DECEMBRIE – (probabil) cea mai frumoasă lună a anului

Decembrie

Luna decembrie este a douăsprezecea lună a anului în calendarul gregorian şi are 31 de zile, ziua are 9 ore, iar noaptea are 15 ore.

Denumirea lunii decembrie (lat. december) derivă de la cuvântuldecem„, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman – cu început de an la 1 martie – şi luna a douăsprezecea în Calendarul iulian şi gregorian – cu început de an la 1 ianuarie.

În tradiţia populară, luna decembrie se numeşte Undrea

Denumirile populare – Andrea, Indrea şi Undrea – păstrează amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie. În cursul acestei luni se află începutul iernii, atât în Calendarul oficial (1 decembrie), cât şi în Calendarul popular (6 decembrie, Moş Nicolae) şi în Calendarul astronomic (ziua solstiţiului de iarnă).

În această perioadă a anului, la sate viaţa productivă intră într-un proces de relaxare, în paralel cu intensificarea manifestărilor spirituale.

Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile şi practicile magice pe care le adăpostesc, sfârşitul şi totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Moş Ajun, Moş Crăciun, îngropatul Crăciunului.

Solstiţiul de iarnă: 22 decembrie, ora 01 h 03 m

Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. În emisfera nordică, 21 decembrie este prima zi de iarnă astronomică – cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului. De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea se scurtează.

Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie ).

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost astfel poziţionate încât lumina Soarelui la apus la data solstiţiului de iarnă să cadă într-un fel anume.

Moş Ajun, Moş Crăciun

Moş Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun.

Crăciunul – 25 decembrie

Crăciun este un zeu solar specific teritoriilor locuite de geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut în 25 decembrie, împăratul roman Aurelian a proclamat acea dată „Natalis Solis Invicti”, adică „Naşterea Soarelui Invincibil”.

În tradiţia populară se spune că Maica Domului, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor. Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschidea şirul sărbătorilor de iarnă, care ţineau 12 zile şi se terminau în ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cădea Anul Nou.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Țările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Prima felicitare de Crăciun a fost desenată de John Callcot Horsley, în 1843. Felicitările erau desenate de mână, litografiate pe carton tare şi colorate manual. Pe faţă aveau inscripţionată urarea: „Un Crăciun şi un An Nou fericit pentru tine”. Ulterior, industria felicitărilor de Crăciun a devenit o afacere extrem de profitabilă

Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.

Butucul de Crăciun – 24/25 decembrie

Butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizând moartea şi renaşterea anuală a divinităţii, este substitutul fitomorf al zeului autohton Crăciun. Obiceiul, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi. Împodobirea bradului de Crăciun la sfârşit de an şi aşteptarea de către copii a „moşului”, numit Crăciun numai în sud-estul Europei, care vine încărcat cu daruri multe, este un obicei occidental care s-a răspândit, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

Pomul de Crăciun

Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumfului vieţii asupra morţii. În aceeaşi perioadă a anului, preoţii druizi serbau solstiţiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.

Până în secolul XII, pomii de Crăciun erau atârnaţi de tavan ca un simbol al creştinătăţii. Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roşii. Acestea erau un simbol al lui Adam şi al Evei (alungaţi din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiţi Copacii Paradisului.

Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510. În 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531. În 1601, un vizitator al oraşului Strasbourg consemnează obiceiul unei familii care decora un copac cu „napolitane şi beţe de zahăr aurii răsucite şi flori de hârtie de toate culorile”.

Coloniştii germani şi mercenarii care au luptat în Războiul de Secesiune au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menţionează că, în 1804, soldaţii americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor. Marea Britanie a făcut cunoştinţă cu pomii de Crăciun abia în 1841, când soţul german al reginei Victoria, prinţul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.

Revelionul – 31 decembrie

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit – Îngropatul Anului sau, mai recent – Revelion.

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este „oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile.

Legenda vâscului

Atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Potrivit tradiţiei, vâscul trebuie pus de Anul Nou la intrarea în casă. Era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani.

Legendele spun că, Balder, fiul zeiţei norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiţei l-au readus la viaţă, iar ea a binecuvântat planta.

Preoţii druizi tăiau vâscul cu o seceră din aur, iar ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge pământul. Ei le atârnau apoi deasupra uşilor, pentru a-i proteja împotriva trăsnetelor şi altor rele. Vâscul este un simbol pentru pace şi bucurie. La druizi, duşmanii care se întâlneau în pădure sub vâsc trebuia să-şi depună armele şi să accepte un armistiţiu până a doua zi.

Soarele – Luna

Soarele: la începutul lunii răsare la 07 h 31 m şi apune la 16 h 38 m, iar la sfârşitul lunii răsare la 07 h 52 m şi apune la 16 h 46 m.

La data de 22 decembrie se face trecerea în semnul zodiacal Capricorn.

Fazele Lunii: la 6 decembrie – Lună Plină 14h30 m (Luna începe să descrească); la 14 decembrie – Luna la Ultimul Pătrar 14h54 m; la 22 decembrie – Lună Nouă 03h36 m (Luna începe să crească), la 28 decembrie – Luna la Primul Pătrar 20h36 m. (Text: Agerpres, Foto: freechristmaswallpapers.net)