David Beckham a câştigat titluri de campion în patru ţări

David-Beckham

Fostul fotbalist David Robert Joseph Beckham s-a născut la 2 mai 1975, la Leytonstone, în estul Londrei. În copilărie obişnuia să joace fotbal în Parcul Ridgeway, din Chingford. A urmat cursurile Şcolii primare Chase Lane şi apoi ale liceului din Chingford. A declarat în interviuri că dintotdeauna şi-a dorit să profeseze în fotbal.

A moştenit pasiunea părinţilor săi pentru echipa Manchester United. S-a înscris la cursurile Şcolii “Bobby Charlton” din Manchester şi a avut şansa să participe la o sesiune de pregătire la FC Barcelona, în cadrul unei competiţii de talente. A fost mascota Manchester United la un meci cu West Ham United, în 1986.

Primul club la care s-a înscris a fost Tottenham Hotspur. În timp ce juca pentru echipa de tineret Brimsdown Rovers, în 1990, a primit titlul de “Jucătorul anului sub 15 ani”. La împlinirea vârstei de 14 ani, a semnat un contract pentru pregătire la Manchester United, iar la 8 iulie 1991, a devenit stagiar în cadrul aceluiaşi club. A început să joace fotbal profesionist la Manchester United, debutând în 1992, la 17 ani. A jucat pentru Manchester United din 1992 până în 2003. Au urmat apoi cluburi renumite, precum Real Madrid (2003-2007), Los Angeles Galaxy (2007-2008, 2009, 2010-2012), A.C. Milan (2008-2009, 2009-2010) şi Paris Saint-Germain (2012-2013).

Este primul jucător englez care a câştigat titluri de campion în patru ţări: Anglia, Spania, SUA şi Franţa. Mai exact, a fost campion cu Manchester United de şase ori, în sezoanele 1995-1996, 1996-1997, 1998-1999, 1999-2000, 2000-2001 şi 2002-2003; campion al Spaniei cu Real Madrid în sezonul 2006-2007, campion MLS Western Conference cu Los Angeles Galaxy în 2009, 2010 şi 2011; campion al Franţei cu Paris Saint-Germain în sezonul 2012-2013. În sezonul 1998-1999, a câştigat UEFA Champions League cu Manchester United.

A fost căpitanul naţionalei Angliei din 15 noiembrie 2000 până la 2 iulie 2006. A fost selecţionat de 115 ori în prima reprezentativă a Angliei, pentru care a înscris de 17 ori. Este primul fotbalist englez care a înscris la trei Cupe Mondiale, în anii 1998, 2002 şi 2006.

 A jucat şi la două ediţii ale Campionatului European de Fotbal, în 2000 şi 2004. Şi-a anunţat retragerea la finalul sezonului 2012-2013, iar la 18 mai 2013 a jucat ultimul său meci din carieră. Acesta s-a disputat între Paris Saint-Germain şi Brest, încheiat cu victoria echipei lui David Beckham. În anul 2003, a primit titlul onorific de ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic.

A fost inclus în topul celor mai influente 100 de personalităţi din toată lumea, realizat de revista “Time”, în 2004. Este căsătorit cu fosta componentă a formaţiei Spice Girls, Victoria Beckham, din 1999, având împreună patru copii. S-a implicat în campanii umanitare pentru UNICEF şi Malaria No More, a apărut în spoturi publicitare şi producţii de televiziune. Averea sa era estimată în 2013 la 350 de milioane de dolari.(Text: Agerpres, Foto: cdn.playbuzz.com, Video: youtube.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *