Garabet Ibrăileanu, personalitate marcantă a vieţii culturale

garabet-ibraileanu_citat

Garabet Ibrăileanu, critic, istoric literar, eseist şi romancier, s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi, într-o familie armenească de negustori.

Urmează şcoala primară la Bacău şi Roman (1879-1883) şi gimnaziul la Roman (1883-1887). Între 1887-1890 face studii liceale la Bârlad, perioadă în care fondează societatea culturală “Orientul”. În 1889-1890 scoate la Roman, împreună cu Panait Muşoiu şi Eugen Vaian, revista ”Școala nouă”, de orientare socialistă, unde publică încercări literare şi traduceri sub pseudonimul Cezar Vraja, conform “Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).

În perioada 1891-1895 a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Școlii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie. A fost apoi profesor de limba română la licee din Bacău şi din Iaşi (1900-1908), iar din 1908 — profesor universitar de istoria literaturii române şi estetică literară la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi.

A devenit doctor în litere în 1912, cu teza “Opera literară a d-lui Vlahuţă”. Despre “Opera literară a d-lui Vlahuţă”, George Călinescu spune, în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Minerva, Bucureşti, 1982) că este ”de un mare interes, fiindcă ea schiţează în introducere estetica lui Ibrăileanu, restul slujind ca o demonstraţie didactică”.

Garabet Ibrăileanu s-a impus ca o personalitate marcantă a vieţii culturale, prin intensa activitate publicistică şi literară desfăşurată.




A colaborat, încă din perioada studiilor universitare, cu articole politice şi de critică literară la diverse reviste şi ziare ale timpului: “Lumea nouă” — organ al Partidului Social-Democrat (1894, ca redactor), “Munca”, “Critica socială” (1892), “Evenimentul literar” (1893-1894) din Iaşi, “Noua revistă română” din Bucureşti, “Curentul nou” din Galaţi.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista “Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa, mai întâi ca simplu redactor, apoi ca un “spiritus rector”, fiind ideologul poporanismului literar, pledând pentru specificul naţional în literatură. A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933, semnând şi polemici cu ecou în epocă. A susţinut, prin publicarea lor în revistă, mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu.

”Doctrinar al poporanismului literar (până în 1916) şi teoretician al specificului naţional, Ibrăileanu este un critic sociolog şi psiholog în formula Taine-Bourget, partizan în estetică al energetismului sub influenţa lui Oswald-William James şi, după Hennequin, teoretician al ideii de selecţie literară”, se arată în ”Dicţionarul scriitorilor români”.

De asemenea, George Călinescu scrie, în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, că: ”profunda estetică a lui Ibrăileanu, sclipitoare de intuiţie, şi deloc greşită, se bizuie pe valoarea absolută a artistului, în chip necesar selectabil de către criticul comprehensiv, şi pe o explicaţie conceptuală, cu atât mai plină de efecte cu cât e mai în spiritul timpului”.

A editat, în 1918, la Iaşi, ziarul “Momentul”, suprimat de cenzură după 49 de numere, iar în 1919 (februarie-decembrie) a apărut, la iniţiativa şi sub conducerea sa, revista săptămânală “Însemnări literare”.

În domeniul criticii literare s-a afirmat cu “Spiritul critic în cultura românească” — debutul său editorial (1909). Au urmat alte volume precum: “Scriitori şi curente” (1909), “Note şi impresii” (1920), “După război. Cultură şi literatură” (1921), “Scriitori români şi străini” (1926), “Studii literare” (1930), cărora li se adaugă şi eseurile — “Literatura şi societatea” şi “Creaţie şi analiză”.

În 1933 îi apare romanul ”Adela”, despre care George Călinescu scria că este ”romanul unui cazuist, însetat de certitudini şi înspăimântat de contradicţiile ce răsar la tot pasul, al unui intelectual cu acţiunea erotică paralizată de prea multă disociaţie”.

Garabet Ibrăileanu a devenit, la 28 octombrie 1948, membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

S-a stins din viaţă la 12 martie 1936, la Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: romanicelebri.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *