Echinocţiul de primăvară

echinoctiu-primavaraPrimăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc în 2018 la 20 martie: 18h 15m, cu câteva zile înainte ca Luna să se afle la faza: Ultimul Pătrar (24 martie: 18h 58m), potrivit astro-urseanu.ro.

De la un an la altul, echinocţiul de primăvară nu are loc la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu anul tropic. Începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii în scădere, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică şi va avea loc solstiţiul de vară.

Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Astfel, există două fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Denumirea populară a fenomenului astronomic este “Târ Înainte”, respectiv “Târ Înapoi”.

Cuvântul “echinocţiu” derivă din cuvântul francez “équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul “aequinoctium”, format din “aequus” – “egal” şi “nox”, “noctis” – “noapte”.




În perioada echinocţiului de primăvară, totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii. Potrivit tradiţiilor spirituale orice formă de evoluţie are trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea, se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară – apogeul, echinocţiul de toamnă – începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă – perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.

Astrologii susţin că momentul când ziua devine egală cu noaptea simbolizează o stare de armonie, o stare de transformare profundă atât a naturii exterioare, cât şi o transformare benefică a naturii noastre umane.

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers, acest moment marcând începutul toamnei astronomice, în regiunile polare, în emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Conform tradiţiei creştine, cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului sau Sfintele Paşti este serbată întotdeauna în prima duminică după faza de Lună Plină, de după echinocţiu de primăvară. (Text: Agerpres, Foto: ruthelsesser.files.wordpress.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *