30 noiembrie – ziua asaltului calculat

intuitie

Oamenii care s-au născut în ziua aceasta deţin instinctul de a şti când şi cum să atace, indiferent care ar fi problema pe care doresc să o rezolve. Nu sunt dintre cei care se grăbesc, ci abordarea lor este de obicei calculată, precaută şi eficientă.
Sunt foarte intuitivi şi capabili de a le face surprize celor care i-ar împiedica. Privind retrospectiv, rivalii, concurenţii şi oponenţii îşi pot da seama câtă documentare şi pregătire se află în spatele înfrângerii care le-a fost pricinuită de un individ născut în această zi.

Multe se pot învăţa despre ei, privindu-i cum lucrează. În asigurarea unui client, elaborarea unui concept sau încercarea de a obţine dragostea cuiva, ei parcurg în mod repetat o mulţime de scenarii mentale, astfel încât să fie pregătiţi pentru orice eventualitate. După acest stadiu iniţial, vor fixa timpul şi locul întâlnirii, ambele alese cu mare grijă şi de obicei cu deplinul consens al “victimei”.

Finalmente, vor declanşa atacul. Cum anume vor fi îmbrăcaţi, cum vor vorbi, graficul orar – toate sunt precis stabilite. Evident, drept urmare, sunt greu de refuzat. Cu toate acestea, şi ei trebuie să înveţe să-şi recunoască şi să-şi accepte propriile înfrângeri, deoarece, indiferent cât de convingători ar fi, nu-i pot atrage pe toţi oamenii.

Deţin, de asemenea, o modalitate de a obţine maximum din ceea ce au la îndemână. Oricare le-ar fi talentele personale, le amplifică de multe ori fără să irosească multă energie. În plus, mulţi au un simţ deosebit al umorului şi o ştiinţă a prezentării chestiunilor serioase într-o formă atrăgătoare.




Umorul le este subtil, dar se poate întinde şi până la hohote zgomotoase şi stridente. Mimi excelenţi, folosesc atât de subtil satira încât alţii pot fi cât pe ce să nu le priceapă intenţia; umorul lor este din acea categorie care te face să te gândeşti.

În ciuda manierei afabile, devin defensivi atunci când sunt atacaţi. Trebuie să înveţe să nu reacţioneze atât de exagerat la spusele altora sau să nu-şi dezvăluie atât de prompt nesiguranţele fundamentale. Foarte sensibili, nu le place să se glumească pe seama lor.

Atacurile directe sunt în general întâmpinate mai întâi cu un zid dur, iar ulterior cu o răzbunare calculată, care îi va răni realmente pe agresori. Din cauza tendinţei de a aştepta, trebuie să evite să-şi alimenteze resentimentele, să-şi reprime sentimentele şi în general să-şi interiorizeze frustrările.

SFATURI
Îngăduiţi-vă să improvizaţi; destindeţi-vă. Autocontrolul vă este admirabil, dar nu trebuie uitată nici spontaneitatea. Râdeţi de gafele şi manierismele dumneavoastră. Rămâneţi copilăros.

PUNCTE FORTE
– Meticulos
– Amuzant
– Dinamic

PUNCTE SLABE
– Sensibil
– Instabil
– Iritabil (Text: secretulnumerelor.ro, Foto: shutterstock.com)

Horoscopul va este oferit de acvaria.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *