Mp3

Dacă Trump e nominalizat, îmi mănânc ziarul

Dana Milbank

Jurnalistul Dana Milbank, editorialist politic la ”Washington Post”, a anunţat că îşi va onora promisiunea, făcută la începutul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, de a mânca ziarul dacă Donald Trump va deveni candidatul Partidului Republican, informează AFP joi, 5 mai, precizând că evenimentul va avea loc la 12 mai şi va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a cotidianului american.

”Trump va pierde sau eu voi mânca această pagină de jurnal”, şi-a intitulat Dana Milbank un articol publicat în 2 octombrie 2015, în care, la fel ca mulţi alţii, îşi exprima scepticismul în legătură cu o victorie a milionarului în alegerile primare.

Dar iată că, deşi la startul cursei s-au înscris 16 republicani şi Trump nu era, în general, cotat drept un candidat serios, după scrutinul de marţi, din statul Indiana, şi retragerea lui Ted Cruz, magnatul imobiliar a rămas fără niciun rival de temut.

În scurt timp, conturile de mail şi de Twitter al ziaristului de 48 de ani s-au umplut de mesaje care îi reaminteau angajamentul luat cu câteva luni în urmă.

”Mulţi au spus că ar însemna că trişez dacă nu voi mânca ziarul crud”, a explicat, cu umor, Dana Millbank, într-un articol apărut joi, în care povestea că, în egală măsură, mulţi cititori i-au sugerat diferite reţete pentru a face mai suportabilă respectiva acţiune.

În final, s-a decis ca publicul să voteze cea mai potrivită reţetă. Totodată, un maestru bucătar din capitala federală americană va pregăti mai multe feluri de mâncare pe bază de hârtie de ziar. La 12 mai, un specialistul în gastronomie le va testa şi îşi va exprima opinia asupra lor.

”Le voi mânca pe toate”, a asigurat jurnalistul, care este sigur că preparatele culinare pe bază de hârtie de ziar vor fi ”delicioase”.

”Dar încă şase luni cu Trump? Voi avea nevoie de un digestiv ca să suport’‘, a încheiat el cu ironie. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Dana Milbank)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *