Mp3

Dorel din Texas s-a uitat pe Google Maps şi a demolat o altă casă

demolare-Google-Maps

O firmă de demolări a dărâmat din greşeală o casă din Texas după ce navigatorul Google Maps a indicat o adresă greşită, relatează EFE.
Responsabilii firmei Billy L. Nabors Demolition s-au scuzat pentru greşeala pe care au făcut-o săptămâna trecută şi s-au angajat să răspundă în faţa proprietarilor pentru această eroare regretabilă.

Incidentul a avut loc în Rowlett, o suburbie a oraşului Dallas grav afectat de tornadele care au lovit zona la sfârşitul anului trecut. Firma de demolări trebuia să dărâme o casă aflată la numărul 7601 de pe strada Cousteau Drive şi care a fost grav afectată de pagubele produse de tornadă.

Însă Google Maps nu i-a condus la adresa în chestiune, asigură firma, ci la numărul 7601 de pe Calypso Drive, la o stradă distanţă de adresa dorită.

demolare-Google-Maps-01

Cum numărul coincidea, iar casa prezenta pagube pricinuite de tornadă, firma Billy L. Nabors Demolition a început demolarea fără să-şi dea seama că se aflau pe strada greşită.

“Cum să faci o asemenea greşeală?”, a declarat mass-media locale Lindsay Diaz, una din proprietarele casei.

Diaz şi Alan Cutter, celălalt proprietar se mutaseră temporar din casă preconizând să o repare în următoarele luni, după ce o echipă de constructori au evaluat că pagubele suferite de clădire nu afectaseră structura.

După ce incidentul a apărut în presă, firma de demolări a decis să prezinte scuze şi să-i despăgubească pe proprietari. După incident, Google Maps a corectat greşeala din sistemul de navigare. (Text: Agerpres, Foto: naborsdemo.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *