală. Parcă nu prea ai pe cine te baza, cei alături de care ai pornit la drum odată nu-ţi mai sunt alături sau nu mai vâslesc în acelaşi ritm cu tine, ca atare ori ai rămas cam singur pe acest drum început cândva, ori nu mai vezi direcţia foarte clar, de vreme ce cei pe care te-ai bazat s-au cam plictisit sau chiar au dat bir cu fugiţii. Nervii sunt întinşi la maxim în carieră, şi ai putea porni ceva la primul impuls, ca apoi să te dezumfli după prima încercare.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia GEMENI

RAC
Iubirea e intensă, o vâlvătaie, o tornadă, poate pentru că ceva nou se prefigurează la orizont şi, ca tot ce-i nou, te atrage ca un magnet, te împinge să continui, ca să ajungi mai repede la roadele visate. Cu cât investeşti mai multă pasiune şi energie în noile planuri ce vizează iubirea, cu atât vei ajunge mai repede la ţinta care te atrage! Primăvara poate veni cu o nouă idilă, pentru tine, şi te arunci în ea cu toată inima, cu toată speranţa, dar atenţie: o astfel de pasiune se poate consuma repede, e ca un foc ce mistuie repede combustibilul, ca atare ia-o mai moale.

Nu te arunca aşa, fără măsuri de precauţie, ca nu cumva să dai prea mult, să aştepţi prea mult şi, la final, să nu fii recompensat cu ceea ce ai visat. Da, să te implici trup şi suflet, merită, dar nu da totul din prima şi nu te grăbi la etapa următoare. Trăieşte cu intensitate fiecare moment, dar fii conştient că e abia începutul, de ce te gândeşti deja la etapa următoare?

În carieră, tu eşti printre cei animaţi poate în cel mai constructiv mod, pentru că acea conjuncţie rară în care e implicat Marte, pe tine te-ar putea stimula să dai acum drumul unui plan nou, care să merite efortul. Totul e să nu începi să dai înapoi după ce trece entuziasmul de început, căci da, vor apărea suficiente piedici pe parcurs care îţi vor pune la încercare voinţa, ambiţia, răbdarea. Multe planuri începute dau roade acum, altele ajung într-o fază în care ai motive de reală satisfacţie, de parcă înfloresc sub ochii tăi, sub mâinile tale, dar nu ridica ştacheta foarte sus.

Bucură-te cu micile succese, fără să pretinzi neapărat marile victorii, pentru că succesul poate apărea şi în cele mai mărunte aspecte ale vieţii tale profesionale. Totuşi, după ce Venus va intra în retrogradare, nu e deloc exclus să te întorci un pic înapoi, la perioada de proiectare a unui mare plan profesional, descoperind aspecte care pot conta. Poate o iei, încă o dată, de la capăt, mult mai bine acum, după ce ai mai acumulat experienţă, dar încearcă să faci paşi mici.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia RAC

LEU
Luna Neagră a intrat, luna trecută, în zona dedicată iubirii pentru tine, şi acum poate declanşa un adevărat proces de conştiinţă. Poate ai comis erori în iubire, poate te simţeai cu musca pe căciulă, poate ştiai că se puteau face mai bine unele lucruri, şi aceste probleme ţi se citesc pe chip ca o profundă îngândurare. Poate e o teamă să nu fii descoperit, poate chiar tu vrei să-ţi deschizi sufletul şi să spui ce te frământă, dar teama de a nu fi greşit înţeles sau judecat e mare.

Poate n-ar strica o operaţie bruscă, fără anestezie, să spui ce ai pe suflet dintr-o dată şi apoi să vezi cum se reaşează apele. Probabil nu mai poţi ţine în tine o vină şi dacă nu o spui odată, explodezi! Cam riscant, dar probabil trebuie s-o faci şi pe asta şi să spui care e realitatea. Adevărul doare de multe ori, dar e mai bine să-l recunoşti aşa cum e el, decât să te ascunzi după deget. Dragostea nu e întotdeauna presărată cu petale de trandafiri, ci şi cu lecţii de viaţă, şi de luna aceasta începi să înveţi unele astfel de lecţii, dar sunt spre binele tău şi al jumătăţii tale.




Marte intră în zona carierei pe harta ta, luna aceasta, ceea ce e un mare avantaj pentru a face un pas în faţă şi a arăta cine eşti, ce poţi, la ce te pricepi cel mai bine. Sunt favorizaţi cei care muncesc serios, care pun pasiune, care trag tare, ca atare ai încredere în valoarea ta şi apucă-te serios de treabă, pentru că vei fi răsplătit. Poate fi un moment de vârf, când vei fi apreciat pentru ceea ce faci, dar vei avea succes mai ales în acele planuri în care te implici total, trup şi suflet, în care tu deţii rolul principal şi în care ai şi libertate de decizie şi de acţiune. Dacă tu eşti liderul absolut, succesul e al tău, deci luptă-te pentru supremaţie. Poţi obţine laurii oricărei victorii în care pui pasiune!

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia LEU

FECIOARĂ
Nu trăi într-o iluzie, în amor, ci încearcă să deschizi bine ochii, pentru că iluzia ridică lumi în care da, totul e frumos şi roz, dar realitatea e alta şi, odată şi-odată, tot iese la iveală şi adevărata faţă a lucrurilor. Nu arunca praful sub preş, nu fugi de adevăr, nu lăsa visele să conducă relaţia, chiar dacă pare frumos basmul în care trăieşti. Mai bine vezi situaţia exact aşa cum e, cu bune şi cu rele, decât s-o pictezi doar în roz şi culori ireale.

Altfel balonul se poate şi sparge la un moment dat, iar luna aceasta e foarte posibil să începi să întrevezi şi câteva aspecte pe care le-ai cam ascuns, nu le-ai văzut, sau nu ai vrut să le vezi, deşi erau clar acolo. Poate fi o lună a revelaţiilor, dar e mai bine să priveşti totul la rece, detaşat, raţional, decât învăluit într-o aură foarte frumoasă dar nerealistă.

Nu se petrece nimic ieşit din comun în plan profesional. Implică-te la ce ai de făcut la serviciu, pentru că de participarea ta depind şi rezultatele bune. Poţi avea parte de o surpriză neaşteptată cu privire la treburile tale de serviciu, ceva ce te obligă să iei măsuri rapide, dar nu e exclus să fie vorba şi de ieşirea la iveală a unei vechi erori, pe care trebuie să o repari de urgenţă. Încearcă să faci totul corect, pentru că poate fi şi o lună a pedepselor sau a estimării valorii tale prin ceea ce ai de făcut la serviciu şi o eventuală abatere de la regulă, de la norme, de la lege se poate solda cu efecte neplăcute, deci fă totul ca la carte, ireproşabil.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia FECIOARĂ

BALANŢĂ
În cuplu, eşti prins la mijloc între trecut şi viitor, între ce ai trăit cândva şi ce ţi-ai dori să trăieşti de acum înainte şi nu ştii cui să acorzi prioritate, de parcă ambele sensuri au acum importanţă pentru tine. poţi găsi o cale de a le mulţumi pe amândouă, ca şi cum ai lua din trecut ceea ce ţi-e de ajutor pentru a pregăti terenul pentru ziua de mâine, ca atare adu-ţi aminte ce te ajută, ce te inspiră, nicidecum lucrurile dureroase. Da, poate revine în atenţie ceva de odinioară, nerezolvat, neterminat, neînţeles, dar nu pentru a plânge pentru cele întâmplate, ci pentru a repara totul, pentru a arăta că ai învăţat ceva din lecţiile trecutului şi poţi să mergi spre viitor cu inima şi mintea eliberate de vini, de griji, de amintiri.

Chiar dacă atmosfera e ceva mai agitată în relaţia cu ceilalţi, mai ales cu partenerul, ai putea folosi această energie debordantă pentru decizii majore, tranşante, pentru a-ţi exprima punctul de vedere, pentru a spune clar ce doreşti sau ce nu-ţi place, deci ai curajul răspunderii, fii sincer, pentru că multe se pot clarifica şi echilibra cu un dram de tupeu.

Agitaţia pe care o resimţi în relaţia cu ceilalţi ar putea avea un sens constructiv dacă ai găsi oameni la fel de entuziaşti, de dornici de schimbare şi de acţiune, ca atare alege-ţi cu grijă tovarăşii. Nu face echipă cu cei care spun nu la orice, ci caută oameni cu aceleaşi interese şi idealuri, care vor aceleaşi lucruri de la planurile la care vă aduceţi laolaltă contribuţia. Ai şansa de a găsi oameni care îţi împărtăşesc ideile, visele, aşteptările, şi dacă vă uniţi cu toţii forţele în acelaşi sens, roadele vor fi excelente. Dar dacă atragi alături de tine doar oameni care spun nu la orice propui, care-ţi taie elanul, care-ţi destramă visele, rezultatele vor fi dezamăgitoare, deci efortul tău major ţine de alegerea persoanelor potrivite: tinere, dinamice, puse pe fapte mari, ca şi tine, care vor trage tare şi vor lupta alături de tine, umăr la umăr, cu aceeaşi energie.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia BALANŢĂ

SCORPION
Cine ţi-e cel mai de încredere partener la greu, dacă nu jumătatea ta? Luna aceasta îşi va arăta rolul mai mult, pentru că simte când ceva se întâmplă cu tine şi participă trup şi suflet la problemele tale. Viaţa îţi oferă suficiente provocări, dar nu trebuie să le confrunţi de unul singur, când ai alături de tine oameni care te iubesc. Cere celor dragi să te ajute, iar jumătatea ta oficială este acolo cu adevărat, fie că îi ceri sau nu ajutorul. Promisiunile pe care vi le faceţi unul altuia, planurile la care visaţi, vă unesc şi mai mult, totul e să nu rămână simple vise, ci chiar să puneţi amândoi umărul pentru a le transforma în realitate.

Atmosfera se animă în cuplu după ce Marte va intra în Taur – pe 10 – astfel încât să ai parte de o lună intensă. Dacă iubirea nu face parte acum din viaţa ta, fii pe fază, pentru că nici nu ştii de unde sare iepurele. Totuşi, uneori iubirea nu vine neapărat ambalată în poleială ca un cadou, ci poate veni şi cu câteva probe de încercare. Fericirea vine şi după efort, deci nu crede că-ţi pică în cale plocon iubirea mult visată, ci poate fi însoţită şi de câteva hopuri. Dar le treci cu brio!




Enervant mai e să lucrezi cu atâtea amânări şi întârzieri, pentru că tot ce-ţi propui la serviciu, acum, e lăsat pentru mai târziu. Începi plin de avânt, dar hop, apare ceva ce amână totul. Lupţi, dar nu sunt întrunite condiţiile unei evoluţii constante şi favorabile, deci răbdarea îţi este pusă din greu la încercare, ceea ce devine frustrant pentru o fire agitată ca tine. Nu te enerva, pentru că primele zile ale lunii sunt şi aşa foarte tensionate la locul de muncă, altfel te trezeşti că rupi totul într-un moment de furie. Poţi fi atât de iritat de vreo situaţie conflictuală, încât eşti gata să-ţi dai şi demisia la primul impuls, doar pentru că ceva nu-ţi convine sau ai impresia că nu eşti apreciat just.

Nu vedea în jur doar inamici şi pericole, pentru că exagerezi un pic, ci învaţă să te abţii şi să aştepţi să treacă furtuna. Mult mai câştigat vei fi dacă ţii sub control nervii, agresivitatea verbală, impulsivitatea caracteristică, deci ai grijă ce spui şi ce decizi, ca să nu regreţi mai târziu graba. Ştii şi tu că eşti pasional din fire şi nu stai mult să te gândeşti, dar de data aceasta recomandarea e una singură: aşteaptă! Amână marile decizii pe altădată, ai răbdare, taci şi suportă.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SCORPION

SĂGETĂTOR
Încă de luna trecută nu te simţi în apele tale, pentru că Luna Neagră a intrat în zodia ta, după 9 ani de peregrinări prin zodiac. Nu-l prea aşteptai, aşa e, pentru că nu e o vizită care te bucură, dar dacă tot te-ai trezit cu acest musafir nepoftit – şi care va tot sta pe capul tău până în noiembrie – învaţă să-ţi păstrezi cumpătul, să îţi educi răbdarea, să înveţi din hopurile şi lecţiile pe care ţi le pune în cale, fără să scoţi la iveală aspectele nedorite ale firii tale. El e o mică piază rea care te îmboldeşte să scoţi de la naftalină aspecte pe care le ţineai bine ascunse – defecte, vicii, vini, frici – dar tot el te ajută să şi repari ceea ce ştii doar tu că se ascunde în vreun ungher al sufletului tău, ceva ce nici ţie nu-ţi place la tine, deci hai, ia măsuri cu tine însuţi şi schimbă ce nu-ţi mai place.

Viaţa de cuplu nu vine cu noutăţi prea multe, chiar dacă zona iubirii e intensă, activată din plin de trei planete aglomerate, în prima decadă a lunii, în Berbec. Aceste 3 planete aglomerate aici te obligă să schimbi modul de a iubi, de a te implica într-o relaţie, să dai afară din inima ta ceea ce consideri că te ţine pe loc. De mult nu i-ai mai avut pe Marte, Venus şi Uranus aici, simultan, în Berbec – de prin 2015 – deci, dacă te simţeai blocat în viaţa sentimentală dacă nimic nu se mai întâmpla, dacă alunecaseşi spre rutină şi banal, e un moment bun să abordezi o viziune nouă care va avea efecte în viitor. E timpul pentru nişte decizii ferme, prin care să arăţi că te-ai maturizat – graţie trecerii lui Saturn prin zodia ta – şi ştii cum să abordezi şi iubirea.

Noul va invada şi viaţa sentimentală, dar acum e doar scânteia care poate genera mai apoi valul de schimbări. Retrogradarea lui Venus chiar în zona iubirii, pentru tine, îţi oferă, timp de câteva săptămâni, şansa de a privi înapoi, de a trece în revistă trecutul – poate chiar deciziile ultimilor 2 ani – de a te întoarce la originea unor probleme ca să le repari de urgenţă. Dacă descoperi sursa blocajelor, după aceea totul reporneşte cu alt elan!

Dacă în iubire eşti un pic la cheremul şansei, în plan profesional tu eşti şeful! Tu deţii cheia tuturor succeselor, tu eşti creatorul propriei realizări, deci ai curaj să clădeşti castele noi, să creezi proiecte, să deschizi căi noi de evoluţie, să torni fundamente noi pe care să înalţi mai apoi succese de răsunet. Chiar dacă Luna Neagră îţi atrage atenţia să ţii sub control latura ta idealistă, visătoare, acea scânteie de entuziasm care uneori se stinge prea repede, Marte te susţine să iei acum decizii de zile mari.

Eşti cam pe ultima sută de metri – în martie şi aprilie – să mai trasezi direcţii profesionale, cât timp se mai află Nodul Nord în Fecioară, deci, dacă nu ai luat deja nişte măsuri importante în ultimul an şi ceva, fă-o acum, pentru că ceea ce decizi acum te duce la succes, la victorie, la acel nivel la care visai. Cât timp Nodul Nord trece prin zona recunoaşterii profesionale şi a carierei, se presupune că-ţi descoperi calea, sensul, vocaţia, ceea ce te defineşte în plan profesional, ca atare tot ce ai clădit în ultimii ani – din octombrie 2015 până în aprilie 2017 – contează pentru cel care eşti şi vei fi ani de zile de acum înainte. Fii mândru de tine, ai realizat multe, şi încă mai poţi multe, mai multe decât crezi!

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia SĂGETĂTOR

CAPRICORN
Deşi psihic nu te simţi chiar în apele tale, de când Luna Neagră a intrat în Săgetător – luna trecută – trebuie să lupţi cu aceste stări emoţionale ciudate. E un fel de frică, parcă peste tot vezi probleme, riscuri, motive de îngrijorare, dar nu trebuie să exagerezi. Luna Neagră va sta aici până în noiembrie, deci n-are rost să-ţi împovărezi sufletul şi mintea cu atâtea probleme până atunci. Din interiorul conştiinţei tale poate veni acum impulsul unei… eliberări, să scoţi afară din viaţa ta ceea ce te ţine pe loc, ceea ce nu te lasă să te desfăşori sau să te exprimi aşa cum ai dori, deci consideră că e şansa de a începe o revoluţie personală care va rupe limitele, va distruge ceea ce te ţinea blocat.

Poate chiar aveai nevoie de o scânteie care să te arunce în aer, că prea ai stat mult timp pe loc, aşteptând nici tu nu ştii clar ce! Marte intră în zona iubirii pe 10 martie şi de acolo te poate ajuta să priveşti lucrurile mai clar, să dai peste cap ceva pentru a reconstrui totul pe un teren mai sigur. Nu te teme deci de decizii care poate destabilizează, pe moment, liniştea pe care o iubeşti atât de mult, şi să te întorci la originea unor probleme care stau la baza unor probleme de cuplu. E vremea să faci un pas înapoi şi, ori să repari totul, privind acum lucrurile mult mai profund, ori să reîncepi totul de la capăt, cu alt tonus, cu mai multă experienţă şi maturitate, pe un teren mult mai solid. Trecutul revine cumva în atenţie cu nişte decizii luate mai demult sau concluzii extrase cândva, cu nişte aspecte învăţate deja, care abia acum te ajută să iei măsuri care vor reaşeza viitorul pe un fundament mult mai bun. Vorbeşte despre trecut, scoate de la naftalină, cu mult curaj, problemele sufleteşti pe care le tot cari după tine, pentru că acum ai starea necesară de a sonda de a te vindeca sau de a te elibera de ce te doare.

Planul profesional, deşi cere mult de la tine, e locul unor reuşite importante, de parcă, tot ce ai muncit până acum, tot ce ai clădit cu efort în ultimele luni, începe să-şi arate roadele pozitive. E vremea recoltei, un motiv de sărbătoare ce merită împărtăşit cu alţii, de parcă visele făcute cândva au ajuns la un nivel palpabil, demn de laudă şi de satisfacţie. Poţi spune, luna aceasta, că finalmente, un vis ţi s-a materializat legat de carieră, dar bucură-te cu măsură, nu te avânta prea tare. Visele ţi se împlinesc pentru că ai muncit mult şi ai investit mult în acest succes, şi acum meriţi toate felicitările!

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia CAPRICORN

VĂRSĂTOR
Nu ştii ce să apreciezi mai mult în plan sentimental, prietenia sau ajutorul concret al celui de lângă tine, de parcă tu priveşti iubirea prin prisma confortului pe care ţi-l oferă, nu a vâlvătăilor din inimă sau a fluturilor din stomac. Iubirea se clădeşte pe un teren în care contează mai mult planurile comune pe care vi le faceţi şi le clădiţi împreună, deci nu e atât de important ca prezenţa lui să te facă să tremuri de emoţie sau să-ţi pierzi minţile din prea mult amor. Cât timp ţi-e un bun camarad, cu care ai ce vorbi, alături de care ai ce visa, care te stimulează să porneşti lucruri noi în viaţa ta, contează cel mai mult pentru a spune că totul merge bine.

E vremea unor planuri noi la care amândoi vă aduceţi contribuţia – inclusiv de a deveni părinţi sau de a vă muta împreună – deci sunt aspecte care dau un avânt nou dar şi stabilitate relaţiei voastre, ceva care arată cât de serios priviţi voi viaţa în doi. Treceţi deci dincolo de iubirea oarbă şi începeţi să clădiţi frumos împreună, iar ceea ce se naşte sub ochii voştri vă încântă şi vă stimulează şi mai mult. Visele voastre pot deveni realitate, inclusiv cele făcute demult şi în care nu mai credeaţi, dar acum, sunteţi încă la faza de planificare, dar aveţi amândoi convingerea că tot ce vă doriţi acum, este posibil curând. Stimulaţi-vă unul pe altul să credeţi în viitor!




Stresul scade simţitor la serviciu, de parcă s-a ridicat de pe umerii tăi sau de pe capul tău o mare povară. Da, e vorba de plecarea Lunii Negre din zona carierei încă de luna trecută şi acum simţi un fel de liniştire, de eliberare. Acum poţi să duci şi tu la capăt unele aspecte care tot trenau, acum poţi scoate de pe listă cine ştie ce restanţe sau obligaţii care te stresau îngrozitor înainte, deci sunt întrunite toate condiţiile unor finaluri mult aşteptate, eliberatoare, liniştitoare.

Apleacă-te deci asupra acelor treburi de serviciu pe care le-ai tot amânat din diverse motive pentru că acum ai putea să scapi definitiv de ele. Dacă înainte erai prea ocupat sau prea stresat să le duci la capăt, acum parcă ai mult mai liber în agenda ta şi găseşti starea necesară pentru a te ocupa de ele şi a le duce cu succes la capăt. Fă deci un efort să pui punct unor proiecte obositoare, care te-au consumat mult în ultimele luni, pentru că, după aceea, vei descoperi ce mult loc liber rămâne pentru a te apuca de altceva. Ba chiar rămâne şi timp pentru un concediu.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia VĂRSĂTOR

PEŞTI
Fii blând cu jumătatea ta, pentru că ai putea fi un pic cam nerealist şi i-ai putea arunca în cârcă vini sau erori de care nu se face vinovat. Nu cumva chiar tu l-ai îmbrăcat într-o haină care nu-l reprezintă şi acum, când vezi realitatea, nu ai curaj să-ţi recunoşti vina? Nu te amăgi cu vise prea frumoase, viaţa în doi nu e neapărat un covor presărat cu petale de trandafiri, deci încearcă să te priveşti şi pe tine însuţi, dar şi pe celălalt, în cea mai justă lumină, fără a inventa sau îndulci nimic. Ai aşteptat de la el ceva ce nu era sau chiar tu ai creat un balon de săpun care evident că se sparge.

Nu-l judeca aspru, ci gândeşte-te, mai degrabă, ce se poate face pentru a reveni amândoi cu picioarele pe pământ, fără a vă găsi unul altuia vini inutile. Amândoi aţi participat la situaţia de acum, deci nu da totul pe umerii celuilalt. O discuţie sinceră, cu mintea limpede, fără a mai lăsa iluzia sau speranţa să vă conducă, vă va elibera şi va fi de folos pentru a descoperi hibele sau punctele sensibile ale relaţiei voastre şi a restabili ordinea justă a lucrurilor. Recunoaşte ce ţine de tine, dacă şi celălalt şi-ar recunoaşte partea de contribuţie, din această sinceritate se pot naşte şi soluţiile cele mai bune.

Aşa cum e nevoie de luciditate în plan sentimental, la fel trebuie să abordezi şi relaţia ta cu jobul, cu poziţia ta profesională, de parcă a venit vremea unor evenimente în care nu ai voie să interpretezi nimic greşit. Ţi se cere claritate, maturitate, profunzime, ca în faţa unui examen de viaţă, ca în faţa unei comisii care poate evalua nivelul tău de experienţă., de la care poţi primi o notă, la propriu sau la figurat. Orice examen te poate avea acum în prim plan şi de care depinde viitorul tău profesional, tocmai de aceea trebuie să laşi emoţiile deoparte, conştient că succesul depinde numai de capacitatea ta de a-ţi păstra cumpătul, de a rămâne calm şi realist, de a lupta cu slăbiciunile sau defectele tale.

Nimeni nu e perfect, nici tu, dar nu trebuie să tot scoţi asta în evidenţă, ci, chiar cu defectele tale la purtător, să ai curaj să-ţi măsori forţele, pentru că şi ceilalţi, alături de care intri în competiţie, le au pe ale lor. Poţi lua decizii majore în plan profesional, dar de care ţi-e puţin frică, pentru că nu prea ai încredere în cunoştinţele tale, în experienţa ta sau că ai fi pregătit pentru ce urmează. Eşti, deci lasă deoparte propriile piedici şi ai curaj să generezi schimbarea care ţi-ar aduce linişte. Eşti acum la pregătirea ogorului pe care, din vară, vei începe să sădeşti şi apoi să culegi roadele.

ZODIAC AMOROS: cum iubesc persoanele din zodia PEŞTI

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

 

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *