Dragomir Hurmuzescu: fondatorul primului post de radiodifuziune

Dragomir HurmuzescuDragomir Hurmuzescu, întemeietorul primei şcoli de fizică experimentală din ţară, inventatorul “electroscopului Hurmuzescu”, fondatorul primului post de radiodifuziune şi realizatorul primelor transmisii prin telegrafie fără fir din ţară, s-a născut la 13 martie 1865, la Bucureşti.

S-a înscris la cursurile Colegiului “Sfântul Sava” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1884. Ulterior, a fost admis la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, secţia fizico-matematică. A devenit licenţiat în fizică în 1887, reuşind în doi ani de la admitere să susţină toate examenele necesare absolvirii.

Şi-a continuat studiile la Universitatea Sorbona din Paris, în vederea obţinerii doctoratului, în urma câştigării unei burse. Aici i-a avut ca profesori pe savanţi renumiţi ai vremii, precum Jules Henri Poincaré, Gabriel Lippman şi Joseph Bertrand, de la care a dobândit cunoştinţe ştiinţifice şi de filosofie teoretică. În 1890, a devenit licenţiat în fizică.

În toată această perioadă a lucrat la Sorbona, în cadrul Laboratorului de cercetări fizice aflat sub conducerea profesorului Gabriel Lippman. Printre colegii săi de laborator s-a aflat şi Maria Slodovska, cunoscută sub numele de savantă Marie Curie. În cadrul laboratorului, Dragomir Hurmuzescu s-a ocupat cu perfecţionarea electroscopului, realizând în acest sens un nou izolator, bazat pe sulf şi parafină, pe care l-a numit “dielectrină”.

La scurt timp, în laboratoare a început să se folosească “electroscopul Hurmuzescu” cu înveliş metalic şi dop de dielectrină. Printre cei care au folosit acest tip de electroscop au fost şi soţii Pierre şi Marie Curie, aceştia utilizând acest tip de instrument în cercetările care i-au condus la descoperirea radiului.

La 28 aprilie 1896, a devenit doctor în fizică, în urma susţinerii tezei de doctorat, intitulată “Asupra unei noi determinări a raportului dintre unităţile electrostatice şi cele electromagnetice”, care a fost apreciată cu cea mai înaltă distincţie (1896). S-a întors în ţară în mai 1896, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, a fost numit conferenţiar de matematici generale, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi şi profesor de fizică la Liceul Internat al aceleiaşi instituţii. Aici şi-a amenajat un laborator propriu de cercetare. De asemenea, a înfiinţat şi predat la catedra de Căldură şi Electricitate, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe.

Din iniţiativa sa, în 1901, a fost înfiinţată Societatea de Ştiinţe din Iaşi, care a tipărit publicaţia Les Annales Scientifiques de l’Université de Jassy, avându-l pe Dragomir Hurmuzescu ca secretar de redacţie. A îndeplinit funcţia de secretar general al Ministerului Instrucţiunii Publice, între anii 1904-1907, timp în care a pus bazele unui proiect de reorganizare a învăţământului ştiinţific liceal.

În 1909, Dragomir Hurmuzescu a organizat, la Iaşi, prima Şcoală de aplicaţie a electricităţii din ţara noastră care, la 1 noiembrie 1910, a devenit Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi; în 1913, aceasta a devenit Institutul Electrotehnic. Aici, împreună cu colaboratorul său, inginerul Emil Petraşcu, omul de ştiinţă a înfiinţat o Secţie de radiocomunicaţii pentru iniţierea studenţilor. S-a transferat, în acelaşi an, la Universitatea din Bucureşti, unde a predat până la pensionare, în 1937. În 1919, a devenit decan al Facultăţii de Ştiinţe şi prorector al Universităţii şi în această dublă calitate a înfiinţat, în 1920, Şcoala de Electricitate, devenită Institutul Electrotehnic.

În 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic ce a făcut posibile primele audiţii publice, ţinute de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30. La 26 martie, ia fiinţă Asociaţia Prietenilor Radiotelefoniei, din iniţiativa Societăţii Române de Fizică condusă tot de Dragomir Hurmuzescu.

La 1 noiembrie 1928, a fost difuzată prima emisiune cu anunţul: “Alo, alo, aici Radio Bucureşti!”, moment care a inaugurat postul naţional de radio. Cu această ocazie, preşedintele consiliului de administraţie al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, Dragomir Hurmuzescu a rostit un discurs în care afirma: “Radiofonia este de o mare importanţă socială, cu mult mai mare decât teatrul, pentru răspândirea culturii şi pentru unificarea sufletelor, căci se poate adresa la o lume întreagă, pătrunzând până la coliba cea mai răzleaţă a săteanului. În curând va deveni un criteriu de judecată a gradului de desvoltare a unui popor”.

Din iniţiativa sa, în 1934, a fost posibilă organizarea în Bucureşti a primului Congres de ştiinţe din România. S-a retras din activitatea ştiinţifică, în 1937, în plină forţă creatoare. De-a lungul vieţii sale a avut o activitate intensă de cercetare în România şi străinătate, fiind şi un deschizător de drumuri în cercetarea şi aplicarea fizicii în România.

A lăsat numeroase lucrări, studii şi articole, întocmite singur sau în colaborare, între care: “Dielectrica, un nou electroscop” (1894); “Căldură şi electricitate” (1900); “Telegrafia fără sârmă cu ajutorul undelor electrice” (1902), “Radioactivitatea petrolurilor române” (1907);   “Radioactivitatea apelor minerale din România” (1909), “Viitorul industriei electrice în România” (1919), “Electricitate generală şi aplicată” (1934), “Efectul Zeeman şi magnetonii” (1936).

Majoritatea lucrărilor ştiinţifice au fost publicate în reviste de prestigiu, precum: Annales de Physique, Journal de Physique, Revue Generale d’Electrisite, Archives des Sciences Physiques, Bulletin Scientifique de L’Academie Roumaine. Activitatea ştiinţifică prolifică i-a fost recunoscută printr-o serie de distincţii şi prin includerea sa în diferite foruri ştiinţifice din România şi din străinătate. Încă din timpul studiilor efectuate în Franţa, a fost ales membru al “Societăţii Franceze de Fizică”, membru al “Comitetului savanţilor străini din Franţa” şi membru al “Societăţii Fizicienilor Germani”.

A fost membru corespondent al Academiei Române, din 21 mai 1916, precum şi membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România. În cadrul Congresului de radiologie desfăşurat, la Bruxelles, în 1910, a prezidat una din şedinţele de comunicări. A murit la 31 mai 1954.

În 1965, la împlinirea a 100 de ani de la naştere, UNESCO a propus omagierea marelui savant român. De asemenea, pentru a-i cinsti memoria, unul din premiile Academiei Române îi poartă astăzi numele. La aniversarea celor 100 de ani de învăţământ superior electrotehnic în România, în 2010, Facultatea de Electrotehnică de la Iaşi a inaugurat Aula de onoare “Dragomir Hurmuzescu” şi, în semn de omagiu, a fost dezvelit în faţa facultăţii bustul savantului.

La 13 martie 2015, la Facultatea de Fizică din Iaşi, cu ocazia aniversării unui secol şi jumătate de la naşterea fizicianului român, a fost lansat volumul “Dragomir Hurmuzescu – Electricitatea” (partea I a cursului predat de profesorul Hurmuzescu la Iaşi), de către Editura Universităţii din Iaşi, în cadrul colecţii “Excellenţia“.

În aceeaşi zi, la Biblioteca Naţională a României, în spaţiul expoziţional Dealul Spirii, a fost deschisă expoziţia “150 de ani de la naşterea lui Dragomir Hurmuzescu – documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale”. Expoziţia dedicată vieţii şi activităţii savantului român prezintă publicului documente de arhivă, fotografii şi file din presa vremii. (Text: Agerpres, Foto: phys.uaic.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *