Mp3

Expoziţie de litografii franceze inspirate din lumea circului

Chagall

Simezele Muzeului de Artă Timişoara (MArT) vor găzdui de săptămâna viitoare una dintre cele mai aşteptate expoziţii din acest an care va reuni sub titlul “L’air du cirque” peste 80 de litografii semnate de artişti francezi consacraţi din veacul al XX-lea. Îi vom regăsi, între alţii, pe Henri de Toulouse-Lautrec, Pablo Picasso, Marc Chagall, Jean Cocteau sau Raoul Dufy.

“În 16 aprilie am programat deschiderea expoziţiei L’air du cirque’, realizată în parteneriat cu Galeria Euro Art Luxemburg şi inspirată din lumea circului, una fabuloasă din punctul de vedere al creaţiei artistice. Ea reprezintă spectacolul de circ, un univers de care artiştii s-au lăsat adesea captivaţi. Este vorba de o artă ce omagiază circul în lumini strălucitoare, cu acrobaţi curajoşi, animale sălbatice, spectacole incredibile, oameni incredibili, aplauze”, a declarat profesorul Victor Neumann, directorul MArT.

Dintotdeauna – continuă istoricul Victor Neumann – pictorii şi poeţii au apreciat şi adulmecat aerul circului. Celebrul pictor francez, Henri de Toulouse-Lautrec a fost văzut de multe ori la circ. Toţi artiştii care au lucrări în această expoziţie ne invită să respirăm aerul circului. Uneori sunt melancolici, alteori vrăjiţi, lirici, visători. Cartea L’Air du Cirque, scrisă de Louise Hervieu şi publicată în anul 1924 în Librairie de France, Paris, este o capodoperă a literaturii universale. Optsprezece dintre cele mai frumoase litografii realizate de Pablo Picasso, Hermann Paul, Pierre Laprade, Luc-Albert Moreau, Jean Cocteau, Dunoyer de Segonzac, prezente în expoziţie, ilustrează cartea amintită.

lair-du-circuqe-expozitie

“Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care vorbim de o expoziţie senzaţională”, spune profesorul Neumann. Tema a fost selectată împreună cu domnul Thomas Emmerling, curatorul care a adus la Timişoara, în decembrie trecut, expoziţia “Rembrandt – apogeul artei gravurii” şi care s-a bucurat de mii de vizitatori români şi străini. De data aceasta, afirmă directorul MArT, lucrările provin din alte renumite colecţii private din Europa, de la colecţionari care fac parte dintr-o asociaţie europeană.

După 1 iunie, când peste “L’air du cirque” de la Timişoara va coborî cortina, expoziţia va ajunge la Cluj, apoi la Iaşi. Cât priveşte MArT, acesta va deschide alte două expoziţii, una reprezentând opera grafică a lui Salvador Dali şi alta pe cea a lui Pablo Picasso. Lucrările lui Picasso vor putea fi văzute pentru întâia oară în România şi în Europa Centrală şi de Est.

Vrem să arătăm că este posibil ca muzeele româneşti – naţionale sau regionale – să participe la circuitele expoziţionale europene, că ele sunt instituţii dispuse la înnoire, la promovarea artei şi culturii autentice de ieri şi de astăzi. Avem în vedere nu doar parteneriate de genul acelora invocate aici, ci şi reinventarea expoziţiilor noastre permanente, o dinamică a lor, astfel încât vizitatorul să descopere mereu altceva, un tablou necunoscut, un document inedit, un mobilier sau un costum de epocă, o carte celebră, o raritate bibliofilă. Dar şi expoziţii de design de modă (iunie-iulie) şi, de ce nu, un festival al artelor europene, aşa cum va fi Art Encounters (octombrie). În perioada mandatului meu de director al MArT am programat mai multe reforme de tip muzeografic, astfel încât să ne apropiem de ceea ce înseamnă muzeografia europeană la ora actuală”, a detaliat Victor Neumann.

El a spus că prezenţa unor astfel de expoziţii spectaculoase la Timişoara este posibilă şi datorită faptului că muzeul oraşului, cel mai mare din zona de vest a ţării, are flexibilitatea necesară de a se adapta la programul internaţional în care sunt implicaţi curatorii şi răspunde pozitiv şi la timp solicitărilor de cooperare şi de parteneriat cu instituţii similare din România, Germania, Ungaria, Austria, Serbia. Unele dintre expoziţiile de la MArT vor ajunge şi în alte oraşe, iar prof. Victor Neumann a recomandat Muzeul Cotroceni din Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: muzeuldeartatm.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *