Cel mai vizitat muzeu de artă

Muzeul-Luvru

Conform unei statistici realizate în 2013, de către The Art Newspaper şi publicată în 2014, cel mai vizitat muzeu de artă din lume este Luvru, cu 9.334 435 de vizitatori pe an.

El este urmat de British Museum din Londra, cu „doar” 6.701.036 vizitatori anuali şi de Muzeul de Artă Metropolitan din New York, cu 6.226.727 vizitatori.

Ultimul muzeu de artă cuprins în topul 100 al celor mai vizitate este cel din Tel Aviv, cu 630 000 de persoane care îi trec, anual, pragul.

Muzeul Luvru este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa, cu o suprafaţă de 210.000 metri pătraţi, dintre care 60.600 metri pătraţi destinaţi expoziţiilor. Este situat în centrul Parisului, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli.

Muzeul este găzduit de palatul omonim, care iniţial a fost conceput ca o fortăreaţă în secolul al XII-lea sub domnia lui Filip al II-lea. Muzeul Luvru a fost inaugurat în 1793. În 1989, în curtea sa principală a fost adăugată o, deja, faimoasă piramidă de sticlă, realizată de arhitectul I. M. Pei.

Începând cu 2008, colecţia muzeului este împărţită în opt categorii distincte: Egiptul Antic; Antichităţi din Orientul Apropiat; Grecia, Etruscii şi Imperiul Roman; Artă Islamică; Sculptură; Artă decorativă; Pictură; Printuri şi Desene. Operele prezente la Luvru au o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă. Colecţia de tablouri numără peste 6000 de piese datând din secolul al XIII-lea şi până în 1848.

Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără: Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, „Gioconda” (sau „Mona Lisa”) de Leonardo da Vinci şi „Libertatea conducând poporul” de Eugene Delacroix. (Text: Agerpres, Foto:en.wikipedia.org)