Mp3

Gurbanul rudarilor, sărbătoare rituală de Sfântul Gheorghe

Gurbanul rudarilor

Rudarii din Dolj organizează în fiecare an, de Sfântul Gheorghe şi de Înălţarea Domnului Iisus Hristos (Ispasul), Gurbanul rudarilor, o sărbătoare rituală la care participă întreaga familie care se roagă pentru sănătatea unui membru al familiei aflat în suferinţă sau pentru sănătatea tuturor membrilor acesteia.

Pentru săvârşirea ritualului care constă în sacrificarea unui miel alb, cumpărat fără tocmeală şi sacrificat într-un loc curat (de obicei într-o poiană în pădure), femeile fac curăţenie, spală tot de prin casă, iar toţi cei care participă la Gurban se îmbăiază, pentru că trebuie să fie curaţi atât fizic, cât şi moral.

“În Dolj întâlnim un număr mai mare de rudari în comunităţile din Valea Dunării: Bechet, Bistreţ, Desa, Piscul Vechi, Sadova. Gurbanul este cea mai importantă sărbătoare rituală a acestei etnii. Interesant este faptul că acest obicei se ţine în cadrul a două mari sărbători creştine: Sfântul Gheorghe şi Înălţarea Domnului.

Sacrificiul mielului pascal a fost preluat din tradiţia creştină. Sărbătoarea se ţine într-un loc curat, de obicei la pădure, într-o poiană verde. La fel de curaţi trebuie să fie şi cei din familia respectivă: cine nu se simte curat spiritual şi trupeşte nu trebuie să se apropie de masa familiei”, a declarat Amelia-Loredana Etegan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Se spune, de asemenea, că acela care pune gând să sărbătorească Gurbanul, de fapt femeia din familie, va visa în ce fel trebuie să pregătească mielul pe care-l vor sacrifica cu această ocazie: fiert sau fript, nu şi una şi alta.

Se sacrifică un berbecuţ, neapărat de culoare albă, cumpărat fără tocmeală, de către femeia din casă. La locul faptei se face o groapă deasupra căreia se sacrifică berbecuţul pentru ca tot sângele să se scurgă în această groapă. Tot aici se vor pune şi spălăturile de la miel. Pentru ştersul pe mână nu se folosesc ştergare, ci frunze verzi. Mielul se frige apoi la proţap după vechi tehnici nomade sau se fierbe la ceaun, după cum susţine că a visat să-l facă cel ce săvârşeşte ritualul. Între timp femeia frământă şi coace pâinea direct în spuză pe vatra focului, improvizată la locul ales. Când toate sunt gata pregătite, predicatorul (de fapt un bătrân, cunoscător al rugii pe care trebuie să o invoce, poate fi chiar capul familiei) este aşezat în capul mesei şi va rosti o rugă pentru sănătate”, afirmă Amelia Etegan.

Nimeni nu mănâncă până când predicatorul nu rosteşte ruga de trei ori: “Voi sfintelor, bunelor, coconiţelor, frumoaselor, mândrelor, veniţi lin ca apa şi dulce ca mierea şi v-aduceţi aminte de (se rosteşte numele celui pentru care se ţine ritualul), şi-ii daţi znaga şi puterea şi virtutea în corpul lui, în mâinile lui, în picioarele lui, şi luaţi-ii dorul din tot corpul lui ca el de-aia vă poartă de grijă şi vă prăzniceşte din an în an c-un berbece gras, c-o bute cu vin, c-un cuptor de pâine! Amin!”.

După ospăţ, nimic nu se întoarce acasă, totul se îngroapă în aceeaşi groapă deasupra căreia a fost sacrificat mielul.

“Se pare că asupra celor vizaţi prin invocarea predicatorului ritualul a avut efecte vindecătoare, mulţi rudari susţinând cu tărie că în cazuri de epilepsie, impotenţă, anemia copiilor, unde medicii s-au dovedit neputincioşi, Gurbanul a făcut minuni. Există atâta credinţă în puterea sa, încât şi familii de români au început să practice acest obicei, mai ales cele care au fini rudari”, a mai spus directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Rudar reprezintă o denumire dată în Ţările Române unor lucrători (ţigani) care confecţionau obiecte din lemn: albii, linguri, fuse etc. (Text: Agerpres, Foto: adevarul.ro, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *