Eugen Lovinescu, un impresionist sceptic

citat-eugen-lovinescu

Eugen Lovinescu, critic literar şi prozator, s-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, judeţul Suceava.

A terminat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi, între 1896-1899, a urmat cursurile liceale la Iaşi, avându-i ca profesori pe Aron Densuşianu, J.B. Hétrat, Simion Mehedinţi, M. Pompiliu.

S-a înscris, în 1899, la Universitatea din Iaşi, pe care o va părăsi după câteva săptămâni, pentru a deveni student al secţiei de Limbi clasice de la Universitatea din Bucureşti. Aici a audiat cursurile lui Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga, dar nu a devenit nici junimist, nici sămănătorist. Şi-a luat licenţa, în 1903, cu o lucrare despre sintaxa latină.

În 1906 a plecat în Franţa pentru a-şi pregăti teza de doctorat la Sorbona, iar în 1909 a devenit doctor în litere. A fost profesor la Liceul “Petru şi Pavel” din Ploieşti (1904-1906) şi profesor suplinitor la Iaşi (1911-1912).

A debutat în 1904 în suplimentul literar al ziarului “Adevărul”, făcându-se apoi cunoscut prin foiletoanele publicate în “Epoca” (1904-1906) – adunate ulterior în volumul “Paşi pe nisip” (I-II, 1906). Revenit în ţară din Franţa, a colaborat la diverse publicaţii ale vremii: “Convorbiri literare”, “Viaţa românească”, mai ales la “Convorbiri critice”, “Falanga”, “Flacăra”, “Noua revistă română”, “Rampa”, “Viaţa literară”. Toate aceste articole, foiletoane publicate în presă, vor apărea în “Critice” (I-X, 1909-1923).

În anii Primului Război Mondial a scris numeroase articole politice, apărute în Flacăra”, “Lectura pentru toţi”, “Naţionalul”, “Românul”, grupate apoi în volumele “Pagini de război” (1918) şi “În cumpăna vremii” (1919). A editat magazinul ilustrat “Lectura pentru toţi” (1918-1920) şi revista care va impune o nouă direcţie în literatura postbelică – “Sburătorul” (1919-1922; serie nouă, 1926-1927), patronând, până la sfârşitul vieţii, şi cenaclul cu acelaşi nume.

În foiletoanele apărute în “Sburătorul”, criticul şi-a sistematizat ideile, fixând o nouă doctrină, pe care a numit-o “modernism”.

Această nouă teorie este expusă în prima şi cea mai controversată lucrare a sa de sinteză: “Istoria civilizaţiei române moderne” (I-III, 1924-1925). O altă sinteză o constituie “Istoria literaturii române contemporane” (I-VI, 1926-1929), în care a formulat o nouă teorie — “Mutaţia valorilor estetice” (în volumul VI). Autorii şi portretele critice din “Critice”, precum şi din “Istoria civilizaţiei române moderne” şi “Istoria literaturii române contemporane” sunt reluate şi îmbogăţite, sub latura morală, în “Memorii” (I-III, 1930-1937) şi “Aqua Forte” (1941).

Ca istoric literar, a lăsat multe lucrări de valoare, pe lângă monografiile “Gr. Alexandrescu” (1910), “C. Negruzzi” (1913), “Gh. Asachi” (1921), cele mai importante fiind: “Titu Maiorescu” (I-II, 1940), “Petre Carp” (1941), “Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică” (1943), “Titu Maiorescu şi contemporanii lui” (I-II, apărute postum, în 1943-1944), precum şi “Antologia ideologiei junimiste” (1942). A mai scris şi două romane despre Mihai Eminescu (“Mite”, 1934; “Bălăuca”, 1935), nuvele, scenete, fantezii, romane reluate sub diferite titluri (“Aripa morţii”, “Comedia dragostei”, “Lulu”, “Viaţă dublă”), teatru (drama în trei acte “De peste prag”, 1906), traduceri din operele lui Homer, Tacit, Vergiliu.



În formaţia critică a lui Lovinescu intră elemente de maiorescianism şi impresionism, dar criticul va face efortul de a se detaşa repede de părinţii săi spirituali. ‘Paşi pe nisip’ şi primele volume din ‘Critice’ arată tendinţa de a depăşi rigorile criticii normative (maioresciene) şi de a structura impresionismul. Mai târziu va crea un concept (modernismul) suficient de larg pentru a primi şi proza realistă a lui Rebreanu, şi poezia ermetică a lui Ion Barbu. De la început, Lovinescu combate în spirit maiorescian dogmatismul sămănătorist, lirismul excesiv, paseismul literaturii despre ţărani, confuzia dintre estetic şi cultural frecventă în scrierile multor ideologi din epocă, dar nu oferă un sistem de lectură, o metodă coerentă. El este un impresionist sceptic, înţelegând prin impresionism o desfacere de rigorile dogmatismului şi un mod mai decisiv de a ajunge la sufletul creaţiei şi, deci, la personalitatea scriitorului’‘ (”Dicţionarul scriitorilor români”, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu).

Eugen Lovinescu a murit la 16 iulie 1943, la Bucureşti. La 10 septembrie 1991 a devenit membru titular post-mortem al Academiei Române. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, Video: youtube.com/ Arhiva Tvr)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *