Ce-aş fi fără iubire?
N-aş mai fi!
Nici dimineaţa nu ar mai veni,
Nici soare, nici amiază, nici apus,
Nici luna aurie n-ar fi sus,
Nici fluturi şi nici crâng n-ar exista,
Nici greierii lăute n-ar avea,
Nici râul n-ar şti cântec să îngâne,
Nici piatra în taceri să se adune.
Fără iubire nu ar avea sens
Nimic, în colţul meu de univers.
Autor: Daniela Konovala
//…
Izvor de apă vie este fântâna vieţii,
Ce-astâmpără setea oricărui trecător,
Revarsă puritate în zorii dimineţii
Şi stinge văpaia-n amurgul arzător.
Prin ochi de-argint priveşte către cer,
Fântâna tămăduitoare din abis,
Învăluită în lumină şi mister,
Plină cu lacrimi de rouă din paradis.
Oglinda de cleştar pulsează-n desfătare
Şi ploi de stele îi inundă adâncul,
Fântâna e tunelul de comunicare
Prin care-şi dau mâna cerul şi pământul.
În apa limpede se reflectă cerul
Şi în susur magic izvoarele curg,
În unduiri tainice se-adună misterul
Când scârţâie fântâna în amurg.…
Azi nici pe vânt nu-ţi mai trimit poeme.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ştii
Dacă desculţă iarăşi trec prin vreme
Sau port povara altei veşnicii
Pe umeri mici şi-ncovoiaţi de gânduri.
Nu ai habar de-am învăţat să cânt
Şi încordarea să mi-o scot din rânduri
Sau de-mi apropii cerul de pământ,
De-am tras din greu şi-am ridicat povestea
Cu pârghii de lumină-n ochi de rai
Sau tot mai scriu pe râurile-acestea
Vâltori de umbră.…
Tabloul perfect este cu tine la piept şi o carte în mână
Şoptindu-ţi la ureche povestea de dragoste nebună,
Cu rochia aceea de voal roşie, transparentă,
Prin care-mi ghiceşti formele trupului tânăr,…
Grădinile amăgirii te-aşteaptă-acolo unde
Apusa tinereţe s-a ofilit de dor,
Şi apa ce-aţipeşte, în luciu-i rânjitor,
Visările-ţi oglindă şi-ncheagă-ale ei unde.…
Te măriţi, şi ştiu, vei naşte prunci,
Veţi avea cămin şi alte cele
Dar aşa frumoasă ca atunci
Când erai stăpâna vieţii mele
Nu vei fi tu niciodată,
Niciodată.…
Când viaţa divide la doi tot ceea ce avem,
Căutăm cu disperare chimia care devine iubire
Ne amestecăm printre rânduri şi sperăm
Să găsim cealaltă jumătate.…
Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,
prin venele durerii mai trece-un pic de miere,
am să te reconstitui, atît cît mai exist,
din tot ce-a fost visare, din tot ce-a fost cădere.…
Ţi-aud bătând în inimă cuvinte
pe care nu le spui… Chiar dacă taci
şi nu te-ncurci în paşi de jurăminte
ştiu că mă vrei în preajmă şi mă placi
aşa cum sunt: când mare zâmbitoare
ce îşi alintă ţărmul întomnat,
când iederă de drum, căţărătoare
printr-un ţinut prea grav şi-ncercănat
şi nu m-aştept ca să dizolvi tăcerea
în fluvii de-nsemnări. Nici să m-atingi
pe trupul de poem cu adierea
unui surâs.…
Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.…