Emil Cioran, “scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof”

citat-Emil_Cioran

Emil Cioran, filosof şi scriitor român stabilit în Franţa, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Răşinari, judeţul Sibiu. A urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1928-1932), încheiate cu o teză despre Henri Bergson (1936), apoi a fost bursier al Fundaţiei Humboldt, la Berlin (1933-1935).

După ce a fost un an profesor de filosofie la Liceul ”Andrei Șaguna” din Braşov (1936-1937), a obţinut, în 1937, o bursă a Institutului Francez din Bucureşti pentru doctorat, care-i va fi prelungită în 1938, când s-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii din Paris (bursa fiind prelungită până în 1944).

Începând cu anul 1938 s-a stabilit în Franţa, la Paris, rămânând un ”veşnic student”, cum chiar el declara. Anii de facultate i-a dedicat cu precădere lecturilor de filosofie germană (Schopenhauer, Nietzsche, Bergson, Simmel, Kant, Hegel), lecturi începute cu mult înainte, prin 1926, devenind, în timp, ”o formă de existenţă” în Franţa.

În ţară a debutat în publicistică de timpuriu (1932), colaborând cu diferite articole şi eseuri la multe ziare şi reviste, printre care ”Gândirea”, ”Vremea”, ”Mişcarea”, ”Discobolul”, ”Floarea de foc”, ”Calendarul”, ”Convorbiri literare”, ”Azi”, devenind unul dintre numele de referinţă ale mişcării spirituale cunoscute sub denumirea de ”tânăra” sau ”noua generaţie”.

Apreciata şi, în acelaşi timp, contestata sa operă constă în şase cărţi publicate în ţară şi mai mult de zece în Franţa (la prestigioasa Editură ”Gallimard” din Paris), după plecarea din ţară totul fiind scris şi publicat în limba franceză. Cărţile apărute în Franţa au fost publicate în România, în cea mai mare parte, abia din 1990, Editura Humanitas obţinând, cu acordul autorului, dreptul tipăririi în exclusivitate în ţară a întregii sale opere. În anul morţii sale, 1995, Editura ”Gallimard” i-a dedicat volumul, de peste 1.800 de pagini, ”Oeuvres” — ”Opere”, în care sunt adunate toate cărţile sale. Au mai rămas imagini cu Emil Cioran cuprinse în două filme realizate la Paris în iunie 1990: ”Exerciţiu de admiraţie” şi ”Apocalipsa după Cioran”, difuzate de Televiziunea Română în 1992.

În opera sa, Emil Cioran a abordat teme precum contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sfârşitul civilizaţiei, sensul tragic al istoriei, rolul vieţii şi al morţii, refuzul consolării prin credinţa religioasă. Tema alienării omului, temă existenţialistă prin excelenţă, prezentă la Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, este formulată astfel, în 1932, de tânărul Cioran: “Să fie oare pentru noi existenţa un exil şi neantul o patrie?”.

”Scepticul de serviciu al unei lumi în declin, nu filosof”, după cum se autodefinea, a debutat editorial, în ţară, în 1934, cu eseul filosofic ”Pe culmile disperării” (1990, 1993), pentru care a obţinut premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi (Premiul Scriitorilor Tineri al Fundaţiilor Regale). Autorul a publicat ulterior ”Cartea amăgirilor” (1936; 1991, 1996); ”Schimbarea la faţă a României” (1936, 1941; ediţie revăzută în 1990, 1993, 1995), o carte şocantă, una dintre cele mai semnificative lucrări ale sale, admirată şi detestată în acelaşi timp, ca toate scrierile sale; ”Lacrimi şi sfinţi” (1937; 1991); ”Amurgul gândurilor” (1940; 1991); ”Îndreptar pătimaş” (1940-1945; 1991).

Trăsătura omniprezentă a operei lui Cioran este pesimismul, dus până la nihilism. Preocupat fiind de chestiunea morţii şi a suferinţei, a fost atras de ideea suicidului, pe care a abordat-o pe larg în ”Pe culmile disperării”.

”Oricât m-aş fi zbătut eu în această lume şi oricât m-aş fi separat de ea, distanţa dintre mine şi ea n-a făcut decât să mi-o facă mai accesibilă. Deşi nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv şi o finalitate transcendentă, care să arate înspre ce evoluează lumea şi la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenţei a fost totuşi în mine un prilej de veşnice încântări şi tristeţi”, scrie Emil Cioran în această carte.

După 1945, prima carte observată de critica franceză, după alte câteva publicate în Franţa, a fost ”Precis de decomposition” (1949) — ”Tratat de descompunere” (1992), nihilistul Emil Cioran fiind considerat de la apariţia acestei cărţi cel mai mare prozator după Paul Valéry. Pentru acest volum i s-a conferit Premiul ”Rivarol”, care a rămas singurul său premiu, autorul refuzând, de-a lungul anilor, odată cu orice publicitate în jurul persoanei sale, toate marile distincţii pe care i le-a oferit cultura franceză, şi continuând să trăiască foarte modest până la moarte.

Au urmat alte volume de eseuri şi comentarii, apărute ulterior şi în România: ”Syllogismes de l’ amertume” (1952) — ”Silogismele amărăciunii” (1992); ”La tentation d’ exister” (1956) — ”Ispita de-a exista” (1992); ”Histoire et utopie” (1960) — ”Istorie şi utopie” (1992); ”La chute dans le temps” (1964) — ”Căderea în timp” (1994); ”Le mauvais Demiurge” (1969) — ”Demiurgul cel rău” (1995); ”De l’ inconvenient d’etre né” (1973) — ”Despre neajunsul de-a te fi născut” (1995); ”Ecartelement” (1979) — ”Sfârtecare” (1992, 1995); ”Exercices d’ admiration” (1986) — ”Exerciţii de admiraţie” (1993); ”Aveux et anathemes” (1987) — ”Mărturisiri şi anateme” (1994); ”Eseuri” — antologie publicată în ţară (1988); ”Convorbiri” (1993); ”Scrisori către cei de acasă” (1995); ”Mon pays/Țara mea” (1996, scrieri în limba română). Cărţile scrise în Franţa sunt apreciate ca fiind cărţi fundamentale ale esteticii şi filosofiei contemporane, care i-au adus autorului faima universală. Publicarea post mortem, în 2009, a cărţii sale ”Despre Franţa” s-a bucurat de un succes internaţional.

A fost ales, după 1989, alături de Eugen Ionescu, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Nu a cerut niciodată cetăţenia franceză.

Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995, la Paris. A fost înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris.

În ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), George Călinescu îl încadra în capitolul ‘‘Filosofia neliniştii şi a aventurii. Literatura experienţelor“, alături de Lucian Blaga, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mihail Celarianu, Anton Holban ş.a. Criticul îl plasează în descendenţa gândirii lui Nae Ionescu (al cărui elev a fost) şi a unor ecouri din Kierkegaard (prin forma aforismelor), Schiller (prin elogiul naivităţii), şi Hegel, şi îi surprinde astfel ideile de fond: ”omul e singur în viaţă şi, întrucât aspiră la absolut, va atinge culmile disperării, urmărit de obsesia morţii”.

În 2011, cu prilejul centenarului naşterii lui Emil Cioran au fost organizate manifestări atât în România cât şi în numeroase capitale ale lumii. În aprilie, la Academia Română a avut loc o sesiune festivă dedicată “Centenarului Emil Cioran”, iar Biblioteca Academiei Române a găzduit o expoziţie aniversară. În luna mai s-a desfăşurat la Sibiu cea de a 17-a ediţie a Colocviului internaţional “Emil Cioran”, cu tema “Despre neajunsul de a te fi născut”.

În martie 2011, Institutul Cultural Roman de la Paris, în colaborare cu Centrul Naţional al Cărţii şi Muzeul Naţional al Literaturii, a organizat colocviul european ”Cioran: le pessimisme jubilatoire” (”Cioran: pesimismul triumfător”), în cadrul Salonului de carte de la Paris — 2011. Conferinţe şi colocvii au mai organizat Institutul Cultural Român din Madrid, Institutul Cultural Român din Viena, Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” din Berlin, Academia Română din Roma, Institutul Cultural Român Bruxelles ş.a.

Manuscrisele filosofului Emil Cioran scoase la licitaţie la 7 aprilie 2011, la Paris, au fost achiziţionate de omul de afaceri George Brăiloiu, care le-a donat Bibliotecii Academiei Române. Toate cele 121 de poziţii (documente, dosare cu manuscrise) cele mai multe de tinereţe, manuscrisele din fondul Cioran, donate Academiei Române de omul de afaceri George Brăiloiu, care au sosit de la Paris, sunt în posesia Bibliotecii Academiei Române, anunţa la 1 iunie 2011, într-o conferinţă de presă, acad. Eugen Simion.

La 23 noiembrie 2012 a fost lansat, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus 2012, volumul “Razne” de Emil Cioran (Editura Humanitas), despre care criticul şi eseistul Constantin Zaharia a afirmat că “este o noutate absolută atât în spaţiul românesc, cât şi în cel internaţional”.

Un monument dedicat lui Emil Cioran — un bust în bronz, lucrare a artistului plastic Valentin Duicu — a fost dezvelit la Bucureşti, la 9 decembrie 2015. (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *