Gătitul sănătos în vase sigure

vas-gatit

Tendinţa omului modern, educat este de a se hrăni cu alimente bogate nutriţional, care să-i placă şi care să-i susţină starea de sănătate.

Parte importantă din dieta echilibrată o constituie metoda de gătire aleasă, pentru că un aliment poate fi benefic numai dacă-şi păstrează proprietăţile nutritive după ce a fost pregătit.

Tipul de vas în care se găteşte este şi el de o mare importanţă, întrucât substanţele din care constituit vasul se pot regăsi în mâncarea preparată, lucru total nedorit, explică nutriţionistul Lygia Alexandrescu.

 Metode de gătit

Gătitul presupune folosirea căldurii şi este binecunoscut faptul că prin preparare termică se pot distruge aproape 20% din vitaminele hidrosolubile din legume (grupul de vitamine B, vitamina C) şi dintre minerale, potasiul, spune nutriţionistul.

Bucătaria românească este una în care se găteşte gustos, însă acest gust plăcut al alimentelor încă se mai obţine prin folosirea unor importante cantităţi de grăsimi animale şi vegetale, sare, concentrate sintetice de potenţiatori de gust şi, de cele mai multe ori, prin prăjire, avertizează Lygia Alexandrescu.

— Gătitul prin fierbere şi la cuptor

Este cea mai facilă şi la îndemână metoda de a găti dietetic. Atunci când e vorba de legume, fierberea trebuie să fie controlată, pentru a evita distrugerea vitaminelor solubile în apă, adică a vitaminelor B şi C. Legumele de tipul dovlecelului sau morcovului îşi păstrează în mare măsură proprietăţile nutritive şi prin fierbere.

Dacă este vorba de fierberea cărnii, atunci este necesară o prelucrare termică a acesteia cât mai completă, pentru a distruge agenţii patogeni determinaţi de o potenţială contaminarea externă a acesteia (bacterii de tip Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc., bacterii de putrefacţie, care se pot dezvolta pe carne, chiar în condiţii de refrigerare). Pentru un gust cât mai plăcut, alimentele obţinute prin fierbere trebuie asezonate cu plante aromate specifice fiecărui tip de preparat alimentar, lămâie, ulei de măsline presat la rece, etc.

— Gătitul în abur

Există legume cum ar fi broccoli, conopidă, varză, rădăcinoasele, care-şi pierd gustul şi proprietăţile nutritive prin fierbere şi care se pot găti în abur. Această metodă de gătire dietetică nu necesită neapărat un generator de aburi sub presiune, ci se pot crea aceşti aburi prin fierberea unei cantităţi mici de apă întru-un vas sigur (constituit dintr-un material inert) acoperit cu capac. Legumele astfel gătite în mediu umed îşi păstrează în întregime aromele, precizează nutriţionistul.

— Gătitul la grătar

Această metodă este relativ dietetică. Ultimele studii însă arată că prin gătirea cărnii grase, împănate la temperaturi mari, în flacăra directă şi în prezenţa fumului, rezultă substanţe cancerigene. Categoric, spune specialistul în nutriţie, nu trebuie renunţat la preparatele gătite la grătar, dar cu siguranţă este necesară prelucrarea cărnii degresate în prealabil, la temperaturi mai scăzute.

Vase de gătit sănătos

— Vasele Yena

Sticla este un material stabil, inert, care nu reacţionează cu alimentele, indiferent de pH-ul lor, motiv pentru care aceasta a fost folosită la gătitul şi conservarea alimentelor încă din cele mai vechi timpuri. Avantajul major al vaselor yena, explică Lygia Alexandrescu, constă în faptul că furnizează o distribuire uniformă a căldurii în timpul procesului de preparare termică a alimentelor. De asemenea, gustul şi aroma alimentelor astfel gătite sunt deosebite, fiind dublate şi de calitatea nutriţională aproape integrală a acestora.

— Vasele ceramice

Ceramica este un material stabil şi recomandat pentru gătitul dietetic. Vasele căptuşite cu ceramică sau cele integrale din ceramică pot fi folosite la temperaturi înalte, fără riscul de a elibera compuşi toxici în mâncarea astfel gătită. O atenţie deosebită, adaugă ea, trebuie acordată menţinerii integre a stratului de ceramică şi de aceea, în cazul în care acesta se deteriorează, este necesar să se renunţe la acel vas.

— Vasele din lut şi piatră

Sunt vase folosite încă din antichitate şi recunoscute pentru proprietatea lor de a avea o compoziţie stabilă la temperaturi înalte şi de a emana o căldură uniformă şi eficientă la gătit.

„Alimentele preparate în astfel de vase se gătesc la foc mai blând pentru a potenţa gustul şi aroma acestora. Este de evitat gătirea în vase de aluminiu, în vase de cupru, în vase de teflon, în folie de aluminiu sau în cuptorul cu microunde”, arată Lygia Alexandrescu.

Condimente naturale

Un gust deosebit al alimentelor se poate obţine prin gătirea dietetică a alimentelor, dar şi prin folosirea din abundenţă a condimentelor din plante.

Acestea au fost folosite încă din antichitate, atât ca adaosuri care să dea aromă şi gust diverselor preparate culinare, cât şi ca remedii pentru sănătate, având diverse proprietăţi terapeutice, precizează nutriţionistul. Mult folosite în bucătăria autohtonă sunt: busuiocul, dafinul, coriandrul, chimenul, mărarul, pătrunjelul, măghiranul, menta, salvia, tarhonul, cimbrul, şofranul, anasonul sau leuşteanul. (Text: Agerpres, Foto:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *