Gică Petrescu: “Muzica e viaţa mea”

Gica Petrescu-01Cântăreţul Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în Bucureşti. Din primele clase primare a făcut lecţii de pian sub îndrumarea mamei sale, precum şi un curs de vioară cu profesorul Glattauer, conform volumului ”Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu” (Editura Viitorul Românesc, 1993).

Părinţii săi şi-au dat seama curând de pasiunea pe care o nutrea pentru muzică şi i-au angajat un profesor de chitară, aceasta fiind, de la început, instrumentul său preferat la care se acompania, după cum însuşi Gică Petrescu mărturisea în amintita carte. A absolvit Liceul ”Gh. Șincai” din Bucureşti iar în ultimii ani de liceu a făcut parte dintr-un mic ansamblu instrumental al elevilor care susţinea scurte concerte cu prilejul unor festivităţi.

După moda epocii, la început a cântat la baluri şi concerte de estradă. Primul contract de ”diseur” îl are la restaurantul ”Princiar” de pe Șoseaua Kiseleff, unde cânta şi vestitul naist Fănică Luca, iar în vara anului 1933 este angajat ca solist vocal al restaurantului ”Lafayette” de pe Calea Victoriei. În anii ’30 se afirmă profesional, cântând la Cazinoul din Sinaia, alături de orchestra ”Dinu Șerbănescu”, apoi la Radio, unde cântă cu reputatul muzician Iulian Ghindă şi cu formaţia acestuia.



Începând din 1936 face înregistrări tot mai dese la casa de discuri ”Odeon”. Perioadei începuturilor, marcată de turnee concertistice, îi urmează recunoaşterea ca profesionist: angajamente la teatrele ”Alhambra”, ”Gioconda” şi ”Boema” (din 1940) sau la ”Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu, şi la ”C. Tănase” (din 1944). A colaborat în acea perioadă cu unii dintre cei mai cunoscuţi compozitori: Ion Vasilescu, Elly Roman, Mişu Constantinescu, Petre Romea, G. Patrichi.

Spre sfârşitul anilor ’30 debutează şi ca actor-cântăreţ pe scena Teatrului Comic, în comedia muzicală intitulată ”Luna ştie, dar nu spune”, semnată de Emanuel Ionescu şi Dinu Șerbănescu. În 1937 a participat la un turneu de 70 de zile prin ţară al Teatrului Comic, cu spectacolele “Frate cu dracul” şi “Luna ştie, dar nu spune”.

A avut mii de concerte în întreaga lume, zeci de albume scoase, sute de emisiuni de radio şi televiziune. A susţinut spectacole la cele mai celebre restaurante şi teatre de revistă ale Bucureştiului şi a cântat în faţa unor personalităţi precum regele Mihai, Yehudi Menuhin sau Louis Armstrong. În afara numeroaselor turnee internaţionale întreprinse de-a lungul carierei, a deţinut un record în privinţa numărului de piese compuse şi interpretate (peste Gica_Petrescu-031.500), înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenind în timp şlagăre — piese preluate în repertoriul lor de mulţi interpreţi ai genului.

Viaţa cântăreţului Gică Petrescu a constituit subiectul unui film, ”Muzica e viaţa mea”, singurul în care maestrul a jucat. Se numără printre puţinii interpreţi din lume care şi-au imprimat muzica începând de la discuri de patefon, de pick-up, casete până la CD-uri.

Timp de 34 de ani a fost căsătorit cu Cezarina Moldoveanu, poetă şi scriitoare, care a contribuit la succesul său. După moartea soţiei sale, în august 1989, Gică Petrescu a refuzat mult timp să susţină spectacole.

Printre şlagărele cântate de Gică Petrescu se numără: ”Fetiţe dulci ca-n Bucureşti”, ”Costică, Costică”, ”Ia mai toarnă un păhărel”, ”Uite-aşa aş vrea sa mor”, ”Du-mă acasă, măi, tramvai”, ”Zi-i una mai săltăreaţă”, ”Cel mai frumos tangou”, ”Astăzi e ziua ta”, ”Să-mi cânţi cobzar”, ”Iubesc femeia”, ”Bucureştiul meu iubit”, cântece fredonate de generaţii întregi. Talentul său, atât vocal, cât şi componistic, precum şi vocaţia pentru un anumit gen al muzicii uşoare, i-au conferit un statut aparte în peisajul muzical autohton.

”A ştiut, ca puţini alţii, să prindă în tonuri sufletul neamului, ceea ce este, de altfel, rostul oricărui artist creator sau interpret”, remarca George Sbârcea în prefaţa volumului ”Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu”.

”Puţini au tălmăcit cu mai multă căldură şi dăruire cântecele şi romanţele ‘Balada crucii de Gica Petrescu-02mesteacăn’, ‘La margine de Bucureşti’, ‘Pentru ochii tăi cei dragi’, ‘Cântă d-alea de-ale noastre’, ‘De ţi-ar spune poarta ta’, ‘Brezuţa’, ‘Cântă-mi, să uit dragostea’, ‘Cărăruie, du-mă iar….’, ‘Aş vrea iar anii tinereţii’, ca de altfel atâtea tangouri, valsuri, romanţe ale compozitorilor de succes de la mijlocul veacului, între care Ionel Fernic, Alexandru Leon, Gherase Dendrino, Ion Vasilescu, Petre Andreescu, Nicolae Kirculescu, Florentin Delmar, Elly Roman, Henry Mălineanu, Claude Romano. Melodiile lor, în interpretarea lui Gică Petrescu, au avut darul de a ridica, în momente de cumpănă ale istoriei noastre, vălul sub care se ascunde frumuseţea şi bogăţia vieţii’‘, scrie George Sbârcea.

A primit numeroase premii şi distincţii de-a lungul timpului, între care: Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1968); Premiul discului — Electrecord (1968); ”Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” — Radiodifuziunea Română (2001); Life Time Award — MTV Romanian Music Awards (2004); Premiul special ”Cântecul e viaţa mea” — Radiodifuziunea Română (2005).

La 5 mai 2003 i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, cu ocazia împlinirii vârstei de 88 de ani, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică.

Gică Petrescu a încetat din viaţă la 18 iunie 2006 şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. (Text: Agerpres, Foto: cinemagia.ro , Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *