Mp3

Cea mai mare floare din lume

Rafflesia arnoldii

Rafflesia arnoldii este o plantă parazit, care deţine recordul mondial pentru producerea celor mai mari flori individuale. Ea face parte din genul Rafflesia şi poate fi găsită în pădurile tropicale din Bengkulu, insula Sumatra, Indonezia şi Malaezia.

Acest gen conţine aproximativ 28 de specii (inclusiv 4 specii caracterizate incomplet, descoperite de Willem Meijer în 1997). Florile de Rafflesia arnoldii au fost reperate la înălţimi de până la 1.000 metri. Planta este, de asemenea, cunoscută pentru mirosul ei insuportabil, care aminteşte de mirosul cărnii în descompunere. De aceea este cunoscută şi sub numele de “floarea cadavru”.

Rafflesia arnoldii trăieşte ca un parazit pe rădăcinile unei plante agăţătoare. Are un corp vegetativ foarte redus (fără frunze, tulpini şi rădăcină) fiind format dintr-un ţesut (pseudomiceliu) nevascularizat, care are forma unui cordon, situat sub scoarţa şi în lemnul rădăcinii plantelor gazde, în ţesutul cărora trimit haustori (organe vegetale asemănătoare unei ventuze), cu care extrag substanţele nutritive.

Această plantă nu produce clorofilă şi depinde doar de gazdă, pentru a supravieţui. Cu toate acestea, planta este practic invizibilă şi poate fi văzută numai în timpul stadiului de înflorire, când mugurii încep să se dezvolte.

Specia este cunoscută pentru producerea celor mai mari flori individuale. Ele au un diametru de aproximativ 1 metru şi o greutate medie de 11 kg. Mugurele devine floare după un an de zile. Mugurele cărnos dezvoltă o căpăţână asemănătoare verzei, care, în cele din urmă, se deschide treptat, formând un imens bol maro roşcat, înconjurat de cinci petale cauciucate de culoare roşie cu puncte deschise la culoare. Partea superioară a cupei florale este îngroşată ca un inel.

Procesul de deschidere durează aproximativ 4 zile. Centrul florii prezintă numeroase proeminenţe ascuţite, asemănătoare unor ţepi. Deşi rolul acestora este încă necunoscut, unii cercetători sunt de părere că ţepii contribuie probabil la degajarea căldurii şi, astfel, la intensificarea mirosului.

Frumuseţea stranie a florii este însă trecătoare, întrucât în numai câteva zile aceasta moare şi începe să se descompună, lăsând în urmă o substanţă vâscoasă de culoare neagră. Mirosul “special” al florii atrage muştele, gândacii şi alte insecte care polenizează floarea.

Rafflesia arnoldii este o specie rară, pe cale de dispariţie. Majoritatea mugurilor nu apucă să ajungă la maturitate sau să se deschidă. Mulţi sunt culeşi pentru a fi folosiţi în medicina tradiţională sau pentru a fi consumaţi ca delicatesă, numărul florilor din sălbăticie scăzând astfel simţitor. Un alt factor care reprezintă un real pericol îl constituie distrugerea habitatului lor, pădurile tropicale.

Planta este una dintre cele trei flori naţionale ale Indoneziei, alături de iasomia albă şi orhideea lunii. Specia a fost descoperită în 1818, în timpul unei călătorii în pădurea indoneziană, fiind denumită astfel după botanistul britanic Joseph Arnold şi partenerul său de expediţie, sir Thomas Stamford Raffles, fondatorul şi guvernatorul de atunci al statului Singapore. Rafflesia arnoldii a fost descrisă în mod oficial, în 1821, de către Robert Brown (1773-1858), un botanist şi palaeobotanist scoţian. (Text: Agerpres, Foto: parasiticplants.siu.edu, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *