Mp3

Fosta Mănăstire Flămânda, locul unde este înmormântat primul cronicar al Ţării Româneşti

Schitul-Flamanda-01

Multe sunt mănăstirile din judeţul Vâlcea care atrag anual mii de pelerini, dar numărul lor ar fi fost şi mai mare dacă cele care dăinuiau încă la început de veac XIX nu ar fi dispărut în urma secularizării averilor bisericeşti, sub nepăsarea autorităţilor comuniste, lovite de cutremur, incendii sau alunecări de teren.

Toate aceste mănăstiri au fost ctitorite fie de domnitori ai Ţării Româneşti, fie de boieri cu stare, fie de dregători ai curţilor domneşti.

Pelerinul care ajunge în judeţul Vâlcea şi întâlneşte o biserică impunătoare ridicată pe vârf de deal, la margine de pădure sau izolată într-o luncă de râu trebuie să ştie că respectiva biserică deţine un secret.

“De obicei, bisericile de mir sunt ridicate în mijlocul comunităţii, sunt cele pe care le ştim cu toţii şi care fac parte din viaţa normală a satului românesc. Bisericile mănăstirilor, ca de altfel întreg ansamblul monahal, se află undeva la marginea comunităţii sau în mijloc de pădure, la margini de ape, loc în care vodă sau nobilul de numele căruia se leagă această ctitorie, loc în care acesta a vrut să fie tărâm de pace, de linişte, unde monahii să propovăduiască numele Domnului”, spune prof. Ligia Rizea.

Astfel, pe Valea Topologului, în comuna vâlceană Galicea, întâlnim o biserică impunătoare, care vine de peste 500 de ani. Puţini ştiu că este ce a mai rămas din fosta Mănăstire Flămânda, ctitorie din secolul al XVI-lea, al cărei destin este împletit strâns cu destinul marelui logofăt al lui Mihai Viteazul, Teodosie Rudeanu, înmormântat chiar la această fostă mănăstire. De altfel, Teodosie Rudeanu este autorul unei cronici a domniei lui Mihai Viteazul, folosită de cronicarul silezian Baltasar Walther în biografia pe care o face lui Mihai Viteazul, apărută la Görlitz: Rhambau, 1599.

Schitul-Flamanda-02

În ţară, scrisurile lui Rudeanu stau la baza cronicii lui Stoica Ludescu din timpul lui Şerban Cantacuzino şi a Cronicii Buzeştilor, despre care se spune că a fost scrisă de Sima, soţia lui Stroe Buzescu. De altfel, mare parte din istoria marelui voievod al Ţării Româneşti pe care o cunoaştem azi o ştim pe baza cronicilor lui Rudeanu, cu nimic mai prejos fiind decât mari cronicari moldoveni cum ar fi Neculai Milescu”, mai spune Rizea.

Teodosie Rudeanu a fost o personalitate de seamă a epocii, a făcut parte din sfatul ţării 35 de ani, cu unele intermitenţe, începând cu domnia lui Petru Cercel, în timpul căruia devine mare spătar. A fost căsătorit de două ori, cu Stanca, fiica lui Radu ban (după V. Brătulescu), care moare la 24 de ani, şi cu Dobra din Măneşti.

Om energic şi diplomat abil, cel mai profund om de sfat al domnitorului Mihai Viteazul, aşa cum spunea Bogdan Petriceicu Haşdeu, în 1595, face parte din solia boierilor munteni, conduşi de mitropolitul ţării, cea care încheie la Alba-Iulia un tratat cu Sigismund Bathory. Logofătul îl însoţeşte pe Mihai Viteazul în campania din Transilvania şi face parte din Divanul din Alba-Iulia. În august 1600 este trimis sol la împăratul Rudolf II, la Praga. În timpul campaniei împotriva lui Ieremia Movilă, este, pentru un timp, guvernator al Transilvaniei, dar, după înfrângerea lui Mihai, trece de partea Movileştilor şi este numit mare logofăt”, după cum declară istoricul Florin Epure.

Rudeanu avea moşii în peste 15 sate vâlcene, care se întindeau de la Runcu la Popeşti şi Slătioara. Despre necropola sa de la Flămânda, I. Ionaşcu, în “Documente privitoare la Oltenia şi judeţul Olt”, menţionează un hrisov din 15 iunie 1659, unde, într-o judecată între boierii Rudeni şi Slăviteşti, pentru nişte ocine din hotarul Pleşoiului, se spune că Teodosie Rudeanu a pus Mănăstirea Flămânda pe moşie “cu sila când au fost părinţii lor pribegi”.

Schitul-Flamanda-03Mănăstirea Flămânda a fost ridicată între anii 1596 – 1597 şi refăcută în secolele XVIII, XIX. Din pisanie aflăm că la început a fost schit de călugări, patronat de Mănăstirea Hurezi la sfârşitul secolului al XVII-lea, şi că s-a refăcut în secolul al XIX, când pictura mai veche a fost pierdută în mare parte, biserica fiind retencuită şi pictată din nou. În 1950 şi în 1986-1988, biserica a trecut prin noi reparaţii capitale. Din vechiul ansamblu, azi se mai păstrează biserica, zidurile de incintă şi turnul clopotniţă, care joacă şi rolul de poartă de acces în incinta fostei mănăstiri.

“Biserica «Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel» de la Flămânda este suplă, cu faţadele marcate de un brâu median încadrat între două şiruri de cărămidă în dinţi de fierăstrău, care revin şi în partea superioară a faţadelor, unde suprapuse în mai multe rânduri alcătuiesc cornişa. Pe faţadele laterale şi în zona altarului este decorată în ambele registre cu şiruri de arcade oarbe, elegant ritmate, cu arcele în plin centru din cărămidă aparentă. Are un pridvor îngust, susţinut pe stâlpi masivi de zidărie, pronaos de dimensiuni reduse, naos alungit şi flancat de abside laterale şi altar semicircular. Recent, faţadele au fost pictate în exces, ceea ce intră în contrast neplăcut cu eleganţa şi monumentalitatea edificiului”, adăugă prof. Rizea.

Teodosie Rudeanu şi prima lui soţie, Stanca, sunt înhumaţi în pronaosul bisericii. Stanca moare foarte tânără, în 28 mai 1584, inscripţia de pe piatra ei tombală lăsând să se întrevadă că a fost o domniţă iubită – “şi a fost milostivă, în tinereţea ei la 24 de ani; în anul 7092; şi blândă la casa ei” (Constantin Bălan, “Inscripţii medievale şi din epoca modernă a României”, Editura Academiei, Bucureşti 1994). După 37 de ani, în anul 1621, tot pe 28 mai, îşi va ocupa locul de veci în pronaosul bisericii de la Flămănda şi asprul feudal, recunoscutul cărturar şi diplomat Teodosie Rudeanu, căruia îi datorăm cunoaşterea glorioasei epoci a lui Mihai Viteazul.

Despre Rudeanu există şi o variantă extrem de controversată legată de un act de înaltă trădare. După înfrângerile lui Mihai Viteazu la Mirăslău şi Curtea de Argeş şi după pierderea tronului, se spune că marele logofăt l-ar fi trădat pe Mihai şi ar fi trecut de partea lui Movilă, de altfel primind şi mare funcţie la curtea domnească după decapitarea domnitorului primei uniri.

Piatra tombală, aşezată în pronaos, în partea din dreapta, având în câmp cinci motive ornamentale, are o inscripţie deteriorată, care astăzi nu mai poate fi citită. Reproducem textul aşa cum l-a descifrat regretatul Constantin Bălan, în urmă cu mulţi ani: “Aceas[tă] piatră [este] [pre] groapa jupa[n(ului) Theod(o)sie logofet, feciorul logofetulu Ivan d(in) Ruda] […] [şi s-au p]rista[vit | în zilel(e) Radu(lui) voevod s(i)n Mi(h)ni voevod, luna mai 2[8] zile], [v(ă) l(ea)]t 7129 [1621]”.

Tot în pronaos, în partea stângă se află şi mormântul soţiei sale, Stanca: “A răposat roaba lui Dumnezeu, jupâniţa Stanca a jupânului Teodosie mare spătar, fiica lui Balea [sau Vladul] ban din Cocorăşti, în zilele domnului, Petru voievod, luna mai, în [.], ziua înălţarea Domnului; şi a fost milostivă, în tinereţea ei la 24 de ani; în anul 7092; şi blândă la casa ei […] veşnica ei pomenire”. (Text: Agerpres, Foto: monument-istoric.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *