Constantin Lăcătuşu, primul român care a “atacat” Everestul

Constantin lacatusu-01

Alpinistul Constantin Lăcătuşu, preşedintele Clubului Montan Român, s-a născut la 21 februarie 1961, la Piatra Neamţ.

A absolvit, în 1986, Facultatea de Inginerie Geologică şi Geografică a Universităţii din Bucureşti. A urmat un curs postuniversitar, specialitatea petrofizică (1987) şi cursul “Green Economics”, la Universitatea Europeană din Praga (1991). De asemenea, a absolvit, în 1988, şcoala de antrenori, specialitatea alpinism din cadrul Institutului de Educaţie Fizică şi Sport (actuala Universitate Naţională de Educaţie Fizică şi Sport) din Bucureşti.

Între 1986-1988 a fost inginer geofizician la IPGG Bucureşti, după care, până în 1990, a fost instructor de alpinism pentru lucrătorii din domeniul geologiei, în cadrul unui program naţional elaborat de ministerul de specialitate în colaborare cu Federaţia Română de Turism şi Alpinism. În 1990 devine manager la o firmă de turism montan-alpinism. Din 1988 este vicepreşedinte şi instructor la Alpin Club Petrodava-Lynx Piatra Neamţ, iar din 1992 vicepreşedinte al Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă. Între 1979-1980 a fost membru al Cercului de turism montan ”Prietenii Ceahlăului” din Piatra Neamţ. Este fondatorul organizaţiei non-guvernamentale Clubul Montan Român din Piatra Neamţ, membru al Clubului ”Universitatea Bucureşti” — iniţiere în alpinism şi al Clubului ”Floare de Colţ” din Bucureşti.

Constantin lacatusu-04

Constantin Lăcătuşu are peste 30 de ascensiuni externe, în premieră românească, cinci premiere mondiale, peste zece expediţii în Himalaya.

A participat la expediţii având ca ţintă cucerirea unor vârfuri montane: Elbrus, Caucaz, Karakorum. În 1992, a participat la o expediţie internaţională în Himalaya, escaladând Broad Peak (8.047 m), al treilea vârf ca înălţime. În primăvara anului 1994 a luat parte la expediţia ”Everest ’94”, fiind primul român care a ”atacat” Everestul, atingând altitudinea de 8.100 m pe o rută nouă, pe faţa nord-nord-estică din Tibet, întrerupându-şi ascensiunea pentru a salva viaţa unui coleg canadian.

Constantin Lăcătuşu este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente, completând lista lui Messner (lista Carstensz) în opt ani şi 166 de zile: iunie 1990 — Elbrus (5.642 m); 4 februarie 1995 — Kilimanjaro (5.895 m), ruta Marangu; 17 mai 1995 — Everest (8.848 m), premieră românească, ruta Pasul de Nord — creasta nordică — creasta nord-estică; 16 februarie 1996 — Aconcagua ( 6.962 m); 4 iunie 1997 — McKinley (Denali) (6.194 m) — prima ascensiune a unei echipe româneşti, ruta West Butress; 25 aprilie 2000 — Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) — premieră românească, ruta Messner (creasta estică); 10 decembrie 2001 — Masivul Vinson (4.897 m).

Constantin lacatusu-02

În 2009 a făcut o ascensiune solo, în stil alpin, fără ghizi sau tabere intermediare, urcând în premieră mondială un vârf necălcat de om din Groenlanda. Proiectul Eco Greenland a continuat, cu a doua etapă, în 2010, alături de alpinistul Cornel Coman, care i-a fost şi antrenor. Cei doi au fost premiaţi de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret cu Diplomă de excelenţă.

Constantin Lăcătuşu, împreună cu alţi alpinişti, a încercat de patru ori (în 2006, 2012, 2013,2014) escaladarea în premieră mondială a vârfului himalayan Tsartse (nordul Nepalului), înalt de 6.346 m şi înconjurat din toate părţile de versanţi stâncoşi dificili. În cursul primelor trei tentative (2006, 2012 şi 2013), Lăcătuşu şi colegii săi germani Frank Meutzner şi Goetz Wiegand au urcat în premieră absolută vârful botezat Europa (6.403 m, cel mai înalt din masiv), dar şi Tashi Kang (6.386 m, al doilea pisc din masiv, Tsartse fiind al treilea).

Este, totodată, şi realizator de documentare, filmările lui realizate în toată lumea fiind premiate de mai multe ori.

În 1994, a fost distins cu “Trofeul Fair Play”, acordat de Comitetul Olimpic Român pentru acţiunea de salvare din Everest, iar în 1999 a primit marele premiu ”Cel mai bun sportiv al anului” (alături de Gabriela Szabo). A fost distins şi cu premii de televiziune, în calitate de cameraman: Premiul APTR pentru film-document (”Alison Hargreaves — Regina Everestului” (1996), Marele Premiu la Gala APTR pentru documentarul ”Alaska — Ultima Frontieră” şi Premiul APTR pentru documentar etnografic (“Țara Șerpaşilor — Lumea de dincolo de nori”).

Constantin lacatusu-03

În luna iulie 2015 Clubul Montan Român şi organizaţia Salvaţi Copiii România au demarat campania umanitară ”We Love Nepal”, cu misiunea de a reconstrui o şcoală din Himalaya. Școala respectivă este situată în regiunea Sindhupachok din Nepal, zona cea mai afectată de cutremurul devastator din 25 aprilie 2015 din Nepal.

”Sunt mândru să fac parte din echipa ‘We Love Nepal’. Am avut un prim proiect umanitar în Nepal în 2004. Atunci am dăruit rechizite complete unei şcoli din Kathmandu. Elevii şi profesorii ne-au primit cu flori şi multă bucurie. (…) Am fost invitat să le vorbesc elevilor, în fiecare clasă. Le-am vorbit şi despre Everest, despre şansa de a avea un simbol planetar la ei acasă, dar şi despre România. De atunci, şcoala păstrează un mic tricolor”, declara cu acel prilej Constantin Lăcătuşu, preşedinte al Clubului Montan Român. (Text: Agerpres, Foto: lacatusu.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *