Cum ne comportăm la slujba de Înviere

slujba de Inviere

Sărbătoarea Învierii Domnului adună, în fiecare an, mulţi credincioşi, de la copii la vârstnici, în lăcaşurile de cult. Toţi vin să ia Lumina Sfântă pe care apoi o vor duce acasă, unii dintre ei rămânând până spre dimineaţă pentru a asculta slujba specială oficiată de preoţi.

În ultimii ani tot mai mulţi tineri vin la biserică în noaptea de Înviere, dar nu toţi percep semnificaţia religioasă a acestui moment, ci doar o asociază cu un motiv în plus de distracţie, cea mai mare parte a acestora stând doar să ia lumină, după care pleacă acasă sau în cluburi să se distreze. Desigur, fiecare persoană are libertatea de a sărbători aşa cum doreşte acest moment, dar există anumite reguli de conduită care trebuie respectate.

Conform unui studiu realizat în 2014, 20% dintre români au petrecut noaptea de Înviere şi Paştele cu prietenii, în cluburi şi restaurante. În cazul în care aveţi astfel de planuri, în niciun caz nu veţi veni la biserică îmbrăcaţi cu hainele de club. Păstraţi fustele/rochiile mini şi bluzele cu decolteuri adânci pentru restaurantul sau clubul unde veţi merge să petreceţi. La biserică, bunele maniere impun o ţinută decentă.

„Normal că nu te poţi bucura când vezi că, atunci când părintele ne îndeamnă: ‘Veniţi de luaţi lumină!”’, atât interiorul bisericii, cât şi curtea exterioară sunt arhipline, iar după ce se împart lumina şi paştele şi începe Sfânta Liturghie, în biserică nu mai rămâne nicio jumătate dintre cei prezenţi la început, pentru că sunt nerăbdători să plece acasă să se înfrupte din bucatele gătite cu această ocazie sau cei mai tineri merg prin baruri să se distreze”, spunea un preot într-un articol de pe site-ul ziarullumina.ro.

Dacă aţi hotărât să veniţi la biserică doar pentru a lua Lumina Sfântă, ideal este să nu mergeţi în mijlocul mulţimii, pentru că veţi deranja multă lume atunci când vă veţi căuta calea spre ieşire. Staţi mai departe, pentru că veţi avea ocazia să aprindeţi lumânarea/candela de la o altă persoană din apropiere. Aveţi mare grijă să protejaţi flacăra, nu doar pentru a nu se stinge şi a ajunge cu ea aprinsă acasă, ci şi pentru a evita accidentele – puteţi arde pe cineva din greşeală sau neatenţie.

Atât aceia care vin la biserică doar pentru a lua lumină, cât şi aceia care rămân pentru a asculta Sfânta Liturghie, ar trebui să cunoască anumite reguli legate de oficierea slujbei speciale din noaptea de Înviere, pentru a şti cum să se comporte cuviincios şi a evita situaţii neplăcute cum ar fi aceea de a rosti ”Hristos a înviat!” înainte de a rosti preotul.

Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, preotul aprinde de la candela de deasupra sfintei mese o făclie mai mare şi frumos împodobită, iese cu ea printre sfintele uşi şi înalţă făclia cu ambele mâini rostind chemarea: ”Veniţi de luaţi lumină!”.

Preotul rosteşte această chemare de trei ori la rând, îndreptându-se prima dată către credincioşii din faţă, a doua oară către cei din dreapta bisericii şi a treia oară spre cei din stânga. Credincioşii din faţă se apropie şi îşi aprind lumânările lor de la făclia preotului şi apoi unii de la alţii. Apoi preotul ia Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce şi iese printre sfintele uşi, iar înaintea lui merg paracliserii şi cântăreţii, purtând icoana Învierii, cădelniţa şi sfeşnice cu lumini aprinse, cântând cu toţii ”Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi pe pământ ne învredniceşte cu inima curată să Te slăvim”, potrivit site-ului crestinortodox.ro.

Clericii se îndreaptă spre ieşirea bisericii, mergând în frunte paracliserii cu sfeşnicele, după ei cântăreţii, cu făclii aprinse în mâini, după aceştia diaconii, purtând cădelniţele, apoi preoţii cu Sfânta Evanghelie şi icoana şi la urmă protosul cu Sfânta Cruce. Toţi credincioşii ies afară, iar în biserică nu rămâne decât cel care trebuie să aprindă candelele şi sfeşnicele. Se închid uşile bisericii.

Ieşind din biserică, preotul merge la locul din curtea bisericii unde s-a pus din vreme o masă împodobită conform rânduielilor şi se aşează pe latura mesei în aşa fel încât să fie cu faţa spre est. Preotul pune pe masă Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi icoana Învierii, iar sfeşnicele se aşează unul în partea de nord, iar altul în cea de sud a mesei. Apoi preotul primeşte cădelniţa şi, ţinând în stânga Sfânta Cruce şi o făclie aprinsă, cădeşte Sfânta Evanghelie şi apoi pe credincioşi. Încetează să mai bată clopotele, iar preotul citeşte Sfânta Evanghelie de la Liturghia Sâmbetei celei Mari, precizează crestinortodox.ro.

Apoi preotul (toţi clericii) cântă ”Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Încep din nou să bată clopotele şi toaca. Preotul ia Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, iar ceilalţi icoana Învierii şi cădelniţele şi intră în biserică, cântăreţii începând să cânte Canonul Învierii. Preotul intră în altar, punând pe masă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.

Preotul începe lucrarea Proscomidiei, iar protosul, luând cădelniţa în dreapta, iar în stânga o făclie aprinsă şi o cruce, însoţit de diaconi, cădeşte întâi în altar şi apoi, ieşind printre sfintele uşi, în toată biserica. Atunci când începe să cădească în naos, spre credincioşii din dreapta bisericii, preotul rosteşte ”Hristos a înviat!”, iar credincioşii răspund ”Adevărat a înviat!” Aceasta se rosteşte de trei ori la rând.

În ultimii ani, au început să se oficieze slujbe de Înviere şi la malul mării, pe plajă, deoarece mulţi turişti aleg să petreacă mini-vacanţa de Paşte pe litoral. În 2015 peste 10.000 de credincioşi au fost prezenţi în noaptea de Înviere la slujbele de pe plajă. (Text: Agerpres, Foto: patriarhia.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *