Mp3

Horoscopul lunii februarie 2015

horoscopul-luniiBERBEC

Pe 20 februarie, in zodia ta intra, deodata, Marte si Venus, ceea ce mareste sansele unor intalniri cu adevarat importante. Marte nu a mai trecut de vreo 2 ani prin zodia ta, ca atare el revine acasa… cu Venus de mana. Simbolic vorbind, nu-ti suna a relatie serioasa?

Dupa ce a colindat in cautare pe tot zodiacul timp de 2 ani, se intoarce acasa cu partenera potrivita langa el si o primeste cu pasiune in casa lui, ca atare profita si tu de acest moment pentru a incepe o relatie, pentru a face un pas inainte spre o relatie de iubire adevarata. Fie ca e vorba de o etapa mult mai dinamica in relatia deja existenta sau de o sansa complet noua, simti o schimbare de registru in viata ta si care are mari conotatii sentimentale.

Minunatul trigon Jupiter-Uranus care incepe sa se resimta de luna aceasta timp de cateva luni te vizeaza direct si iti poate aprinde din nou inima, calcaiele, sufletul, dorinta pentru o iubire mai intensa ca oricand. Gandeste-te ca nu ai mai avut parte de o asemenea configuratie niciodata (cu Uranus in zodia ta si cu Jupiter in Leu), deci numai de tine depinde sa iei…

Berbecul de coarne si sa faci ceva in directia unei iubiri aprinse. Auspiciile sunt mai mult decat bune! Ultimele zile ale lunii sunt atuul tau principal, pentru ca ai si energie, si chef, si dorinta, si tupeu, totul e sa ai si tinta catre care sa-ti canalizezi toate aceste atuuri. Destinul multor Berbeci se poate schimba luna aceasta, ori pentru ca alegi o alta cale in plan conjugal, ori pentru ca faci relatia sa devina mult mai serioasa. Nu prea te poti impotrivi deciziilor dictate de destin, ca atare, vrei – nu vrei, pregateste-te sa-ti asumi alegeri decisive, care te pot marca pe ani de zile de acum inainte.

Primele zile ale lunii nu iti aduc prea multe satisfactii in plan profesional, ba te duci al serviciu cu o povara pe suflet, ori de frica de a nu fi criticat, ori cu teama de a nu ti se arunca in carca vini care nu iti apartin, ca atare sarcinile de serviciu sunt cumva afectate de un sentiment apasator. Exagerezi cu frica, pentru ca ai tendinta de a vedea in jur doar inamici, barfe, zvonuri periculoase, dar numai psihicul tau e vinovat de aceasta stare de lucruri. Este totusi un moment in care trebuie sa iei unele decizii curajoase care sa-ti deturneze evolutia profesionala spre alt sens.

Poate ti-a putin frica de aceste schimbari, dar nu are rost sa te temi. Intrarea lui Marte in zodia ta e un avantaj care merita valorificat din plin, pentru ca te incarca la cote maxime de energie si ambitie, pe care le poti canaliza in avantajul tau. Esti bine sustinut de astre dinamice care te pot ajuta sa ajungi oriunde vrei, deci foloseste-ti atuurile cu care esti inzestrat chiar si pentru mari rasturnari de situatie in plan profesional. Ori cariera, ori cuplul sunt cele mai vizate de adevarate revolutii personale, prin care arati cat de decis esti sa mergi pe alt drum decat inainte, dar in toate ti se cere un dram de indrazneala. Roadele nu se arata repede, deci trebuie sa ai si imensa rabdare sa se aseze toate pe fagasul stabil.

Sosirea lui Venus in zodia ta, dupa 20 februarie, poate avea si unele efecte benefice asupra banilor, pentru ca primele 2 decade ale lunii nu te simti in largul tau din punct de vedere financiar. Ti-e frica sa investesti, faci economii, nici nu ai curaj sa vorbesti despre bani, ca sa nu dezechilibrezi balanta. Poti intra in posesia unor sume de bani ce provin din strainatate, de exemplu, sau primesti unele sfaturi foarte intelepte si mature cu privire la banii tai, care, daca sunt respectate si puse in aplicare, pot aduce o oarecare stare de stabilitate in buget.

Asculta de cei mai in varsta sau cu mai multa experienta care iti dau unele indrumari cu privire la bani. Poate chiar primele zile ale lunii sunt cele mai instabile, poate chiar si periculoase, financiar, deci ai grija ce decizii iei, cheltuieste cu cap, deschide bine ochii, nu crede tot ce ti se promite si nu exagera. Riscul unor pierderi financiare e major chiar la inceput de luna, pentru ca esti usor influentabil, esti gata sa bati palma la primul pret care ti se ofera sau sa crezi in iluzii.

 TAUR

Daca e sa fie un plan mai confuz luna aceasta, iubirea pare sa fie unul dintre ele, deoarece nu esti sigur pe sentimentele tale sau pe ale partenerului. Parca nu mai credeti in sensul vostru comun, sunteti mai suspiciosi unul fata de altul, cu sau fara motive de a va indoi, dar ceva nu mai merge chiar pe un teren stabil. Partenerul spune multe, dar nu crezi total in ceea ce spune, ti-e frica sa nu fie simple promisiuni de care nu se va tine. Viitorul e un pic incert, mai ales in prima jumatate a lunii, si tot ce promite jumatatea ta, e motiv de neincredere.

Poate exagerezi cu frica si sufli si-n iaurt, dar ceva iti spune ca in spatele declaratiilor frumoase si pompoase, se ascunde si altceva: poate minciuna, poate tradarea, poate iluzia, si nu ai curaj sa iei nicio decizie. Mergi ca pe gheata subtire, foarte temator, foarte prudent, resimti si singuratatea mai mult ca oricand si daca cel drag nu e alaturi de tine asa cum doreai, se nasc tot felul de scenarii nerealiste. Nu trebuie nici sa crezi tot ce promite, dar nici nu exagera cu intrebarile si dubiile, stand la panda sa-i prinzi orice pas gresit.

Starea psihica precara naste nesiguranta si in cuplu, dar unul din voi va trebui totusi sa ia taurul de coarne si sa ia unele decizii. Oricat de transante ar parea, ele vor avea rolul de a clarifica situatia si de a va ajuta sa trasati directia de mers pe termen lung. Poate chiar cu un oarecare iz ultimativ: ori – ori, deci ia in serios acest moment: nu-i de glumit!

De ceva vreme te tot gandesti tu la o schimbare de directie, dar nu aveai curaj sa-i dai curs, dar ceva, luna aceasta, te indeamna sa faci pasul! Nu mai poti amana, pesemne ca s-au adunat deja toate detaliile necesare unei decizii radicale, deci fii pregatit sa spui cat se poate de clar ce doresti. Poate e vremea asumarii unei noi profesii, poate a venit momentul cand trebuie sa dai un raspuns daca accepti sau nu un anumit job sau o anumita pozitie la serviciu, si resimti acest moment ca avand o greutate cu totul speciala.

Discuta si cu familia despre acest mare pas, ca sa fii sigur ca primesti si din partea lor tot sprijinul, dar greul ramane totusi pe umerii tai. Pentru multi Tauri acum se poate decide soarta profesionala pe ani de zile de acum inainte! Daca te inscrii la un curs, acest drum poate fi deschiderea unei noi perspective profesionale. Ca atare, daca nu stii incotro s-o iei, primul pas ar fi sa gasesti domeniul care te atrage si in care ai vrea, candva, sa profesezi, si sa te apuci sa-l studiezi, chiar daca acum e doar alegerea propriu zisa sau primii pasi de incepator. Mergi mai departe cu incredere ca poate fi calea spre adevarata ta misiune in aceasta viata, ce poate fi implinita prin insasi meseria ta. Vrei un sens? Atunci gandeste-te acum mai serios la el!

Banii nu sunt o povara in prima parte a lunii, ba chiar ai o atitudine ceva mai optimista, mai lejera vis-a-vis de orice cheltuieli. Ai curajul chiar sa faci planuri de viitor cu banii tai, dar in care cei din familie trebuie neaparat sa isi dea cu parerea. Nu incerca sa trasezi de unul singur sensul investitiilor viitoare, pentru ca ii privesc si pe ceilalti in egala masura. Posibil ca unul din membrii familiei sa-ti spuna ca nu e momentul, ca arunci banii pe fereastra, ca esti prea risipitor, dar tu consideri ca ai nevoie de acele cumparaturi acum, si de aici se mai pot ivi unele conflicte domestice legate de bani. Dar se poate si invers: ca cei mici sa te bata la cap ca vor sa le cumperi cine stie ce moft la moda, si pentru ca le spui ca nu e momentul potrivit, ar putea sa mai iasa si cu hachite.

GEMENI

Simti inca de cateva saptamani ca apasa o mare greutate peste inima ta, de parca a venit vremea unor mari decizii, tocmai de aceea esti si foarte indecis, ca nu cumva sa nu treci in revista toate eventualele directii. Oscilezi mult, acum spui una, peste o zi deja te-ai razgandit si gasesti o alta varianta, dar e bine sa analizezi atat de serios si de profund situatia, chiar daca pari capricios. Cu cat descoperi mai realist toate unghiurile ascunse ale problemei, cu atat mai bine, pentru ca asa te informezi cel mai bine. Nu s-ar zice ca iei decizi a tot luna aceasta, dar continua sa analizezi situatia cat mai serios ca nu cumva sa regreti ca nu te-ai gandit la toate variantele.

Posibil sa faci alegerea finala abia luna viitoare, dar acum treci printr-un real proces de constiinta ca sa intelegi situatia pe toate fetele. Poate fi momentul unei grele alegeri pentru tine: sa continui sau nu o relatie, sa spui da sau nu unei cereri in casatorie, sa ii spui celui drag un adevar sau sa il mai tii secret, si tot acest proces naste mari furtuni de sentimente in inima ta, facandu-te nervos, stresat, dificil, obositor chiar in relatia cu el. Pentru unii Gemeni poate fi momentul greu al unui compromis, al unei renuntari, pentru ca exista si riscul unor concluzii negative legate de viata de cuplu (de a va desparti, de exemplu), dar poate fi si momentul redresarii unor situatii dificile mai vechi, daca fiecare isi asuma vina, isi intelege lectia si isi ia angajamentul sa repare situatia cu maturitate si respect pentru celalalt.

Cu atatea planete in zona carierei, e semn ca acesta poate fi unul din planurile cu cele mai mari fluctuatii. Poate e vorba si de un sentiment de relaxare a atmosferei de la serviciu, in prima parte a lunii, dar e posibil sa se nasca acum o multime de planuri noi care nu te lasa nici sa dormi. Esti inspirat, plin de idei si de solutii, si incerci sa le pui in aplicare, dar nu va fi usor, pentru ca ajungi chiar tu la concluzia ca unele din aceste optiuni sunt iluzorii, nerealiste, mult prea frumoase ca sa si duca undeva. Incearca sa ramai ancorat in realitate, chiar daca inspiratia, fantezia, curajul de a visa dau in clocot, caci exista riscul sa te lasi furat de unele perspective intangibile deocamdata.

Dar oricum nu te poate opri nimeni sa visezi pana departe, convins ca intr-o zi marile tale vise vor deveni realitate! Ultimele zile ale lunii sunt cele mai interesante in plan profesional, pentru ca, daca pana atunci doar planifici totul in plan teoretic in minte, dupa 20 poti pune deja mana pe unelte ca sa si cladesti cu mult curaj ceea ce doar ai visat. Vei gasi oamenii potriviti care sa te sustina, sa te indrume, sa te invete, nu insista sa fii singur pe acest drum, fii deschis la colaborare cu cei mai maturi si mai experimentati, sa te stimuleze in directia acelor rezultate planificate, si cand vezi ce bine evolueaza toate, devii din ce in ce mai motivat, mai implicat si mai entuziasmat de marile tale planuri. Daca vrei sa dai startul unui proiecte de anvergura care te atrage, lasa-l pentru ultima decada a lunii, pentru ca atunci ai mijloace mult mai dinamice si mai bune pentru a face pasi mari inainte.

Nu e o luna cu evenimente iesite din comun in privinta banilor, dar trebuie sa fii totusi atent la visele prea costisitoare, ca nu cumva sa te implici in cheltuieli prea mari. Retrogradarea lui Mercur e un semnal de alarma pentru oricine sa nu se intinda mai mult decat ii e plapuma, gandindu-te si la datorii, si la viitor, si la esecurile de altadata…

RAC

Cand vine vorba de iubire, te aprinzi ca o torta, cu mari sanse de a cunoaste sentimentele la cote maxime: pasiune, atractie, magnetism, seductie, toate pot face parte acum din meniu avand parte de una dintre cele mai intense si palpitante perioade! Marte, cel care guverneaza printre altele si sentimentele tale, ajunge pe 20 in cea mai inalta pozitie a cerului, alaturi de Venus, toate pe fondul unei zodii pasionale si energice: Berbec. Ca atare poate fi exact ce aveai nevoie pentru a ti se aprinde iar calcaiele.

O relatie noua apare la orizont si iti ia mintile, iar dorinta creste incredibil de mult si de repede, dar graba nu e prea buna! Vrei sa sari peste unele etape, dar pierzi din vedere frumusetea jocului seductiei, pentru ca nu e atat de placut sa sari direct la punctul culminant al iubirii. Daca apare noul la orizont in plan sentimental, totusi, pentru cuplurile deja vechi, oficializate, pentru cei casatoriti, e un moment dificil: scartaie un pic esafodul pe care l-ati construit impreuna.

Apar situatii apasatoare, critici, poate si momente de criza, conflicte, animozitati, dar care nu trebuie trecute cu vederea, ci e bine sa le discuti foarte serios cu partenerul ca sa nu se amplifice in timp. Mai bine luati taurul de coarne si va exprimati fiecare opinia, ca sa vedeti ce se poate remedia. Pentru multi, poate fi momentul unor decizii capitale, cu efecte pe termen lung si profunde, pentru ca ati putea descoperi amandoi ca nu mai ganditi la fel, nu va mai ghidati dupa aceleasi vise si principii, ca a aparut o oarecare diferenta in modul in care priviti voi spre viitor.

Nu mai doriti acelasi lucru, deci trebuie sa va puneti de comun acord printr-o discutie sincera, fata in fata, in care fiecare sa spuna ce doreste. Nu te lasa furat nici de agresivitatea verbala – a ta sau a partenerului – dar nici nu lasa orgoliile sau incapatanarea sa vorbeasca in locul vostru, altfel riscul unei surprize neplacute e mare! Armonia e greu de mentinut in cuplu si in familie, din cauza incercarilor autoritare ale unuia din voi de a da ordine de sus, cu atitudine de dictator.

Planul profesional poate fi unul dintre cele mai animate, cu multe evenimente noi, cu mari schimbari de atmosfera si planuri marete. Intrarea lui Marte in zona carierei e binevenita pentru ca agita spiritele si iti confera mai mult curaj de a te impune si de arata ce poti. Pune-ti in valoare atuurile, talentele, calitatile, lasa modestia la o parte. Pe 20 incepe o perioada de apogeu pentru tine, in plan profesional, in care tot ce pornesti sau incepi poate fi de bun augur.

Esti bine sustinut de trigonul Jupiter-Uranus care vizeaza pozitia ta socio-profesionala, si cum acest trigon (care va tine cateva luni de acum incolo) e unicat, te poti astepta la surprize dintre cele mai interesante: ascensiune rapida, succese fulminante, scopuri atinse, victorie in fata rivalilor, reusite de rasunet, deci tot ce poate suna mai promitator pentru ambitiile tale. Importante e acum sa pornesti ceva si s-o faci cu curaj, incredere, optimism, entuziasm, deoarece initiativele sunt cele mai favorizate. Poate nu e neaparat loc de schimbare de job, dar de schimbare de perspectiva poate fi vorba, pentru ca prinzi un elan constructiv ce te poate propulsa departe. Succesul e de partea ta, profita de sanse, dar vezi-ti de treburile cotidiene de la serviciu cu multa seriozitate si maturitate. Nu te fofila!

Iata unul din planurile care poate cunoaste cele mai interesante succese. Trigonul unicat dintre Jupiter si Uranus poate genera unele surprize placute in plan profesional si care pot avea si efecte financiare deosebite. Te poti astepta acum la o crestere a veniturilor, la un pret bun la cine stie ce tranzactie, la o investitie de milioane, deci tot felul de aspecte de varf care iti inspira finalmente si tie mult asteptatul sentiment de prosperitate. Re simti bine cu un ban in buzunar si pentru ca perspectivele profesionale arata promitator, ai curajul sa faci planuri cu banii tai, convins ca te vei putea descurca din ce in ce mai bine din punct de vedere financiar.

LEU

Iubirea a devenit de ceva vreme un subiect extrem de serios, de când Saturn s-a mutat în zona dedicată iubirii, dar pe tine nu te opreşte nimic să nu te bucuri de viaţă şi de ocaziile bune care se ivesc. Trigonul Jupiter-Uranus în care eşti direct implicat te face atrăgător, aventurier, dornic de distracţie, încât, cu asemenea atitudine magnetică, energică, ar fi culmea să nu atragi atenţia odată în plus prin şarmul tău irezistibil. Sub influenţa acestui trigon, unic de altfel, ai ceva al tău special care va atrage atenţia asupra ta: ori aspect fizic de invidiat, ori o comunicare vie şi plină de energie pozitivă, ori o inteligenţă sclipitoare, ca atare se poate spune despre tine că ieşi în evidenţă cu un aer aparte, că străluceşti prin calităţile tale.

Cu asemenea atuuri în buzunar, Saturn nu mai are nimic de zis, ca atare ieşi de sub jurisdicţia mai matură şi mai posacă a lui Saturn şi bucură-te de dragoste la cote maxime. Şi căsnicia este în centrul atenţiei, de vreme ce Soarele tău trece prin zona dedicată vieţii de cuplu, numai că aici te mai poţi aştepta la unele mici animozităţi, orgolii infantile, discuţii fără rost, un dialog ceva mai defectuos, dar ai răbdare: sunt chestiuni inerente în orice cuplu. Da, poate Jupiter din zodia ta exagerează un pic lucrurile încât şi o banală neînţelegere poate aluneca spre un conflict, dar luptă cu tendinţa de a-ţi impune doar propriul punct de vedere. Aminteşte-ţi de frumoasa prietenie care vă leagă, nu de personalităţile puternice pe care le scoateţi la atac!

Atmosfera la serviciu devine un pic cam sobră, ceea ce nu prea îţi place. Simţi că libertatea ta de mişcare, de gândire, de expresie au de suferit, poate din cauza unor reguli ceva mai stricte care vin din mai multe direcţii şi care se impun cu un ton autoritar deranjant. Tu ai vrea să spui multe, dar nu eşti lăsat, ceea ce devine frustrant pentru unul ca tine, un om care are mereu ceva interesant de spus. Luptă cu aceste limitări şi interdicţii, pentru că ele îţi taie elanul şi creativitatea care, cel puţin luna aceasta, ajunge la cote maxime. Ar fi păcat să ţii în frâu multele talente cu care eşti dotat, de aceea nu ai nicio plăcere să te duci la serviciu.

Simţi că e o povară greu de suportat, pentru că acolo sunt şi şefi care bat cu pumnul în masă, şi colegi cu care nu mai reuşeşti să ai o discuţie amiabilă, şi clienţi mereu nemulţumiţi şi puşi pe critică, şi regulamente severe sau chiar sancţiuni dure, ca atare înarmează-te cu multă energie pozitivă pentru a face faţă atmosferei extrem de apăsătoare sau tensionate. Totuşi, după data de 20, simţi că situaţia se relaxează la serviciu şi ai mai mult curaj să spui ce gândeşti. Eşti preocupat să înveţi ceva nou, pentru că e posibil să apară un domeniu nou care te atrage sau o perspectivă profesională superioară dar, pentru a accede la ea, e nevoie să mai pui mâna pe carte sau să urmezi un curs nou. O faci cu plăcere, cu bucurie, pentru că în joc e reuşita ta!

Tot ce faci din plăcere, orice activitate în care verşi multă iubire şi gândire pozitivă, e de succes, ca atare profită de ultima decadă a lunii pentru a-ţi stabili scopuri îndrăzneţe în care să investeşti tot ce ai mai bun în tine. Eşti bine susţinut de pasiunea pe care o pui în toate!

Iată planul asupra căruia trebuie să acorzi cea mai mare atenţie, pentru că nu eşti în cea mai bună formă pentru a face afaceri bune. Riscul unor afaceri nu tocmai bune, a unor pierderi sau eşecuri, chiar dacă e vorba de chestiuni minore, e maxim, pentru că eşti mai influenţabil, vulnerabil la promisiuni şi vise imense, poate chiar un pic mai naiv, şi crezi pe oricine îţi promite orice. Pentru că nu te informezi suficient de atent, nu aşa cum o făceai de obicei, scapi din vedere detalii care se vor dovedi a fi sursa unor eventuale erori financiare. O greşeală de calcul, acceptarea unui preţ care nu te avantajează, acceptarea unor promisiuni deşarte sunt şi ele posibile, de aceea e bine să fii mult mai prudent când trebuie să primeşti sau să dai bani. Pe undeva se ascunde o pistă falsă bine învăluită în aparenţe mult prea frumoase.

FECIOARĂ

Dezechilibre pot apărea de la te miri ce în plan sentimental, deci pregăteşte-te pentru o lună – de fapt e o etapă mai îndelungată, deja i-ai resimţit atmosfera încă din ianuarie – care îţi pune din greu răbdarea şi rezistenţa la încercare. E posibil să iei măsuri dintre cele mai drastice, ca atare fii pregătit pentru un moment de criză în plan sentimental. E un aspect unic, nu vei mai avea parte niciodată de aşa ceva, tocmai de aceea ar fi de mirare ca acest aspect să treacă fără urmări majore pentru inima ta.

Elementul surpriză face parte din meniu, dar poţi spune că surpriza poate aduce şi ceva extraordinar de bun, nu neapărat un punct dificil în iubire. Nu te simţi în largul tău, parcă nu ai încredere în tine însuţi, îţi găseşti numai vini şi defecte, şi această atitudine în care îţi vezi doar lipsurile, se poate oglindi şi în felul cum priveşti tu iubirea. Dacă nu te iubeşti pe tine însuţi, e şi normal să ai impresia că toată lumea are ceva cu tine. Totuşi fii foarte atent la deciziile cu iz categoric, ca nu cumva să le regreţi mai târziu, orice gest abrupt, sever, mult prea drastic poate apărea într-un moment de nervozitate sau slăbiciune. Rabdă, fii cât se poate de tolerant şi diplomat, nu te arunca aşa nici la cuvinte rele, nici la acuze, nici la învinuiri, pentru că nu e nimic chiar atât de negru pe cât pare.

E ca un cutremur, o lecţie de viaţă, o trezire la realitate, ca atare nu te aştepta la un Valentine prea romantic şi blând, ci la unul extrem de serios! Nici viaţa oficială de cuplu nu trece prin momente mai uşoare, pentru că şi cei căsătoriţi simt că li se pregăteşte ceva, aspectul unicat dintre Neptun şi Luna Neagră ducând cu gândul la vise destrămate, la cuvinte usturătoare, la acuze nedrepte, la promisiuni neonorate, la dezamăgiri şi decepţii triste, dar nu te pripi să iei măsuri! E posibil să fie totuşi o impresie greşită, amplificată de starea critică prin care trece inima ta., pentru că vezi în jur numai duşmani, şi nici vorbă de iubire.

Dacă îi vezi doar de treaba ta cu optimism şi gândire pozitivă, succesele pot fi deosebite la serviciu, ca atare prefă-te că nu vezi şi nu auzi nimic în jurul tău care te-ar putea deranja. Dacă începi să cauţi la bani mărunţi orice nimic, dacă ai impresia că cineva mereu te controlează şi te urmăreşte din umbră, dacă ai mereu senzaţia că eşti mic şi neînsemnat şi nimeni nu te apreciază, fii sigur că nici roadele nu vor fi mai grozave. Dar de unde nici nu te aştepţi, se poate ivi o provocare grozavă care cere mult curaj din partea ta şi un soi de revoltă împotriva celor care se cred mai grozavi.

Nu te compara cu nimeni şi ia taurul de coarne pentru a face un pas în faţă. Chiar dacă ţi-e frică să faci schimbări, vei vedea că tocmai un gest de eliberare de orice frică şi orice limite impuse de alţii te va ajuta să te exprimi liber. Poate fi un moment de creativitate şi energie maximă, dar şi se cere şi mai multă voinţă ca de obicei, iar voinţa ta e un pic subminată de frică şi auto-critică. Nu te lăsa dominat de alţii mai puternici care încearcă subtil să te manipuleze, să te intimideze, să te conducă din umbră.

Pot apărea unele discuţii legate de bani în familie care tensionează atmosfera de acasă, pentru că prea se vorbeşte doar de datorii, de lipsuri, de facturi restante. Banii trebuie manevraşi cu multă prudenţă, pentru că eşti un pic cam impulsiv şi ai fi în stare să te implici în unele cheltuieli prea mari. Poţi genera dezechilibre în buget în clipe de neatenţie când nu gândeşti toate efectele financiare ale deciziilor tale. Dacă ai de gând să faci unele cumpărături mai scumpe, ţine-le deocamdată secrete, ca să fii sigur că deţii banii necesari pentru asemenea proiecte. Pot fi costisitoare şi dacă nu calculezi cu grijă, rămâi lefter peste noapte.

BALANŢĂ

E placuta atmosfera in plan sentimental in prima jumatate a lunii, pentru ca Soarele iti aprinde inima si te face mai dornic de comunicare, de distractie, de dialog in relatia cu persoana iubita. Ca mai exista si unele mici frecusuri din cauza orgoliilor fiecaruia dintre voi, da, este foarte posibil, tocmai de aceea trebuie sa tii sub control nervii sau dorinta de dominare, pentru a nu strica atmosfera amicala care se resimte. Primele zile ale lunii pot avea o conotatie speciala pentru cuplurile casatorite, de parca a venit vremea unor decizii de viitor.

E vremea unei schimbari de directie, dupa ce ai analizat problema multa vreme pe toate fetele, dar acum ai curajul sa alegi altceva. Indiferent unde duce noua cale, spre o etapa mai buna in relatia actuala sau chiar spre o alta relatie, trebuie sa ai curajul de a spune lucrurilor pe nume si sa-ti urmezi dorintele. Iubirile care incep acum au si ele un rol aparte in viata ta, pentru ca multe Balante au acum sansa de a trece prin locul potrivit in momentul potrivit pentru a-si gasi… jumatatea potrivita. E o luna cu surprize cu iz special, de care nu ai parte decat acum, dar care cer de la tine unele gesturi mai curajoase, sa nu mai oscilezi atat, sa nu mai bati in retragere dupa ce ai spus ceva.

Daca ai ales o cale, mergi pe ea! Intrarea lui Marte si a lui Venus in aceeasi zi – pe 20 fevruarie, in zona cuplului, te pune fata in fata cu partenerul tau pentru a lua niste decizii, si din dialog se nasc cele mai bune solutii. Sunteti amandoi in fata unui drum nou, dar nu poti merge pe acest drum fara sa te consulti cu partenerul. Nu trasa doar tu directii, nu lua decizii fara cel drag alaturi, ci discutati permanent, cat mai serios si cat mai profund, exprimandu-va amandoi dorintele. Luna aceasta vei aprecia mai mult ca in ultimii ani valoarea cifrei doi! Numai in doi puteti razbate, deci trebuie sa luptati amandoi impotriva egoismului si dorintei vreunuia din voi de a face totul de unul singur. Cuplu inseamna doi: demonstrati-i puterea!

Poate nu e chiar cel mai bun moment la serviciu, fiind cuprins de o stare de apatie, de delasare, de dorinta de a-ti vedea de treaba ta fara sa atragi prea mult atentia, dar aceasta tendinta de izolare nu prea iti prieste, pentru ca poate genera si critici sau reprosuri la adresa ta. Daca preferi sa muncesti in liniste, fara sa faci prea mult tam-tam, fii sigur ca auzi si barfe pe care nu le meriti. Mai bine faci un pas in fata si vorbesti despre tine, povestesti cum iti desfasori activitatea, pentru ca daca taci si muncesti, unii ar putea crede ca… nu faci nimic.

Ceva te face sa te retragi din lumina reflectoarelor, preferi anonimatul, izolarea, planul secund, pentru ca te apasa unele sentimente nu tocmai placute. Poate nu esti prea sigur pe ceea ce faci, poate ai auzit unele zvonuri care te infricoseaza si-ti taie elanul, ca atare starea psihica precara poate fi inamicul numarul unu in proiectele tale de serviciu. Desi ai mult de lucru, esti plin de suspiciuni, de intrebari, de neincredere la adresa celor din jur si incepi sa vezi si lucruri care nu exista, de parca ai fi mereu pandit de un pericol, dar exagerezi totusi… Din cauza acestei stari emotionale sensibile, nici reusitele nu se prea grabesc… Chiar daca exista, nu le vezi, pentru ca te indoiesti si de ele.

Nu esti foarte incantat de sumele pe care le primesti in primele doua decade ale lunii, sunt momente cand esti de-a dreptul dezamagit si suferi in sinea ta pentru felul cum esti platit, dar ai rabdare: intrarea lui Marte in Berbec poate avea asupra ta efectul unei resuscitari. Te poti astepta la contracte noi, la colaborari noi, la invitatia de a te alatura unor afaceri noi sau orice alt gest prin care ai ocazia de a discuta despre posibilitatea de a face rost de bani din surse noi.

Evident ca necesita un gest de curaj din partea ta, si cum esti un pic apatic si demoralizat, ai putea da cu piciorul ocaziilor bune, spunand ca sunt riscante sau ca nu sunt de tine, dar nu le refuza. Oricum esti intr-o perioada in care deciziile tale, inclusiv de ordin financiar, au efecte majore asupra ta, asupra bugetului familiei, asupra viitorului, deci fii atent ce masuri iei. O decizie luata acum poate suna un pic cam categoric si poate fi in stransa legatura si cu banii. Chiar daca simti nevoia sa faci o schimbare de directie, la mijloc pot fi si sume mari de bani si risti sa dezechilibrezi bugetul.

SCORPION

Iubirea ar trebui sa fie unul din planurile cele mai animate ale acestei luni, pentru ca se aduna, in acelasi timp, acolo, in inima ta, 3 planete care isi vor da intalnire: Venus, Neptun si patronul tau Marte, ca din ultima decada a lunii sa vina aici si Soarele. Suna foarte promitator aceasta configuratie, deoarece e loc de romantism, de emotie, de sensibilitate, de parca tu esti cel mai favorizat intr-o luna dedicata iubirii! Reusesti sa-ti exprimi sentimentele in cel mai profund mod, cu talent, cu sensibilitate, depasind faza pasionala care te caracterizeaza.

Sunt mari sanse sa te indragostesti din nou pe perioada cat Marte va mai sta in Pesti, si anume pana pe 20 februarie, si nu uita ca Marte n-a mai trecut prin zona amorului de vreo doi ani, deci se pare ca-l astepti de ceva vreme. Cu atat mai frumoasa e luna cu cat a doua jumatate a lunii ii vor tine la un loc, mana in mana, pe Venus si Marte aici, deci daca vrei iubire adevarata, o relatie profunda, serioasa, profita din plin de aceste momente rarisime.

Marte si Venus simultan in Pesti au mai fost si prin februarie-martie 2013, dar o conjunctie atat de frumoasa pe acelasi teren al iubirii nu a mai avut loc de mult, ca atare poti fi printre norocosii care se pot indragosti de-a binelea luna aceasta. Iubirea – pe orice plan s-ar desfasura ea: ca e vorba de o relatie noua, de relatia oficiala de cuplu sau de o prietenie ce se poate transforma intr-o idila frumoasa, inima ta se incarca acum de emotii cu totul speciale. Neptun intensifica si mai mult senzatiile, deci se poate vorbi de trairi deosebite, de care rareori ai parte, dar despre care ai curajul sa spui, cu mana pe inima, ca e iubire adevarata, puternica, minunata!

Luna aceasta vine cu ceva nou si interesant la serviciu! Marte si Venus, care mai intai iti alina inima in plan sentimental, intra umar la umar in zona dedicata serviciului pe 20 februarie. Amandoua odata la usa locului tau de munca in aceeasi zi e ceva deosebit, deci te poti astepta la evenimente cu iz mai special acela serviciu. Se anima atmosfera, dar se si amelioreaza, apar sarcini noi, dar lucrezi si cu mai multa placere, pentru ca bucuria de a munci impreuna cu motivatia de a munci se completeaza de minune.

Poate esti si motivat de unele perspective financiare, pentru ca la finalul acestui mare consum de resurse te poate astepta si o recompensa sau un profit (daca nu in bani, macar intr-o diploma sau o recunoastere oficiala). Minunatul trigon cu iz de unicat dintre Uranus si Jupiter din zodii de foc care incepe sa se lege de luna aceasta, tie iti prieste de minune, ca atare ai curajul schimbarii, al innoirii in plan profesional, caci momentul e prielnic oricarei initiative. Ai tot stat sa astepti de undeva scanteia de a o lua de la capat sau de a aduce un aer proaspat in cariera, dar sansa cea mare poate aparea acum.

E si o chestiune de noroc aici, dar si de incredere in fortele proprii, de indrazneala de a schimba macazul, de dorinta de a te afirma, pentru ca e o configuratie perfecta pentru succes deplin, poate chiar fulminant, in plan profesional. Mare noroc: acest trigon se va mentine cateva luni de acum incolo, dar acum iei startul spre ceea ce vrei sa obtii si de la care ai pretentii imense. Tinteste sus, pentru ca poti! Nu te multumi cu putin, sunt ocazii excelente de a arta cine esti, si perspective promitatoare la orizont. Numai cei curajosi si siguri pe sansa lor pot avea succes maxim!

Asteapta-te la noutati si in privinta banilor. Pot aparea sume ceva mai mari ca de obicei sau iti vin idei foarte inspirate cu privire la extinderea afacerilor tale, la gasirea unei noi surse de venit sau, daca visai la o crestere de salariu, ai curajul sa ceri mai mult. Uneori e nevoie si de curajul de a pretinde un salariu mai bun, deci ia-ti inima in dinti si spune sefilor ce crezi ca meriti.

Toate deciziile de natura financiara au efecte pe termen lung si iti dau un sentiment de stabilitate, de optimism, de bine! Multi bani ar putea fi investiti in redecorarea casei, in confortul domestic, in dotarea locuintei cu o serie de aparate electronice la care inainte doar visai. Unele vise, chiar indraznete, au mari sanse sa se concretizeze acum, pentru ca apar banii de care aveai nevoie. Cheltuieste cu incredere, dar cu cap, nu arunca banii pe vise nerealiste sau pe lucruri care iti fac cu ochiul, dar nu-si trebuie acum.

SĂGETĂTOR

Chiar daca nu beneficiezi tu de energia intensa a lui Marte si a lui Venus chiar de Valentine, macar Dragobetele poti sa-l pastrezi pentru un schimb de sentimente la cote maxime! Noul intra in inima ta cu surle si trambite, deci ai curajul sa iesi cu vanatoare de inimi dar, sa te si lasi cucerit, daca se iveste ocazia. Se resimte un aer proaspat, ca de primavara, prin inima ta: vrei iubire, vrei sa incepi o relatie noua cu mult entuziasm, vrei sa te manifesti mai curajos si mai tonic in vechea relatie, deci nu se poate vorbi decat de un film de amor foarte alert si incitant.

Da, poate fi loc de indragostire – din nou – pentru ca Venus si Marte nu au mai intrat umar la umar in aceeasi zi in Berbec de multa vreme, ca atare poate fi exact scanteia care-ti reaprinde inima pentru o relatie pasional, intensa, frumoasa, cu un ingredient special in ea. Suna grozav pentru cei care asteapta mult in iubire, pentru ca tandemul indragostit Venus-Marte mai formeaza si un trigon cu Saturn in ultima decada a lunii, Saturn cel bine asezat in zodia ta, ca atare s-ar putea vorbi chiar de o configuratie unicat pentru a intalni iubirea, pentru a lua decizii majore in iubire, pentru a urca pe un nivel superior in iubire. Nu e doar o joaca sau o flacara ce se poate stinge repede, ci poate fi chiar ceea ce ai cautat toata viata, deci… iesi in intampinare, arata-te asa cum esti, ofera si primeste iubire cu bucurie si pasiune.

Si la serviciu se anima un pic atmosfera, depui mai multa pasiune in ceea ce faci, poate ai si ceva mai mult de lucru decat de obicei, ba chiar, in prima parte a lunii ai putea lua de lucru si acasa, avand prea multe sarcini pe cap, nemaistiind cum sa le onorezi pe toate. Retrogradarea lui Mercur in primele 11 zile nu te ajuta prea mult in plan profesional, pentru ca esti indecis, nesigur pe ideile tale, iar comunicarea lasa mult de dorit, cu riscul multor erori.

Nu esti pe deplin multumit de roadele muncii tale, esti un pic dezamagit, de parca asteptai altceva, dar nu cumva esti tu mult prea critic si carcotas? Vezi in jur numai defecte, probleme, inamici si piedici si e normal sa lucrezi fara prea multa tragere de inima. Incearca sa nu faci acum planuri marete legate de viitorul carierei tale, pentru ca nu reusesti sa vezi lucrurile foarte lucid, si ori le acoperi cu o mantie exagerat de pesimista, vazand doar ce poate fi mai greu si mai periculos, ori dimpotriva, ai impresia ca e floare la ureche si nu esti atent la unele aspecte care, mai devreme sau mai tarziu, te vor trage de maneca. Pastreaza contactul cu realitatea in tot ce astepti de la viitorul tau profesional, nu alerga dupa himere, dar nici nu da cu piciorul la unele ocazii doar pentru ca esti tu auto-critic.

Dupa 20 februarie, vei pune mai mult suflet si vei investi mai multa energie in sarcinile de serviciu, ca atare si roadele vor fi mult mai clare, mai optimiste, mai palpabile. Implica-te serios la treaba in ultimele zile ale lunii, pentru ca tot ce iese acum din mainile tale, cu un efort sustinut in plan fizic si mental, are mari sorti de izbanda: te satisface, te caracterizeaza, te stimuleaza sa tragi si mai tare! Parca abia acum esti tu cel adevarat: creativ, indraznet, ambitios, temerar, original, tonic!

De ceva vreme inveti tot felul de lectii in care sunt implicati si banii, iar luna aceasta resimti un punct sensibil in bugetul propriu. Poate abia acum descoperi efectele unor erori mai vechi, ale unor momente de impulsivitate cand nu ai reusit sa chibzuiesti incotro sa investesti banii, deci poti simti ca te cam ustura portofelul. Oricum te-ai inscris – metaforic vorbind – inca din decembrie 2014, la o scoala cu profil financiar si, timp de vreo doi ani si ceva, vei invata cum se fac banii, cum se economisesc banii, cum se investesc banii, cum se dramuiesc pentru viitor.

Desi supus unor limite si restrictii, suna promitator, dar cel putin luna aceasta primesti nota de plata pentru unele gesturi din trecut, dar care te ajuta sa iei unele masuri serioase si mature cu privire la bani. Poate se termina o sursa de bani pe care te bazai, poate trebuie sa deturnezi o suma de bani, pastrata deoparte pentru alte scopuri, si te cam doare faptul ca trebuie sa-i dai. Poate e nevoie sa cumperi ceva nou pentru ca un vechi obiect s-a defectat.

Oricum, te poti trezi si in fata unor deceptii. Cuadratura dintre Saturn si Neptun te poate zdruncina un pic, amintindu-ti ca trebuie sa-ti administrezi mai bine resursele, pentru ca pot aparea si risc de pierderi financiare, de promisiuni neonorate, de vise spulberate, sperand mai mult decat poti obtine. Nu vinde blana ursului din padure, nu-ti face iluzii, nu te angaja in cheltuieli pe care nu le poti acoperi, ci ramai realist!

CAPRICORN

Viaţa sentimentală poate cunoaşte o amplificare în ultima parte a lunii, deoarece Venus şi Marte vor intra mână în mână în zodia Berbecului şi de acolo îţi trimit mai mult curaj de a-ţi manifesta sentimentele. Dacă îţi place de cineva şi nu aveai curaj să faci primul pas, aceasta ar fi luna când ai putea face un mare gest de voinţă şi să fii mai explicit în dorinţa ta de a te apropia şi de a începe o relaţie. Acum poate e doar o tatonare a terenului, dar va veni şi ziua când vei lua taurul de coarne şi vei trece la acţiune!

Totuşi, în prima parte a lunii nu eşti în cea mai bună formă emoţională şi se vede că eşti mai tăcut, mai timid, mai nesigur pe sentimentele tale sau ale persoanei iubite, preferând chiar de bună voie singurătatea. Eşti un pic dezamăgit de felul cum evoluează relaţia în doi şi de aceea aluneci încet spre o zonă pesimistă. Noroc că trece repede, apropierea primăverii fiind leacul perfect pentru ca şi inima ta să prindă aripi. Vine clipa când inima ta va palpita din nou şi se va reaprinde ca o văpaie, dar acum flacăra (a iubirii, a speranţei, a încrederii) abia mai pâlpâie… Ai mare nevoie de un suflu nou în iubire, că aproape nu mai credeai că vine!

Retrogradarea lui Mercur nu e un avantaj pentru tine, pentru că te îndoieşti de multe ori de capacităţile tale intelectuale, de talentul tău de a te face înţeles, de randamentul tău la serviciu, încât chiar poţi trece prin câteva momente mai fragile la locul de muncă în care nu reuşeşti să arăţi ce ştii. Posibil ca unele mai vechi planuri să îşi arate ineficienţa şi să fii nevoit să renunţi la ele sau să le modifici rapid, ca să nu le consideri totuşi eşecuri. Totuşi, e o lună cu iz serios în carieră, de parcă eşti pus în faţa unei schimbări majore de direcţie. Poate te ia prin surprindere această deturnare de sensuri, dar e foarte posibil să o fi şi provocat tu cumva, pentru că doreai totuşi altceva în carieră.

Poate un întreg concurs de împrejurări a contribuit la această schimbare majoră, şi ţi-o asumi cu responsabilitate, cu maturitate, chiar dacă sună un pic alarmant ce se petrece. Poate ai renunţat la un vis sau la un ideal şi acum eşti un pic debusolat în plan profesional, dar acest aspect unic în care eşti direct implicat e posibil să te oblige să schimbi macazul rapid, ceea ce trecător, va dezechilibra situaţia, calmul, viaţa. Rămâi calm, lucrurile vor reveni la normal, dar acum da, totul poate arăta ca un haos! Dar chiar şi după ce dărâmi un oraş, în acel loc se ridică altul, deci fii pregătit pentru o reconstrucţie şi mai îndrăzneaţă, şi mai frumoasă, şi mai importantă.

Bani ar veni, dar se şi duc repede, dar important e că au de unde veni. Totuşi, acele evenimente care survin în carieră pot avea şi unele urmări asupra veniturilor proprii. Nu te extinde prea mult când vine vorba de bani, mai ales nu împrumuta de la alţii, pentru că senzaţia că vei plăti repede înapoi datoria e doar o utopie, nu vei reuşi, deci mai bine nu te împrumuţi de la nimeni! Ai grijă deci la gesturi mult prea încrezătoare în viitor, deşi e o atitudine sănătoasă, dar nu trebuie să depăşeşti limitele speranţelor şi iluziilor. Visează, dar bazează-te pe ceea ce ştii sigur că poţi obţine, nu te aventura în planuri peste puterile tale!

VĂRSĂTOR

Prima parte a lunii îţi aparţine, pentru că e vremea când tu ieşi cel mai uşor în evidenţă. Soarele în zodia ta e porţia de energie pe care o aştepţi mereu în această perioadă a anului. Inclusiv iubirea cunoaşte acum o dinamizare, deşi e posibil să te întoarcă un pic cu gândul în trecut, la alte relaţii mai vechi sau la perioade de început ale actualei tale relaţii, de parcă e nevoie de o reamintire a unor aspecte prin care ai trecut deja. Viaţa de cuplu cunoaşte totuşi un mic hop, deoarece opoziţia pe care Soarele din zodia ta o face cu Leul din zodia opusă poate destabiliza câte ceva între tine şi partener, dar poate cere de la voi şi o viziune nouă, o schimbare de atmosferă, nişte decizii mai curajoase.

Tu însuţi te simţi prins în corzi, cumva, de parcă eşti tras în mai multe direcţii care cer la fel de mult de la tine, şi îţi dai seama de greutatea deciziilor. De aici se pot ivi şi conflicte între personalităţi puternice, orgolii ascuţite, tendinţe autoritare greşit folosite, stări emoţionale foarte oscilante şi discuţii în care fiecare încearcă să-şi impună supremaţia. Această atitudine ambiţioasă şi energică ar fi mai degrabă bună pentru a aduce un suflu nou în relaţie, decât să vă ciondăniţi despre cine e şeful.

Totuşi, frumosul trigon dintre Uranus şi Jupiter ca va începe să se manifeste de luna aceasta pentru o vreme, te favorizează din belşug, pentru că îţi toarnă în buzunar toate resursele necesare unui dialog tonic, unor relaţii intensificate, unor sentimente mai vii, poate şi a unor evenimente marcante în cuplu. Sub această influenţă trebuie să ai curaj să schimbi o mulţime de lucruri învechite în cuplu, deci vino cu idei noi, iniţiative curajoase şi soluţii creative.

Munceşti cu devotament în prima parte a lunii, dar de multe ori peste măsură, de parcă te-ai sacrifica pentru cariera ta. Poate eşti bine motivat de nişte vise măreţe în carieră şi de aceea faci tot ce-ţi stă în putinţă pentru a atrage succesul, deşi nu eşti tu în cea mai volubilă sau tonică formă. Preferi să-ţi vezi de treaba ta într-o oarecare stare de anonimat sau de umbră, aşteptând momentul în care să te poţi lăuda cu reuşitele tale. Eşti mai tăcut, mai izolat chiar, dar accepţi acest rol cu dedicare pentru a-ţi atinge scopurile.

Abia după 20 februarie capeţi dintr-o dată chef, ambiţie şi energie, poate pentru că roadele muncii tale se văd deja şi ai mai mult curaj să ieşi în faţă, să vorbeşti despre tine, despre ceea ce ştii, despre calităţile şi cunoştinţele tale, şi bine faci! Dacă tu nu vorbeşti despre tine, atunci cine să vorbească? Nu te gândi la ce spun ceilalţi, că te lauzi, că o faci pe grozavul, ci acum e şansa ta de a atrage lumina reflectoarelor asupra ta prin ceea ce spui şi ceea ce gândeşti. Eşti conştient, totodată, că te afli într-un punct mai sensibil al carierei tale care cere o viziune nouă, o cale nouă de evoluţie, şi e posibil ca la finalul acestei luni să fii pregătit să spui ultimul cuvânt cu privire la sensul ales.

Dar deocamdată mai informează-te, mai documentează, discută despre marile tale planuri, pentru că e o decizie unicat, pe care nu o vei mai putea modifica. Mercur retrograd în zodia ta te face să priveşti lucrurile din mai multe direcţii şi mai să arunci o privire înapoi, poate cu şansa de a schimba o veche decizie sau de a relua un plan pe care, din diverse motive, l-ai abandonat. Priveşte deci şi în trecut, pentru că nu e exclus să renaşti un proiect de la care aveai mari speranţe cândva, primind a doua şansă de a ajunge la succes.

Este domeniul cel mai animat al acestei luni, de vreme ce cumulează cea mai mare aglomeraţie de planete, dar nu te bucura, totuşi, pentru că animaţia nu duce neapărat într-un sens pozitiv, adică te trezeşti cu o mulţime de plăţi de făcut, dar şi cu restricţii enervante. Da, e bine să ai cu ce acoperi facturile, dar fiind atât de multe, vor consuma repede banii pe care ai reuşit să-i aduni, ai de multe ori sentimentul că banii se duc pe apa sâmbetei, că nu simţi nimic din ei, chiar dacă acoperă nişte nevoi, dar simţi că sunt sacrificaţi, pur şi simplu.

Poate se duc pe datorii mai vechi, pe taxe, impozite şi alte dări obligatorii, şi e normal să te doară sufletul că trebuie să-i dai. Dar măcar te vei elibera de un stres. Oricum, manevrează cu grijă banii, pentru că riscul unor erori e mai mare, din cauza credulităţii, a idealismului, a încrederii prea mari în unele promisiuni, ca atare mai bine diseci firul în patru ori de câte ori vine vorba de bani, fie că trebuie să-i iei, fie că trebuie să-i dai. Bugetul lunii este redus şi trebuie să faci eforturi pentru a nu sări calul! Dacă nu eşti atent la deciziile acestei luni, rişti să-ţi strici unele planuri mai costisitoare de viitor. Libertatea ta de a face ce vrei cu banii este diminuată.

PEŞTI

În primele 2 decade ale lunii îi ai în curtea ta şi pe Marte şi pe Venus, semn că şi amorul este prin preajmă, deci profită de ocazii! Deşi apreciezi mai mult intimitatea, tihna cuplului, nu poţi sta prea mult timp retras în lumea ta liniştită, ci trebuie să te integrezi în acţiunea la care eşti invitat alături de persoana iubită. Totuşi, viaţa în doi nu e chiar un motiv de totală fericire, chiar dacă zodia ta intră în lumina reflectoarelor prin aglomeraţia de planete, pentru că Luna Neagră, din zodia diametral opusă, tensionează relaţia de cuplu cu reproşuri, critici, stări emoţionale negative, temeri şi suspiciuni. Cum eşti o fire sensibilă, această atmosferă un pic mai rece te poate deranja sau afecta, dar încearcă să o suporţi, pentru că trece repede!

E doar o pasă mai proastă în care depresia, pesimismul, singurătatea sau suspiciunea sunt prin preajmă şi te fac să sufli şi-n iaurt, devenind poate mai închis faţă de sentimente, mai greu de convins că există cineva care te iubeşte, mai nesigur pe calităţile tale. Ai mereu impresia că ţi se ascunde ceva, că nu ştii tot adevărul, dar vinovată de această situaţie e teama, care ţi se infiltrează în suflet de la orice fleac. Sunt nimicuri care nici nu ar trebui luate în seamă, dar tu o faci, şi diseci firul în patru fără rost. Ştii că atunci când sapi cu orice preţ, chiar dai peste ceva, deci mai bine te prefaci că nu observi aceste detalii neînsemnate cărora ai tendinţa de a le da energie. Gândirea negativă strică multe, deci evit-o cât poţi!

Munca e planul celor mai contradictorii situaţii. Pe de o parte eşti animat de planuri noi la serviciu, poate oferindu-ţi-se şansa unei evoluţii rapide spre succes, dar pe de altă parte Saturn din zona carierei îţi taie de multe ori elanul. Chiar tu eşti cel care strică multe, tu cu suspiciunile şi temerile tale, pentru că, în loc să te încarci de minunata energie a trigonului format dintre Jupite şi Uranus – şi care e unica, nu ai mai avut parte de aşa ceva! – te laşi copleşit de celălalt aspect ce vizează cariera: cuadratura dintre Saturn şi Neptun, un alt aspect unicat care te priveşte direct de vreme ce e vorba de Neptun, patronul tău, aflat chiar în zodia ta.

Din cauza acestor aspecte cu energii total diferite, vei simţi că planul profesional este oscilant, ba sus, ba jos, ba înaintează, ba stă pe loc, de parcă ai merge cu frâna trasă. Ai răbdare, intrarea Soarelui în zodia ta te poate susţine să profiţi de auspiciile norocoase ale marelui trigon de pe zodii de foc, ce te va ajuta să-ţi pui mai bine în valoare calităţile, resursele, energia. Totul e să fii motivat de ceva şi atunci te vei apuca serios de treabă, fără să mai ţii cont de multiplele piedici, amânări şi probe.

Iar motivaţia aceasta pare să fie de ordin financiar! Promisiunile de câştig sau de profit de la finalul acestor planuri care pot porni acum (chiar dacă un pic mai împleticit) sunt cele care te împing de la spate şi te fac să pedalezi mai repede pentru a ajunge la vremea recoltei. Intrarea lui Venus şi a lui Marte, cot la cot, pe 20 februarie în Berbec sună promiţător pentru bugetul tău, venind în sfârşit şi vremea prosperităţii, a veniturilor suplimentare, a unei dinamizări a domeniilor financiare din viaţa ta.

Vei avea curajul investiţiilor după acea dată, dar până atunci fii prudent şi răbdător, pentru că banii vin lent şi cu ţârâita. Ar fi bine să te gândeşti şi la o nouă soluţie de a câştiga bani, nu te baza doar pe salariul obişnuit: poate ai un talent extra-profesional ce poate fi valorificat şi care te poate propulsa pe o pantă ascendentă din punct de vedere financiar. Ia vezi ce ştii să faci şi, mai ales, ce-ţi place să faci, ca să descoperi dacă nu cumva poţi scoate bani din asta! Poate fi un moment perfect pentru a-i căpăta independenţa financiară printr-o idee sclipitoare. (Sursa: acvaria.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *