Festivalul internaţional de poezie “Nichita Stănescu”

Festical-de-poezie-Nichita-Stanescu

Cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului internaţional de poezie “Nichita Stănescu” începe vineri (27 martie 2015), manifestările, care vor dura cinci zile, urmând să se desfăşoare în mai multe localităţi ale judeţului Prahova, dar şi în alte judeţe ale ţării.

Astfel, în cadrul festivalului vor avea loc, între altele, târguri şi lansări de carte, un concurs de recitări, întâlniri cu scriitorii Ileana Vulpescu şi Nicolae Iliescu, dar şi o expoziţie numită “Omagiu lui Nichita”. Potrivit programului făcut public de autorităţi, vineri se deschide târgul de carte din Parcul “Nichita Stănescu” din Ploieşti, şi tot aici sunt programate să aibă loc un moment muzical susţinut de fanfara Consiliului Judeţean Prahova şi o întâlnire cu scriitorul Nicolae Iliescu.

Sâmbătă va avea loc a VIII-a ediţia a concursului judeţean de recitări “Sub aripa lui Nichita”, iar în parcul din Ploieşti, care poartă numele poetului, vor avea loc o lansare de carte şi o întâlnire cu istoricul şi criticul literar Ion Bălu.

Întâlnirea cu scriitoarea Ileana Vulpescu este programată pentru duminică, tot în Parcul “Nichita Stănescu”. În cadrul festivalului vor mai avea loc, luni, o întâlnire cu prietenii lui Nichita – “Aici a început drumul”, un recital de poezie, un moment muzical realizat de Cenaclul “Nichita Stănescu” al MAI, dar şi un recital al sopranei Camelia Pavlenco.

În prima zi a săptămânii viitoare se va desfăşura, la Liceul “I. L. Caragiale” din Ploieşti, în clasa în care a învăţat Nichita Stănescu, festivitatea de premiere a laureaţilor concursului “Nichita Stănescu – Dreptul la timp”, organizat de acest liceu. Seara, de la ora 17:00, va fi vernisată expoziţia “Omagiu lui Nichita”, în care vor expune membrii Uniunii Artiştilor Plastici Ploieşti, una dintre lucrările expuse urmând a fi achiziţionată de Primăria Ploieşti.

Manifestările continuă în aceeaşi zi cu o serată literară la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” din Ploieşti, dar şi cu o expoziţie de pictură, o dezbatere şi o prezentare a unei antologii de versuri la Casa de Cultură Plopeni. În ultima zi a festivalului, elevii unor şcoli din Prahova, dar şi din alte judeţe, vor citi la clasă, la alegere, versuri ale lui Nichita Stănescu, sau vor participa la dezbateri şi la alte activităţi care au legătură cu viaţa şi opera poetului, iar la monumentul din Ploieşti al lui Nichita vor fi depuse flori.

Tot marţi va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Concursului Internaţional “Lecţii cu Nichita”, ediţia a V-a, organizat de Colegiul Naţional “Nichita Stănescu”, iar ziua se va încheia cu festivitatea de decernare a premiilor celei de-a XXVII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie, care va avea loc la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti. După festivitate, va urma un spectacol oferit de Florin Zamfirescu, Nicu Alifantis şi Cvartetul Chronos al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti. (Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *