Mp3

Dulceaţa de ceapă roşie, delicatesa franţuzească în bucătăriile de pe litoral

dulceata-ceapa-rosieDulceaţa de ceapă roşie, renumită reţetă franţuzească folosită la diverse preparate, este unul dintre elementele pe care bucătarii unui restaurant din Eforie Nord îl folosesc la pregătirea diverselor preparate culinare, printre care un apetisant aperitiv.

Este vorba despre pâine prăjită cu pateu de peşte şi dulceaţă de ceapă roşie.

Despre dulceaţa de ceapă roşie, bucătarul Bebe Irina spune că nu este deloc greu de preparat, principalele ingrediente fiind ceapa, zahărul şi oţetul balsamic.

 “Pentru o dulceaţă bună trebuie o ceapă roşie nu foarte iute. Se pun într-o tigaie o cantitate egală de zahăr şi de apă, se lasă să fiarbă până se caramelizează. Se evaporă apa şi zahărul devine un caramel. Apoi se adaugă ceapa tăiată fideluţă, se lasă circa 15 minute la fiert în caramel, după care se adaugă un pic de oţet balsamic. Se lasă să fiarbă în continuare până când se obţine consistenţa dorită. Asta-i tot! Cine vrea ca dulceaţa de ceapă roşie să fie puţin picantă, poate pune şi ardei iute”, a explicat bucătarul.

Referitor la reţeta pateului de peşte, acesta a spus că peştele se fierbe în apă cu puţin lapte, se transformă în pastă şi se amestecă cu unt, sare, piper şi cu puţină zeamă de lămâie.

Pentru ca aperitivul să aibă un aspect mai atrăgător, aluatul de cocă de pâine se coace în forme de tartă, iar acestea se prăjesc apoi în ulei. Pâinea prăjită (care are forma unui bulgăre) se taie în două, pe una dintre părţi se pun dulceaţa de ceapă roşie şi pateul de peşte, iar deasupra acestui preparat se pune un fel de capac, tot din pâine, obţinându-se astfel un rafinat aperitiv. (Text: Agerpres, bbcgoodfood.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *