Ecuador: cultură şi atracţii turistice

Ecuador-02

Republica Ecuador, ţară aflată în nord-vestul Americii de Sud, sărbătoreşte ziua naţională la 10 august, dată la care se aniversează proclamarea independenţei, în 1809. Cu o populaţie de 15.868.396 locuitori (în iulie 2015), potrivit publicaţiei online “The World Factbook” (www.cia.gov), Ecuadorul reprezintă un amestec de comunităţi indigene, populaţii cu origini din coloniştii spanioli şi descendenţi ai sclavilor africani.

Cultură

Până în secolul al XV-lea, pe teritoriul Ecuadorului s-a aflat regatul amerindian Quito, care a fost anexat de Imperiul Incaş. Aici s-a dezvoltat cultura valdivia, una dintre cele mai vechi culturi de pe continentul american. Cucerit şi colonizat de spanioli, din 1532, Ecuadorul a fost inclus, până în 1739, în Viceregatul Noua Granadă. În 1534, a fost întemeiat oraşul Quito, care a exercitat o puternică influenţă culturală asupra zonelor învecinate. La 10 august 1809, armata de eliberare a proclamat independenţa Ecuadorului.

Limba oficială a Ecuadorului este spaniola, în timp ce limba incaşă quichua (kichwa) este vorbită de către indieni, de altfel cea mai importantă naţionalitate indigenă din Ecuador. În afară de spaniolă, alte zece limbi sunt folosite în Ecuador, de către pluralitatea etniilor din această ţară, dintre care: shuars (în provinciile Morona Santiago Zamora Chinchipe şi o parte din Pastaza), huaorani (Amazonia ecuadoriană, între Rio Napo şi Rio Curara), sionas şi secoyas (pe ţărmurile Râurilor Aguarico, Eno Shushufindi şi în Cuyabeno), awa (nord-vestul Ecuadorului, în provincia Carchi), conform site-ului http://www.e-equateur.com/.

Ecuador-01

Religia dominantă este catolicismul, pe care indienii o combină cu credinţele lor tradiţionale. Epoca colonială îşi face simţită prezenţa prin abundenţa de biserici şi obiecte religioase, realizate de indieni, care au amestecat tehnicile lor cu cele ale spaniolilor, născându-se astfel “Escuela Quiteńa” (Şcoala de la Quito), care a prosperat în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Astfel, numeroase case coloniale ornează vechile cartiere ale oraşelor Quito (capitala) şi Cuenca, centrele istorice ale acestor două oraşe fiind incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

Ecuador-11

Bogăţia culturală a populaţiilor indiene face din această ţară un pământ binecuvântat, în numeroasele muzee arheologice putând fi admirate superbele obiecte de olărit, sculpturile şi frumoasele ornamente de aur şi argint ale civilizaţiilor precolumbiene, potrivit site-ului lonelyplanet.fr.

Muzica a jucat un rol important în viaţa popoarelor andine vechi, arheologii descoperind în morminte unele instrumente foarte vechi cum ar fi flaute, tobe, trompete şi alte artefacte muzicale, scrie site-ul ecuador.com. Şi în prezent, muzica andină tradiţională ocupă un loc important în viaţa culturală a ţării, numeroase grupuri care cântă acest tip de muzică animând pieţele, barurile şi, uneori, colţurile de stradă.

Ecuador-09

Afro-americanii care trăiesc în prezent în Ecuador sunt faimoşi pentru muzica marimba, cântată cu ajutorul unui instrument muzical asemănător xilofonului, care poartă acelaşi nume.

Şi teatrul şi literatura joacă un rol central în viaţa ecuadorienilor, deşi artiştii şi scriitorii rămân necunoscuţi în afara frontierelor, mai scrie site-ul lonelyplanet.fr.

Cu o cultură adânc înrădăcinată în religia romano-catolică, ecuadorienii sărbătoresc Festivalul Mamei Negre (Fiesta de la Mamá Negra), o sărbătoare anuală păgână care are loc în luna noiembrie, în Latacunga, pe parcursul a două zile. În prima noapte a festivalului, localurile care vând alcool sunt închise, iar a doua zi începe cu o slujbă tradiţională.

Ecuador-10

Imediat după slujbă, o statuie a Fecioarei Maria este purtată pe străzi, localnicii aruncând cu ghirlande spre statuie, în speranţa de a fi binecuvântaţi. Activitatea principală a festivalului este dansul stradal cu măşti şi costume transsexuale. Se face şi o paradă publică a porcilor sacrificaţi, împreună cu alte animale moarte şi pachete de ţigări, sticle de vin şi lichior.

Alte festivaluri importante sunt Inti Raymi  (luna iunie) şi Yamor  (luna septembrie), ambele expunând o combinaţie între tradiţiile popoarelor indigene şi romano-catolicism, după cum se menţionează pe site-ul http://www.ecuadorexplorer.com/.

Ecuador-04

Printre specialităţile culinare ale ecuadorienilor se numără supele caldos, tocăniţele (seco de chivo sau tocăniţele cu carne de capră), cuy asado (porc de India fript), lechon (porc de lapte) rumenit, llapingachos (galete cu cartofi şi brânză), ceviche (preparat pe bază de calamar sau creveţi, marinat în suc de lămâie şi servit cu rondele de banană). De la sărbătorile mari şi festivaluri nu lipseşte chicha, o băutură fermentată pe bază de porumb sau manioc.

Atracţii turistice

Cu o mulţime de parcuri şi rezervaţii naturale, Ecuadorul este unul dintre cele mai importante habitate naturale pentru păsări din întreaga lume şi ţară perfectă pentru ecoturism. Ideal pentru observarea păsărilor şi pentru turismul în mijlocul naturii, Ecuador oferă şi locuri potrivite pentru scufundări. Pentru cei care doresc să rămână pe uscat, există câteva locuri care oferă trasee pentru excursii îndelungate sau rute pentru alpinişti, mai scrie sursa menţionată mai sus.

Ecuador-08

Capitala Quito este unul dintre cele mai importante centre turistice ale Americii de Sud, având câteva dintre cele mai bine conservate exemple de arhitectură colonială timpurie de pe continent şi fiind primul oraş declarat Patrimoniu Mondial UNESCO, în 1978. Situat în partea central-nordică a Ecuadorului, la o altitudine de 2.800 m deasupra nivelului mării, fiind mărginit de vârfurile vulcanului Pichincha (Guagua — 4.748 m şi Rucu — 4.698 m), oraşul Quito este gazda unor biserici şi capele impresionante, mănăstiri şi pieţe coloniale, muzee şi clădiri cu arhitectură de la începutul secolului al XX-lea.

Ecuador-03

Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, Basilica of the National Vow din capitala Ecuadorului este un templu catolic neo-gotic, cu 24 de capele, fiecare simbolizând câte o provincie din ţară şi una dintre cele mai mari catedrale neo-gotice, atât din America de Sud cât şi din cea de Nord, potrivit http://www.infoturism.ro/.

Pentru cei care vor să vadă partea istorică a oraşului Quito, El Panecillo, un deal vulcanic din centrul oraşului Quito oferă una dintre cele mai spectaculoase vederi. Pe vârful dealului se află, în prezent, o sculptură impresionantă de 45 metri înălţime, reprezentând-o pe Fecioara Maria stând pe un şarpe, care este aşezat, la rândul său, pe un glob. Partea interesantă este dată de aripile angelice ale fecioarei, fiind considerată singura statuie cu un asemenea accesoriu din întreaga lume, mai menţionează sursa de mai sus.

Ecuador-07

Alte atracţii turistice ale capitalei sunt, potrivit www.agetur.ro: Muzeul Artei Pre-Columbiene, care îi prezintă, într-un mod interactiv, pe vechii locuitori ai acestei regiuni înainte de colonizare, dar şi viziunea lor cosmică şi spiritualitatea; Biserica iezuită La Compańía şi mănăstirile San Francisco şi Santo Domingo, cu numeroase picturi şi basoreliefuri ale faimoasei şcoli de Artă barocă din Quito; La Plaza Grande, El Palacio Presidencial, La Catedral Metropolitana, El Sagrario, El Pancecillo; TeleferiQo, cel mai înalt teleferic din America de Sud (de la 2.950 m la 4.050 m) pentru o vedere panoramică asupra oraşului Quito.

Ecuador-12

Oraşul antic Ingapirca sau “zidul Inca” este una dintre ruinele cele mai bine prezervate din Ecuador, care se întinde pe o suprafaţă de 3.000 metri de ruine. Templul principal, construit pentru a-l venera pe zeul Soarelui, are forma unei elipse.

Oraşul fortificat Cuenca, înscris pe lista Patrimoniului mondial UNESCO din 1997, a devenit, prin Catedrala Nouă, construită la finalul secolului al XIX-lea, un simbol al oraşului, cu domurile ei alb-albastre în stil neo-gotic. În acelaşi oraş, poate fi vizitată, de asemenea, şi Catedrala Veche, care în prezent este muzeu.

Ecuador-13

Un alt obiectiv turistic spectaculos din această ţară este lacul-crater din centrul Anzilor, Quilotoa, de 250 de metri adâncime, format prin erupţia unui vulcan acum mai mult de 800 de ani. Apa sa de culoare verde sau albastră, precum şi pietrele albe înconjurătoare şi flora frumoasă creează o privelişte impresionantă.

Ecuador-05

O destinaţie turistică renumită şi locul ideal pentru drumeţii montane, mersul pe bicicletă, căţărări etc este Cotopaxi care, prin cei 5.897 de metri înălţime, este al doilea cel mai înalt vârf montan din Ecuador. Este, de asemenea, un vulcan activ, parte a lanţului de vulcani Cercul de foc al Pacificului, a cărui cea mai recentă erupţie a durat din august 2015 până în ianuarie 2016.

Ecuador-06

Parcul Naţional Cajas, care se întinde pe o suprafaţă de mai mult de 28.000 ha, este cunoscut pentru cele 250 de lacuri ale sale şi pentru amestecul interesant de plante, care sunt atracţiile principale pentru turişti. Cel mai frumos dintre toate, Lacul Toreadora, are o lagună care oferă o privelişte nemaipomenită, precum şi o vedere uimitoare a florei şi faunei ecuatoriale.(Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Visit Ecuador and its Galapagos Islands, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *