Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Să îmi privesc destinul inorog
Cu steaua-n frunte răsucită corn
Spre care-n vis mulţimile se-ntorn;
Ajută-mă să plâng şi să îndur
Dispreţul laudei ce creşte-n jur
În ochii lacomi, fără de noroc;
Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Ajută-mă să blestem şi să plâng
Lumea supusă ochiului meu stâng,
Ajută-mă să plâng şi să accept
Lumea ascunsă ochiului meu drept;
Ajută-mă să plâng şi să suport
Catapeteasma ochiului tău mort
Şi nemaidesluşitul paradis
Strivit în ochiul tău închis.…
Oare cât de rece este apa mării în astă toamnă?
La fel precum era în ceea primăvară?
De ce la amintirea ta al ei val mă condamnă?
De ce de luni întregi ea sufletu-mi răstoarnă?…
Multe flori lucesc în lume,
Multe flori mirositoare!
Dar ca voi, mici lăcrimioare,
N-are-n lume nici o floare
Miros dulce, dulce nume!
Voi sunteţi lacrimi de îngeri
Pe pământ din cer picate,
Când prin stele legănate
A lor suflete curate
Zbor vărsând duioase plângeri.
Sunteţi fragede şi albe
Ca iubita vieţii mele!
Cu voi, scumpe strugurele,
Albe mărgăritărele,
Primăvara-şi face salbe.
Dar deodată vântul rece
Fără vreme vă coseşte!
Astfel soarta crunt răpeşte
Tot ce-n lume ne zâmbeşte…
Floarea piere, viaţa trece!…
Cu grele răsuflete apele dorm,
Pe lanuri dorm spicele grele,
Asupra pădurii veghează de sus
Cetatea eternelor stele.
Luceafărul bolnav în lumea de-ngheţ…
Timpule, măturătorule de sentimente învechite,
De ce aştepţi să-mi treacă toamna?
De ce o laşi să îmi cerşească clipe?
Mai am puţine şi sunt încărunţite.…
Floare albastră, floare dragă
Te voi semăna în grabă
Să-mi răsari în primăvară
Tânără ca o fecioară.
Firavă, micuţă floare,
Să-mi aduci acea culoare,
Când frumos vei înflori
Ca azurul, într-o zi.
Floare albastră-ntunecată,
Dimineaţa când te cată,
Un iubit cu ochi albaştri,
Nu te-ascunde după aştri.
Dacă ochii ce privesc,
De albastru strălucesc,
Nu te întreba cum fură,
Doi ochi negri ca de mură.
Eşti neant atrăgător,
De albastru şi de dor.…
Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei
şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.…
Cum ar fi să te duc până la capătul lumii?
Cum arată oare capătul ăsta? O fi un început pentru o altă lume?
Să te fac să-ţi pierzi minţile şi apoi să te ajut să le găseşti, pentru că nu vezi în depărtare şi viitorul s-ar putea să ţi le fure.…
Ea a venit fără ocol,
A lăsat hainele în hol,
El de-atâta timp o aştepta,
S-a oprit şi s-a uitat la ea…
Ea a vorbit foarte puţin,
Şi asta – după nişte vin,…
Micuţ, sensibil mărţişor,
Ce dai în inimă fior,
Persoanei dragi eşti oferit,
Ca un mic dar, nepreţuit.
Simbol, ce-n suflet dai efect,
Ai primăvara subiect,
Rămâi ca gest al preţuirii,
Purtat în numele iubirii.
Ca vestitor fără sonor,
Eşti oferit ca mic onor,
Lui Martie îi dai aspect,
Lansând un semn pentru respect.
Autor: Viorica Pop
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});…
