Găigana, “regina” mâncărurilor din Banat

gaiganaFiecare dintre noi păstrează amintirea gustului copilăriei, mâncarea care i-a însoţit primii ani de viaţă până când aceasta l-a pus să testeze singur gusturi, să distingă rafinamentul unor preparate sau să aibă preferinţe culinare exotice.

Pentru scriitorul bănăţean Ion Marin Almăjan, stabilit în Timişoara din vremea studenţiei, cârnaţii nu sunt niciunde mai bine făcuţi decât acasă, din porcul domesticit cu urzici şi mămăligă, iar găigana (omleta) a rămas “regina” tuturor mâncărurilor pe care şi acum o preferă altor soiuri de preparate sofisticate. Cât despre usturoi…

Chiar dacă suntem în Postul Paştilor, vreo bucată de cârnat din bătătură, care să răspândească mirosul îmbietor prin podul casei, tot se mai găseşte. Pentru reţeta de cârnat şi cotoroage vom mai reveni la masa lui Ion Marin Almăjan când ne vom apropia de zilele Crăciunului.

Eu vin din zona Banatului de munte; cârnaţul avea gustul elementului proeminent, care era usturoiul, care, în general, este planta cea mai dumnezeiască şi miraculoasă pentru fiinţa noastră, a românilor. Sigur că dacă nu are usturoi, cârnaţul nu are niciun Dumnezeu. Apoi, carnea trebuie să fie de porc crescut în gospodărie, într-un anume fel, nu batjocorit. Trebuie să mai pui nişte boia, nişte sare, atâta cât trebuie, şi depinde cum îl afumi, depinde ce fel de lemn foloseşti la afumat. Şi dacă respecţi toate aceste reguli iese un cârnat deosebit de gustos”, a declarat Ion Marin Almăjan.

Acum, ajungem şi la “vedeta” aurie şi pufoasă din farfuria eseistului.

Pentru mine, regina mâncărurilor este găigana cu bucăţele de slănină, cârnaţi, un pic de brânză tare, cărăşeană”, ne îmbie Ion Marin Almăjan.

Şi, pentru ca să nu se supere vreo patru persoane care se aşează binişor la masă şi aşteaptă nerăbdători, avem nevoie de un fir de cârnat de vreo 200 de grame, o felie sănătoasă de slănină, o ceapă aurie potrivită sau vreo trei fire de ceapă verde cu tot cu frunze, vreo opt ouă, brânză tare de oaie, sare, piper şi ulei.

În uleiul fierbinte din tigaia de tuci se pun cuburi de slănină şi se lasă să cunoască ce înseamnă să devină jumăruţe, apoi se adaugă bucăţi potrivite de cârnaţi crestaţi pe alocuri, care se urmăresc atent să nu se ardă, ci doar să se îmbujoreze. În grăsimea din tigaie vom aduce ceapa cu tot cu frunze, totul tăiat mărunt, solzişori, şi se căleşte până se înmoaie bine-bine şi îşi pierde “identitatea”, primind gustul dulce de la cârnaţi şi de la slănină. Acum putem pune şi bucăţile din brânza de oaie, care se va rumeni frumos.

“În acest timp nu stăm, ci batem ouăle într-un castron, cu vreo trei-patru linguri de lapte punem în ele piperul măcinat şi dăm drumul peste jumerele, ceapa, cârnaţii şi brânza din tigaie şi înclinăm tigaia în aşa fel încât ouăle bătute să pătrundă peste tot, ba, le mai împingem şi cu o lingură”, spune Ion Marin Almăjan.

Bunătatea aceasta cheamă neapărat alături o mămăligă şi murături din butoi sau ardei iute din borcanul pus în cămară toamna trecută. Ş-apoi, la o astfel de masă, nu mai poţi nici să spui cum te cheamă, pentru că mâncarea are un gust cu totul deosebit. (Text: Agerpres, Foto: bucatardeocazie.eu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *